Jurnal de TIFF (2) – Starea lumii în câteva filme percutante
https://www.ziarulmetropolis.ro/jurnal-de-tiff-2-starea-lumii-in-cateva-filme-percutante/

Poate cel mai bun film nou văzut în primele trei zile de TIFF e „Rimini” (2022), realizat de austriacul Ulrich Seidl – portretul sarcastic al Europei prin povestea unui cântăreţ austriac eşuat care performează pentru pensionari în hoteluri semi-pustii din celebra staţiune italiană care dă titlul.

Un articol de Ionuţ Mareş|20 iunie 2022

A doua zi de TIFF, sâmbătă, 18 iunie, a însemnat doar două filme.

În LET IT BE MORNING (2021), regizorul israelian Eran Kolirin se întreabă care e starea de spirit a arabilor israelieni. Un bărbat, soţia sa şi băiatul lor rămân prinşi din cauza unei blocade într-un sat arab din Israel, unde s-au dus pentru o nuntă în familia lor arabă şi de unde nu se mai pot întoarce la Ierusalim, unde e viaţa lor.

Ca orice film din Orientul Mijlociu, şi ăsta e un film inevitabil politic. Dar, mai mult decât atât, este un film profund existenţialist, iar Eran Kolirin redă asta printr-un amestec de comic absurd, melancolie şi rupturi dese de ritm şi de stil (prin diverse tertipuri de mizanscenă) care blochează orice încercare a noastră de a anticipa ce se va întâmpla şi produc o stare de disconfort stimulantă.

FLUX GOURMET (2022), noua excentricitate a lui Peter Strickland, nu mi s-a părut pe măsura entuziasmului cu care l-am aşteptat.
Ideea e grozavă: cum să transformi în performance, în act artistic (anticonsumerist), universul sonor al mâncării şi al intestinelor noastre capricioase. Un colectiv artistic primeşte o rezidenţă într-un institut dedicat performance-ului culinar şi alimentar pentru a face fix asta.

Sunt multe momente bune în film (în special toate scenele cu pregătirea şi prezentarea actelor artistice), însă scenariul se pierde deseori în aceeaşi banală încrengătură de intrigi, apropieri şi respingeri care apar în relaţiile între oameni puşi să convieţuiască pentru un timp în acelaşi spaţiu.

Duminică, 19 iunie, am reuşit să văd trei filme. Două de anul ăsta şi unul puţin mai vechi.

A fost foarte aproape ca tot programul personal să fie compromis, din cauză că ENTER THE VOID (2009) de Gaspar Noé a fost trecut cu 143 de minute (iar programul de la Cinema Florin Piersic a fost făcut în funcţie de asta), numai că în realitate are 161 de minute.

Aşa că o mare parte din sală, unde mă aflam şi eu, se aştepta ca filmul, început la 17.30, să se termine pe la 19.55 (mai ales că următorul film acolo era programat la 20.15). Numai că nu se mai termina. Coşmarul psihedelic în care ne băgase Noé (droguri, moarte şi sex, toate pe repeat şi într-un vertij ameţitor) părea că va dura la infinit şi că noi, cei din sală, nu ne mai putem trezi şi ieşi de acolo.

Doar că de la ora 20.00 încolo, pe orgiile luminoase şi colorate din finalul de neoprit al filmului, spectatorii începeau să se trezească treptat din coşmar (un coşmar fascinant, de altfel) şi să părăsească sala. Până şi voluntarii au deschis uşile din faţă, aşa că finalul orgiac a fost compromis de lumina de afară. Dar bine că s-a terminat.

La ieşire, am văzut că în faţă la Florin Piersic se formase deja o coadă măricică.

 

Aşa că RIMINI (2022), noul film al austriacului Ulrich Seidl, a început cu o întârziere de vreo 15 minute. Dar a meritat din plin.

Nu mă aşteptam să dau peste un Seidl sentimental (atât cât poate fi de sentimental un cineast ca el). La un prim nivel, RIMINI este portretul unui cântăreţ austriac expirat, Richie Bravo, care a ajuns să cânte pe mărunţiş prin hoteluri semi-pustii din staţiunea italiană Rimini, în faţa unor grupuri de turişti pensionari, vorbitori de limbă germană ca şi el. Între „concerte”, mai stoarce bani de la fane de o vârstă cu el culcându-se cu ele şi e asaltat, tot pentru bani, de o femeie, fiica sa pe care nu a mai văzut-o de vreo două decenii (şi care e într-o relaţie cu un imigrant arab).

