Jurnalistă a revistei Dilema Veche, pe scena Teatrului Național din București
https://www.ziarulmetropolis.ro/jurnalist%c4%83-a-revistei-dilema-veche-pe-scena-teatrului-na%c8%9bional-din-bucure%c8%99ti/

Teatrul Naţional continuă frumoasa tradiţie de a monta piesa câştigătoare a premiului UNITER. Anul acesta, „Matilda şi groparii“ de Stela Giurgeanu, jurnalistă pentru Dilema Veche şi câştigătoare a premiului UNITER de Dramaturgie din 2018, a fost pusă în scenă de Mircea Rusu sub auspiciile Centrului de Cercetare şi Creaţie Teatrală Ion Sava.

Un articol de Alexandra Ares|20 februarie 2020

Premiul continuă o preferință pentru drame noir, cu tentă macabră. Ne aflăm pe terasa unei case în care locuiesc trei femei trecute de prima tinerețe, înrudite dar și prietene, care administrează un cimitir și o afacere cu pompe funebre. O casă năpădită de ciori și o curte plină de sicrie, care, în mod ciudat, servesc pe post de pat pentru că de trei zile casa e închisă pentru o presupusă dezinfecție. Este clar că s-a întâmplat ceva cumplit și că femeile încearcă să navigheze consecințele acestui dezastru. Întocmai ca surorile lui Cehov, ‘surorile’ lui Stela Giurgeanu visează să vândă și să părăsească această casă funestă cât pot de repede, deși una din ele pare lovită de stupoarea victimei atașate ilogic de agresor, sindromul Stockholm. Ratarea acestor femei a fost provocată de căsătorii care le-au adus nefericire dar care din fericire s-au încheiat. Soții lor sunt, sau mai degrabă au fost, trei gropari cu două fețe, o față amabilă pentru străini și o față violentă pentru familie. Doi dintre ei au murit în împrejurări neclare și cel de-al treilea e plecat într-o călătorie deși spectatorii ghicesc imediat că e pe lumea cealaltă.

Prima jumătate de oră a spectacolului e lungă și repetitivă, cu flecăreală fără funcție dramatică (deși ar fi putut să ofere mai multe informații despre backstory-ul personajelor), dar apoi lucrurile evoluează și cresc, convingându-ne că piesa și-a meritat premiul. Sonia, care pare a fi lidera celor trei, interpretată cu multă forță de Amalia Ciolan, încearcă să țină sub control un vulcan care mai devreme sau mai târziu o să erupă. Olga (Cesonia Postelnicu) este o femeie care a fost frumoasă dar care după căsătoria dezastroasă pe care și ea a făcut-o, s-a lăsat în paragină și s-a refugiat în alcool și ghicit în cărți. Singura care nu și-a pierdut încă iluziile, dar și-a pierdut, în urma șocului, amintirile, este Nora, interpretată cu o mare sensibilitate tragicomică de Erika Băieșu. Nora speră să scape de tratamentul infect al soțului dacă îi face pe plac pentru că, repetă obsesiv, în ciuda amantelor, scandalurilor și violenței domestice, „nu este un băiat rău.” Cele trei femei lâncezesc în trauma pe care le-a adus-o fiecăreia căsătoria, mângâindu-se cu ideea că măcar Matilda, fiica de 29 de ani a Soniei, este tânără și independentă și poate face ce vrea.

Piesa ia o întorsătură dramatică odată cu reîntoarcerea Matildei, (frumoasa Fulvia Folosea), cu logodnicul ei, Peter (carismaticul Lari Giorgescu), amândoi avocați într-un oraș aflat la depărtare. În mod normal, măritișul fetei ar trebui să fie o veste bună, dar femeile, și mai ales mama, primesc vestea ca pe o lovitură în moalele capului. Cum să fie căsătoria mai bună decât libertatea? Ce valoare au cuvintele unui bărbat care nu vrea decât să te prindă în laţ? Dragostea și cuvintele frumoase încetează imediat după nuntă, după care începe un calvar. De aici, textul devine din ce în ce mai viu și mai surprinzător. Autoarea Stela Giurgeanu ne delectează cu dialoguri pline de spirit și de subînțelesuri între cele două generații.

