La o aniversare Hariclea Darclée
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-o-aniversare-hariclea-darclee/

Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto ce poartă numele legendarei soprane Hariclea Darclée, născută la Brăila, ne aduce de un sfert de veac acele manifestări extraordinare inspirate şi coordonate de o altă mare artistă, Mariana Nicolesco, a cărei personalitate a atras până acum în oraşul de pe Dunăre şi în teatrul în care ilustra predecesoare debuta la numai 21 de ani, în 1881, peste 2900 de tineri artişti lirici din 50 de ţări şi 5 continente.

Un articol de Liliana Matei|10 iunie 2021

Sunt celebrate încă şi încă o dată gloria muzicii, gloria cântului, împreună cu cele mai frumoase voci ale noilor generaţii, cu miile de spectatori prezenţi de fiecare dată la Concertele Extraordinare de pe Esplanada Dunării sau în teatru şi cu sutele şi sutele de mii de telespectatori.

De-a lungul anilor, aceste pasionante evenimente au readus în conștiinţa naţională şi internaţională numele Haricleei Darclée, prima soprană a lumii timp de trei decenii, magnetizând energii şi talente noi, venite să înveţe, să se autodepăşească, să aducă încântare oamenilor.

Această importantă ctitorie culturală, susţinută cu dăruire şi dragoste de brăileni, de autorităţile locale şi naţionale, ca și de presă, de radio şi de televiziune, onorează numele sopranei căreia compozitori de faimă i-au dedicat nu mai puţin de 13 opere, cântate de ea în premieră mondială, printre care La Wally de Catalani, Iris de Mascagni ori Tosca de Puccini.

„Scopul Festivalului şi al Concursului de Canto, scopul Cursurilor de Măiestrie Artistică, Master Classes, a fost în ideea mea”, mărturisea Mariana Nicolesco încă de la prima manifestare, din 1995, „acela de a cinsti numele Haricleei Darclée, afirmând totodată şi valoarea trecutului nostru în muzica de operă. Şi asta, aprinzând în noile vocaţii flacăra perfecţiunii, transmiţând tinerelor generaţii adevăratele tradiţii ale artei cântului, ilustrate de ea, şi pe care le-am dobândit eu însămi de la maeştrii mei şi de la artiştii de seamă alături de care am apărut de atâtea ori pe scenele lumii”.

Fiecare seară, fiecare concert, fiecare recital, fiecare reprezentaţie de opera, ca și fiecare dintre conferințele prezentate de medicul foniatru Stephan Poen, doctor în muzicologie, a însemnat un omagiu adus, an de an, moştenirii muzicale naţionale şi universale.

Toate acestea se reflectă în cuvintele Directorului Festivalului de la Salzburg, Josef Hussek, care declara: „Nu cunosc niciun alt concurs de canto care să se plaseze în toate momentele la un nivel atât de înalt ca acela dedicat Haricleei Darclée. Această manifestare, creată de Mariana Nicolesco, e mai mult decât un concurs de canto obişnuit, este totdeodată competiţie, Master Class şi adevărat Festival al Muzicii. Iată ce o face incomparabilă şi unică”.

Minunate sunt mesajele de pretutindeni venite în aşteptarea viitoarelor evenimente Darclée, iar acum, la aniversarea naşterii celebrei soprane, avem bucuria reîntâlnirii cu tinerii interpreţi și capodoperele muzicii la Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée aşezate sub Înaltul Patronaj UNESCO. Astfel vom putea urmări Concertul de Gală intitulat În universul Haricleei Darclée joi, 10 iunie, la ora 22.00, la TVR3 şi Concertul Extraordinar de pe Esplanada Dunării Gloria Cântului, Gloria Ţării, cu Orchestra Festivalului Darclée, Corul Filarmonicii George Enescu şi cu tinerele voci sub bagheta Maestrului Marco Balderi, cu toţii ovaţionaţi de un public entuziast, duminică, 13 iunie, de la ora 19.00, la TVR3.

02
/01
/14

Mireille Mathieu, una dintre cele mai populare cântăreţe franceze, celebrul artist britanic Peter Gabriel şi cântăreţul american Marc Anthony vor concerta pentru prima dată în România, în 2014, un an care se anunţă a fi plin de evenimente interesante pe piaţa muzicală.

