Kurt Cobain: Montage of Heck, în deschiderea TIFF Sibiu 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/kurt-cobain-montage-of-heck-in-deschiderea-tiff-sibiu-2015/

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, în perioada 24 – 28 iunie, pentru a noua ediţie şi va fi deschis de proiecţia peliculei „Kurt Cobain: Montage of Heck”, de Brett Morgen, primul documentar despre solistul trupei Nirvana realizat cu ajutorul familiei sale.

Un articol de Petre Ivan|17 iunie 2015

Filme din SUA, Mexic, Spania, Marea Britanie, Norvegia, Suedia, dar şi România vor fi prezentate publicului în şapte spaţii: Piaţa Mare, Faust Cafe Und Disco, Parcul Sub Arini, Muzeul Astra, Cetatea Cisnădioara, Teatrul Gong şi Librăria Habitus, notează Mediafax.

Acestora li se adaugă un nou spaţiu de proiecţii, la poalele munţilor Cindrel, în apropierea barajului de la Gura Râului, unde producători locali din Mărginimea Sibiului vor veni cu bunătăţi culinare specifice zonei şi unde va rula, în cea de-a treia zi de festival, comedia care a deschis festivalul de la Cluj-Napoca, „Poveşti trăsnite/ Relatos Salvajes” (regia Damian Szifron, 2015).

Printre cele peste 40 de producţii aflate în programul festivalului se numără câştigătorul premiului Zilelor Filmului Românesc de la TIFF 2015, „Comoara” (2015), de Corneliu Porumboiu, „Trash” (2014), cel mai nou lungmetraj al regizorului Stephen Daldry, nominalizat la Oscar pentru pelicule ca „Billy Elliot”, „Orele/ The Hours”, „Cititorul/ The Reader”, dar şi „De ce eu?”, la proiecţia acestuia de urmă urmând să fie prezenţi regizorul Tudor Giurgiu şi o importantă parte a echipei, actorii Emilian Oprea şi Mihai Constantin, cât şi producătorul Oana Giurgiu.

Toate proiecţiile din Piaţa Mare a oraşului încep la ora 22.00, iar accesul este liber. Pentru celalalte spaţii, preţul unui bilet variază de la 5 lei la 15 lei.

Cea de-a 14-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), un eveniment care a prezentat 223 de producţii din peste 60 de ţări şi a avut circa 850 de invitaţi români şi străini, s-a desfăşurat în perioada 29 mai – 7 iunie, la Cluj-Napoca.

Foto: Kurt Cobain: Montage of Heck, TIFF Sibiu – tiffsibiu.ro

08
/12
/13

La doi ani de la dispariţia regizorului Andrei Blaier, TVR 2 îi dedică azi ciclul „Duminica filmului românesc”. Cinefilii români vor putea urmări în această zi două dintre filmele sale reprezentative: „Fapt divers“ (de la ora 14.10) şi „Ilustrate cu flori de câmp“ (de la ora 20.10).

06
/12
/13

12 Years a Slave, regizat de Steve McQueen, a fost desemnat filmul anului 2013 în Topul 10 al revistei Rolling Stone, după ce, marţi, cineastul american a primit, pentru aceeaşi peliculă, titlul de cel mai bun regizor din partea New York Film Critics Circle.

05
/12
/13

CRONICĂ DE FILM „Majordomul”, în regia lui Lee Daniels, este un film croit pe placul Academiei Americane, dar şi al unui public dornic de poveşti motivaţionale. Transpunerea vizuală a scenariului este, însă, cât se poate de convenţională.

04
/12
/13

Lungmetrajele „Poziţia copilului“, de Călin Peter Netzer, ,,Când se lasă seara peste Bucureşti...", de Corneliu Porumboiu, şi ,,Sunt o babă comunistă", de Stere Gulea, vor fi proiectate, în perioada 10 decembrie - ianuarie 2014, la cea de-a IV-a ediţie a Zilelor Filmului Românesc de la Madrid.