Reîntoarcerea Matildei în casa părintească cu logodnicul mi-a adus aminte de piesa Copilul Îngropat a lui Sam Shepard, câștigătoare a premiului Pulitzer și montată de Cătălina Buzoianu in 1995 la Teatrul Bulandra, doar că acolo fiul venea cu prietena și descoperea secretul cumplit al familiei și secretul era mai imprevizibil. Între timp, dramaturgia internațională a alunecat într-o direcție destul de aridă, reprezentată de frecventa dramatizarea a unor cauze sociale Politically Correct, cum ar fi violența domestică, care sacrifică finețea literară cu bâta de lemn a mesajului militant. Marele merit al piesei lui Stela Giurgeanu este că abordează tema violenței domestice fără un moralism tematic explicit. Morala, dacă există una, este că noua generație este în măsură să evite demonii care au bântuit generația părințiilor lor. Totuși, cred că Stela Giurgeanu ar fi putut merge mai departe în explorarea destinelor Olgăi și Soniei cu câte un monolog care să sondeze mai adânc calvarul prin care au trecut și crima pe care a comis-o fiecare, care să fi dat o șansă acestor actrițe excelente să aibă un moment al lor în care să strălucească.  Cum și când  și-au omorât soții și cum fuseseră aceștia? Personajele lor sunt prea generice din punct de vedere dramatic, doar personajul Norei este bine conturat. De asemenea,  surpriza Matildei din final mi s-a părut cumva neverosimilă. Copii sunt primele victime ale scandalurilor și tensiunilor din familie, nu ultimele, și ar fi fost interesant de văzut mai nuanțat cum o afectaseră pe fată. Cu toate aceste mici neajunsuri, premiera Stelei Giurgeanu anunță un dramaturg de urmărit pe viitor, cu talent cert.

Mircea Rusu a creat un spectacol atmosferic, de calitate, care merită să fie văzut. Vizual, scenografia sumbră a lui Gabi Albu este ‚spartă’ în final de secvența ce dezvăluie, prin sugestie, adevărul din casă. Ca regizor, Rusu excelează în lucrul cu actorii și nu și-a propus o montare de imagine, sau probabil că nu a avut buget pentru așa ceva. Cu toate acestea, spectacolul are momente memorabile începând cu dansul celor trei prietene pe muzica lui The Rolling Stones, care dintr-o dată evocă un trecut al acestor femei care lipsește în text și care intrigă, și continuând cu scenele cu Lari Giorgescu și Fulvia Folosea care au electrizat publicul și au catapultat spectacolul spre succes.

Matilda și groparii se joacă la sala Atelier a Teatrul Național din București, cu două distribuții.

Alexandra Ares este o scriitoare româno-americană, romanicer, dramaturg, analist politic și critic de teatru, autoare, cel mai recent a cărții Sam Shepard, Rebel al Rigorii Mortale, publicată de Tracus Arte și premiată de Asociația Uniunii Scriitorilor din București pentru cea mai bună carte de teatru a anului 2019.



14
/09
/12

Selecţia celor mai de succes filme româneşti va fi prezentată vineri, în 15 spaţii din patru oraşe din ţară – Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi, în cadrul Nopţii Albe a Filmului Românesc.   Potrivit organizatorilor, programul evenimentului cuprinde atât producţii de toate genurile realizate de cineaşti din toate generaţiile, dar nu vor lipsi nici animaţiile […]

14
/09
/12

TVR a anunţat joi printr-un comunicat  suspendarea Canalului TVR Cultural, începând cu data de 15 septembrie 2012, ora 23,59. „Măsura a fost dispusă joi, 13 septembrie 2012, prin Ordin al Preşedintelui-Director General al SRTv, Claudiu Săftoiu, în contextul situaţiei financiare critice a Televiziunii Române”, precizează comunicatul. Comunicatul Televiziunii Publice menţionează că decizia este parte a […]

13
/09
/12

  În 1931, Frankenstein era considerat de către public un film horror de excepţie, deşi a fost realizat cu buget redus, scrie visboo.com. Frankenstein a fost un film de groază cu monştri ce a reuşit să înspăimânte generaţii întregi. Fiind regizat de James Whale filmul i-a avut în roluri principale pe actorii Colin Clive, Mae […]

13
/09
/12

Turneul ce are loc în perioada 15-25 septembrie  face parte din protocolul încheiat pe zece ani între Teatrul de Animaţie Ţăndărică, Guangzhou Performance/ Film Co Ltd şi Teatrul Belei, în urma declarării anului 2012 „Anul dialogului intercultural: Uniunea Europeană-China”. Menit să dezvolte o cooperare structurală între poporul chinez şi instituţii culturale ale Uniunii Europene, proiectul […]