02
/01
/14

Trupa Elliphant, devenită cunoscută în aprilie 2012, odată cu lansarea single-ului „Tekkno Scene” ce a marcat debutul său pe scena suedeză, va concerta în această lună în Capitală. Seria concertelor bucureștene din luna ianuarie va continua cu nume ca Timpuri Noi, Proconsul sau Zdob şi Zdub. Timpuri Noi, una dintre cele mai longevive trupe de rock […]

30
/12
/13

Pianistul şi compozitorul polonez Wojciech Kilar, care a fost nominalizat la premiile BAFTA pentru muzica din filmul lui Roman Polanski "Pianistul/ The Pianist", a murit la vârsta de 81 de ani, în oraşul său natal, Katowice, în sudul Poloniei, după o luptă îndelungată cu boala.

29
/12
/13

Concertul de Anul Nou de la Viena vine cu o noutate de ultimă oră în acest an. Mesajele de Anul Nou ale milioanelor de telespectatori vor fi proiectate în direct, în acordurile celebrului vals An der schönen blauen Donau, pe ecranul uriaş de la Muskverein.

28
/12
/13

De Revelion, bucureştenii vor fi ademeniţi în Piaţa Constituţiei de peste 130 de artişti, între care Mandinga, Connect-R, Vunk, Loredana şi Smiley. Aceştia vor evolua pe o scenă de 280 de metri pătraţi şi vor fi întâmpinaţi de cel mai spectaculos show de artificii din România.

28
/12
/13

Hoquiam, un orăşel din statul american Washington, va sărbători Ziua Nirvana (Nirvana Day), pe 10 aprilie 2014, data la care celebra trupă grunge americană va fi inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.

24
/12
/13

Un crater de pe Mercur a primit numele rockerului britanic John Lennon, iar alte nouă zone de impact de pe această planetă au fost denumite în memoria unor personalităţi din universul cultural şi artistic.

20
/12
/13

Dacă este sâmbătă, 21 decembrie, este Melopoesis. Adică ultima întâlnire din an în “Stagiunea Perpetuă” de muzică, gânduri şi lucruri frumoase, una care vă îmbie cu pilde, catrene şi poeme, presărate în acorduri de chitară.

20
/12
/13

Se spune că jazzul este singura muzică în care aceeași notă poate fi cântată seară de seară, dar de fiecare dată diferit. Pe 23 decembrie, de la ora 21:00, Jazzappella va cânta în clubul Puzzle (Calea Victoriei 155, Bl. D1).

19
/12
/13

Anul acesta atmosfera caldă şi festivă a sărbătorilor ajunge în casele tuturor românilor printr-un concert extraordinar înregistrat la Sala Radio, cu celebra soprană Angela Gheorghiu și Orchestra Naţională Radio dirijată de Tiberiu Soare. Concertul va fi transmis la radio si tv.

17
/12
/13

Sub titlul „Cele trei Dive“, trei artiste aplaudate în toate teatrele mari ale lumii: sopranele Elena Moşuc, Laura Tătulescu și mezzosoprana Ruxandra Donose concertează la Sala Radio, într-o gală extraordinară, vineri, 20 decembrie,de la ora 19.00.

17
/12
/13

Trupa Nirvana, înfiinţată de regretatul Kurt Cobain, formaţia rock Kiss şi cântăreţul Peter Gabriel se află printre artiştii selectaţi pentru a fi incluşi în Rock and Roll Hall of Fame în 2014, au anunţat, marţi, reprezentanţii muzeului.

17
/12
/13

Unul dintre darurile pregătite de Radio România pentru public anul acesta, de Crăciun, este albumul "Mare minune..." ediţia a II-a, cuprinzând cele mai cunoscute şi îndrăgite colinde româneşti interpretate de Corul Academic Radio.

16
/12
/13

Pentru că vremea e rece şi pentru că spectatorii caută să se bucure de seri calde, de poveste, pub-ul În Pod la Historia (strada sf. Dumitru, numărul 3), îi invită la concertul susţinut de Nataly Group, vineri, pe 27 decembrie, de la ora 21.00.

16
/12
/13

În pragul sărbătorilor de iarnă, Opera Naţională Bucureşti a pregătit pentru cei mici, dar şi pentru părinţi şi bunici, un program special de evenimente dedicate Sărbătorilor de iarnă - Crăciunul copiilor.