Kurt Elling, una dintre cele mai bune voci ale jazzului contemporan – la București în 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/kurt-elling-una-dintre-cele-mai-bune-voci-ale-jazzului-contemporan-la-bucuresti-in-2015/

Cu un premiu Grammy şi câte o nominalizare pentru fiecare dintre cele 10 discuri ale sale, Kurt Elling, americanul din Chicago, setează standardele vocaliştilor de jazz.  Concertează în premieră la Bucureşti pe 5 Martie 2015, la Sala Radio.

Un articol de Liliana Matei|9 iunie 2014

Te ia de mână, te conduce printr-o poveste, îți dă drumul în gol, doar ca să te prindă din nou. E vocea lui Kurt Elling, omul care aduce împreună pe aceeași scenă rimele albe și jazz-ul multicolor.

Prezența magnetică a lui Kurt Elling ne duce cu gândul la Frank Sinatra. Nu și la strălucirea reflectoarelor însă, pentru ca la Elling, ceea ce strălucește cel mai tare e cuvântul. Citează în versurile sale poeți precum Rumi sau Pablo Neruda, într-un mix de epic și liric, presărat cu momente nebune de improvizație și scat singing.

Într-o permanentă schimbare, pe un teritoriu extrem de vast, stilul lui Kurt Elling evolueaza continuu și, odată cu el, ceea ce noi numim jazz.

Pe 5 Martie 2015, Kurt Elling va prezenta pe scena Sălii Radio proiectul ‘’Passion World’’, prin care artistul american explorează metamorfoza iubirii într-o călătorie muzicală în jurul lumii, prezentând publicului cele mai rafinate şi apreciate balade de dragoste şi despărţire.Line Up: Kurt Elling-voce; Gary Versace-pian; John McLean-chitara; Clark Sommers-bass; Bryan Carter-tobe.

Bilete la concertul lui Kurt Elling

Biletele pentru acest eveniment costă 85, 125, 145 de lei în funcţie de categorie şi pot fi achiziţionate prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărtureşti şi Humanitas) şi online pe www.eventim.ro.

13
/05
/14

A.G.Weinberger, cea mai puternică şi mai complexă personalitate a bluesului din România, propus pentru nominalizare la şapte categorii la premiile Grammy în 2006, fiind supranumit şi Mr. Blues al României, vă aşteaptă sâmbătă, 17 mai, de la ora 20.00, la „Teatrelli, theatre, jazz and more“ (P-ţa A. LahovarI nr 7), la un recital extraordinar, o nouă selecţie de piese în care compoziţiile originale îşi fac loc printre temele muzicale ce aparţin anilor ’20 – ‘60 şi până astăzi...

05
/05
/14

Leo Iorga, unul dintre cei mai cunoscuţi solişti rock din România, va fi operat, pe 9 mai, pentru extirparea unei tumori cerebrale. Prietenii lui au lansat o campanie de strângere de fonduri pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale. Între timp, Fundaţia Creştină "George Becali" a anunţat că va acoperi costurile necesare operaţiei lui Leo Iorga.

04
/05
/14

O ceremonie de decorare a Principesei Maria va deschide, miercuri, seria de evenimente organizate cu ocazia Zilei Regalităţii (10 mai), care va include şi două concerte, un maraton regal, un simpozion şi tradiţionalul Garden Party de la Palatul Elisabeta, desfăşurate în absenţa Regelui Mihai I.

01
/05
/14

Formaţii de muzică din state precum Olanda, Franţa, Italia, Marea Britanie şi Turcia vor cânta, pe 9 şi 10 mai, în Capitală, alături de fanfara militară română, reprezentată de Muzica Reprezentativă a Armatei, Fanfara Pompierilor ISUMB, de Ziua Europei, la Festivalul Muzicilor de Fanfară.

01
/05
/14

Zoli TÓTH, promotorul muzicii neconvenţionale de percuţie din România, incepe turneul “Bach in ShowBiz” pe 30 aprilie. Artistul pregăteşte un spectacol extraordinar cu muzică de Adrian Enescu (pe teme de Johann Sebastian Bach), completată cu un show unic de proiecţii 3D marca “Les Ateliers Nomad”.