La al doilea nivel, RIMINI funcţionează şi ca o metaforă sarcastică a ceea ce ar putea însemna Europa astăzi: o generaţie foarte în vârstă ajunsă în aziluri şi cu schelete în dulap (reprezentată de tatăl protagonistului, un bătrân senil dar cu reflexe din tinereţea sa aparent nazistă); o altă generaţie – reprezentată de însuşi Richie Bravo – ajunsă deja aproape la vârsta a treia, pe care vrea să şi-o trăiască la fel ca în tinereţea hedonistă, când a beneficiat de boom-ul economic postbelic; şi o generaţie tânără – reprezentată de fiica lui Richie Bravo – care nu mai are parte de beneficiile părinţilor şi care se amestecă (şi face copii) cu imigranţi arabi şi africani (bineînţeles, nu lipseşte de tot cinismul lui Seidl, cel mai vizibil prin faptul că aceşti imigranţi sunt lăsaţi mereu în plan secund şi nu primesc o voce şi o identitate, ba chiar se sugerează că invadează Europa asta îmbătrânită).

În ciuda decalajului, am reuşit totuşi să ajung la fix, la Cinema Victoria, şi la filmul ucrainean din competiţie, PAMFIR (2022, r. Dmytro Sukholytkyy-Sobchuk). O surpriză foarte plăcută.

Un film proaspăt, cu nişte personaje atipice (dintr-o comunitate rurală ucraineană de la graniţa cu România, unde traficul cu ţigări e la ordinea zilei) şi cu o mizanscenă impresionantă – o cameră mereu fluidă, planuri secvenţă lungi şi o frumoasă coregrafie în cadru.

26
/02
/13

Patru lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film, la Gala Premiilor Gopo:Toată lumea din familia noastră (r. Radu Jude), Despre oameni și melci (regia: Tudor Giurgiu), Visul lui Adalbert (r. Gabriel Achim) și Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete). Autorii celor patru filme – Radu Jude, Tudor Giurgiu, Gabriel Achim și Silviu Purcărete – concurează și pentru statueta care răsplătește Cea […]

26
/02
/13

BRITISH COUNCIL ROMÂNIA și Asociația K’ARTE prezintă cea de a doua ediţie a proiectului “British Documentary” la Targu Mureș, începând cu data de 2 martie 2013. Seria de filme documentare de anul acesta de la  “British Documentary”  include opt proiecții care vor avea loc  în perioada 02-24 martie, în zilele de sâmbătă și duminică, începând cu ora 18.30, la Cinematograful […]

25
/01
/13

Lungmetrajul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost marele câştigător al galei Best Film Fest, care a avut loc joi seară şi în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune producţii cinematografice ale anului trecut, informează un comunicat al organizatorilor, Asociaţia Film România. Premiile au fost acordate în urma voturilor exprimate de jurnaliştii de […]

12
/11
/12

Filmul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a primit premiul publicului, acordat în cadrul secţiunii Balkan Survey de la Festivalul Internaţional de la Salonic (2 – 11 noiembrie), potrivit site-ului evenimentului. The Fischer Audience Award pentru un film din cadrul secţiunii Balkan Survey a fost acordat peliculei „După dealuri”. Distincţia a fost ridicată, în numele regizorului, […]

07
/11
/12

Festivalul Internaţional de la Salonic, care se desfăşoară în perioada 2-11 noiembrie, unul dintre cele mai mari evenimente de gen din regiune, îi dedică o retrospectivă integrală regizorului Cristian Mungiu. La Salonic sunt proiectate toate filmele cineastului român, de la scurtmetrajele de şcoală „Mariana” (1997) şi „Mâna lui Paulista” (1998) până la cel mai nou […]

05
/11
/12

Cineastul român Cristian Mungiu a fost nominalizat la premiile decernate de Academia de Film Europeană (EFA) pe anul 2012, la categoria „cel mai bun scenariu”, cu filmul „După dealuri”, pe care l-a şi regizat, informează site-ul instituţiei. Nominalizările pentru premiile Academiei de Film Europene au fost anunţate, sâmbătă, la Festivalul Filmului European de la Sevilla. Cea de-a […]

23
/10
/12

O mie cinci sute de spectatori entuziaşti au asistat la Bruxelles, Gent şi Liege la avanpremiera belgiană a filmului ‘După dealuri’, de Cristian Mungiu, în prezenţa regizorului român şi a actriţelor principale premiate la Cannes, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, informează luni un comunicat de presă al ICR Bruxelles.  Premiera de la Bruxelles a fost […]