13
/09
/12

Google şi-a schimbat, joi, 13 septembrie, logo-ul pentru a o omagia pe Clara Scumann, pianista şi compozitoarea germană, soţia lui Robert Schumann. Noul logo o prezintă pe Clara Schumann cântând la pian, alături de cei opt copii ai ei.   Născută la 13 septembrie 1819, la Leipzig, Clara Schumann a fost crescută de tatăl ei. […]

13
/09
/12

Peste 20 de trupe din şapte ţări vor susţine spectacole, de joi până duminică, de Zilele Bucureştiului, manifestare organizată de Primăria Capitalei prin ArCuB.   Conform comunicatului Primăriei Municipiului Bucureşti, trupe din şapte ţări (Franţa, Olanda, Spania, Elveţia, Belgia, Germania, România) vor susţine spectacole de teatru de stradă în Piaţa Constituţiei, Piaţa George Enescu, Parcul […]

13
/09
/12

În 1913, a încetat din viaţă, prăbuşindu-se cu avionul său, Aurel Vlaicu, inginer şi constructor de avioane, unul dintre pionierii aviaţiei mondiale (n. 1882).   1592    – A încetat din viaţă scriitorul şi moralistul Michel Eyquem de Montaigne, iniţiator al eseului, ca gen filosofico-literar,  prin capodopera “Eseuri”, prima operă filosofică scrisă în limba franceză (n. […]

13
/09
/12

Aproximativ 250 de lucrări de pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă vor fi prezentate la Muzeul Naţional de Artă al României începând de joi, când va avea loc vernisajul expoziţiei „Mitul naţional. Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti (1830-1930)”   Expoziţia include lucrări impresionante realizate de cei mai importanţi artişti români moderni, precum Barbu Iscovescu, […]

13
/09
/12

  Radio România informează că violonistul Alexandru Tomescu îşi va lansa, luni, 17 septembrie, pe terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu, albumul „Stradivari Obsessions”.   Albumul cuprinde integrala sonatelor pentru vioară solo compuse de Eugene Ysaye iar fiecare dintre cele şase sonate a fost dedicată de compozitorul belgian unui mare violonist, a treia dintre ele fiind scrisă […]

10
/08
/12

După succesul de anul trecut al acestei noi creaţii, Shakespeare’s Globe dă startul turneului european al producţiei. Ca în vremurile când trupele de artişti ambulanţi colindau oraşele, cei opt actori vor însufleţi pieţele publice din mai multe oraşe europene cu acest recent succes al companiei londoneze. Seria de reprezentaţii va debuta la Margate (Marea Britanie) […]

10
/08
/12

TEATRUL METROPOLIS şi COCOR vă invită în Piaţa Timpului Joi, 24 mai, ora 12.00.   Doi artiști compleți, doi oameni desăvârșiți, doi actori unici, Marin Moraru și Iurie Darie vor fi celebrați cu mare onoare și recunoștință primind câte o stea pe Aleea Celebrităților, din Piața Timpului. “Să vorbesc despre Marin Moraru și despre Iurie […]

10
/08
/12

Teatrul Independenților Profesioniști, Comunitatea lui Noe și lorgean theatre vor prezenta la Home Matache anti-piesa „Tabloul” adaptată după Eugen Ionescu de Alexandru Robert Nagy. Spectacolul este distins cu 13 premii naționale pentru regie și interpretare, a fost pre zent în 2007 la Bruxelles, iar marți, 12 iunie, ora 20, la Home Matache, va avea loc […]

10
/08
/12

Programul aniversar pregatit reprezinta o încercare de a recrea experienţa cinematografică din România în anul înfiinţării ANF, filmele avand pe generic nume mari ale istoriei cinematografului autohton. Pentru ca un public cât mai larg să se poată bucura de această sărbătoare nu doar a ANF, ci şi a filmului românesc, accesul spectatorilor în sală este […]

10
/08
/12

Festivalul de Film Serile Filmului Minoritar le este propus clujenilor de Funda?ia Tranzit, în cadrul proiectului ”Generarea încrederii prin cultur? într-un mediu multietnic – Generating Trust by Means of Culture in Multi-ethnic Environment”. Proiectul e realizat cu bani de la Uniunea European? ?i const? în construirea unei re?ele de institu?ii culturale europene printr-un proces de […]

16
/06
/12

Teatrul Masca propune două montări inedite cu piesele lui Caragiale, „O scrisoare pierdută“ şi „O noapte furtunoasă“ cu statui vivante   În Bucureştiul începutului de secol 21, cine s-a aventurat în aceste zile pe străduţele din Centrul vechi, în zona Teatrului de Comedie unde se desfăşoară până la sfârşitul săptămânii Festivalul Comediei Româneşti, s-a întâlnit, […]