-->

„La Traviata” închide stagiunea 2021 – 2022 a Operei Brașov!
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-traviata-inchide-stagiunea-2021-2022-a-operei-brasov/

Sâmbătă, 9 iulie 2022, de la ora 18.30, în Sala Operei Braşov, închidem stagiunea 2021 – 2022 cu capodopera verdiană: „La Traviata”!

Un articol de Petre Ivan|5 iulie 2022

În anul 1848, Alexandre Dumas-fiul a publicat „Dama cu camelii”, roman puternic autobiografic, care a servit apoi ca sursă de inspirație pentru „Traviata”. Premiera a avut loc la Teatro La Fenice din Veneția, pe 6 martie 1853.

„Traviata” descrie scurta, dar agitata viață, precum și moartea tragică a unei celebre curtezane din înalta societate a secolului al XIX-lea din Paris. Povestea Violettei Valéry impresionează și acum ca și atunci, datorită ideii nobile pe care o transmite: sacrificiul de sine. Compozitorul Giuseppe Verdi şi libretistul Francesco Maria Piave au creat un personaj pe cât de fragil, pe atât de puternic, într-un context muzical pur romantic. Violetta Valéry devine victima societăţii în care trăieşte, acceptând, din dragoste pentru Alfredo Germont, un sacrificiu care îi va grăbi sfârşitul. Muzica verdiană transmite în egală măsură pasiune, frumuseţe, dramatism, eleganţă și o umanitate profundă. Paginile muzicale conțin adevărate portrete psihologice ale personajelor și sentimentele lor. În spatele expunerii luxului și plăcerilor frivole, se ascunde cruzimea puternică a unei societăți în care totul poate fi cumpărat și vândut. În acest context, Violetta apare ca o eroină clasică, al cărei sacrificiu transcende dragostea și moartea, în fapt, cele două teme în jurul cărora se desfășoară opera.

„Traviata” este, cu siguranță, una dintre pietrele de temelie ale repertoriului liric. Partitura este înțesată cu melodii fantastice care sunt faimoase, însă, dincolo de aceasta, coerența întregii lucrări o transformă într-o capodoperă. Intriga încordată și personajele vii, asociate cu muzica perfect gândită de Verdi, ne vor sensibiliza, fără îndoială.

Mai mult decât alți compozitori italieni de operă ai vremii, Verdi a unificat muzica și a subliniat drama prin utilizarea unor tehnici precum fraze repetate (cuvintele „Ah, fors’è lui” ale Violettei fiind ecoul declarației de dragoste a lui Alfredo și continuă ca o temă de iubire), orchestrația (sunetul înalt al viorilor subliniază caracterul Violettei imediat după uvertură), ornamentația coloraturii care reflectă agitația Violettei (justificând astfel ceea ce poate părea o virtuozitate goală) și continuitatea muzicală (prin estomparea graniței dintre recitativ și arie).

Opera include una dintre cele mai provocatoare și apreciate partituri din întregul repertoriu de soprană; este foarte cunoscută aria „Sempre libera” de la sfârșitul actului I.

Invitată pentru o întruchipa pe eroina acestei opere, Violetta Valéry, este soprana Laura Eftimie, solsită a Teatrului de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța. Ea revine, pentru a doua oară, pe scena noastră, după prezența din februarie 2021, cu rolul Susanna din „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart, din cadrul celei de-a șasea ediții a Festivalului MOZART. Evenimentul s-a transmis online, din cauza pandemiei. Iată că acum avem ocazia să o urmărim pe soprana Eftimie direct, din sala Operei Brașov!

În distribuție: Violetta Valéry – Laura Eftimie (invitată), Alfredo Germont – Mihai Irimia, Giorgio Germont – Adrian Mărcan, Flora Bervoix – Carmen Topciu, Annina – Sonia Hazarian, Gastone – Claudiu Bugnar, Baronul Douphol – Marian Rește, Marchizul d’Obigny – Paul Tomescu, Doctorul Grenvil – Dan Popescu, Majordomul – Dan Ionescu, Grădinarul – Adrian Stănilă. Soliști balet: Anamaria Boancă, Melania Condoiu, Diana Drăgan, Valentina Mirică, Dorin Mirea. Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim. Regia artistică este semnată de Dimitrie Tabacaru. Scenografia îi aparține Rodicăi Garștea. Dirijor cor: Dragoș-Mihai Cohal. Coregrafia: Nermina Damian. Asistent regie: Valentina Mărgăraș. Asistent coregrafie: Iulia Coșeriu. Asistent mișcare scenică: Ramona Mezei. Regie scenă: Marilena Aldea.

Preț bilete: 70 lei (sală + lojă); 50 lei (balcon lateral) – Pentru acest eveniment mai sunt foarte puține bilete disponibile!

Biletele se vând atât online, pe site-ul www.bilet.ro, cât și la sediul Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51. Program Casierie: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului (în cazul în care rămân bilete disponibile). Informații se pot obține la telefon: 0268-419380.

În stagiunea 2021 – 2022, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!

06
/09
/24

Celebrul violonist Dmitry Sitkovetsky, Președintele Juriului pentru secțiunea de vioară a Concursului Internațional George Enescu, ediția a XIX-a, va susține astăzi, 6 septembrie 2024, ora 19:00, un recital excepțional pe scena Ateneului Român, alături de bine-cunoscutul violoncelist de origine română Valentin Răduțiu și de pianistul Lukas Geniušas.

29
/08
/24

În perioada 3-5 septembrie 2024, Bucureștiul va găzdui cea de-a 9-a ediție a conferinței Mastering the Music Business (MMB), cel mai mare eveniment dedicat industriei muzicale din România. Conferința va avea loc la Hotel Caro și Club Expirat, oferind participanților oportunități inedite de învățare, networking și expunere în fața unor experți internaționali și locali din domeniul muzical.

21
/08
/24

Cea mai mare ediție a Brașov Jazz & Blues Festival a avut loc timp de patru zile, între 15 și 18 august 2024, #PesteTotinBrasov, în nouă locații din oraș și din proximitatea Brașovului, și a adus iubitorilor de muzică bună, atât localnici, cât și turiști, concerte de excepție, ateliere și filme muzicale, proiecții de filme în aer liber și activități pentru copii.

09
/08
/24

Numărătoarea inversă a început! Summer in the City aduce 50 Cent și cei mai buni hip hoperi români pe scena din București!

09
/08
/24

4 zile de festival, peste 30 de concerte, peste 100 de artiști din toată lumea, peste 20 de filme proiectate, totul în 9 locații: Piața Sf. Ioan, Cetățuia Brașovului, Piața Sfatului, Piața Brassai, Parcul Central Nicolae Titulescu, Cartier Coresi, Juno Wine Garden, Deane’s Irish Pub & Grill, Biserica Fortificată din Bod.

08
/08
/24

Balkanik Festival – Home of World Music, recunoscut pentru atmosfera sa unică și spiritul de melting pot cultural, revine la Grădina Uranus în perioada 6-8 septembrie. Evenimentul continuă să fie un punct de întâlnire pentru comunitățile din București și pentru turiștii care vizitează capitala României special pentru acest festival.