„La traviata”, spectacolul Operei Naţionale din Bucureşti, preluat de Opera Philadelphia
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-traviata-spectacolul-operei-nationale-din-bucuresti-preluat-de-opera-philadelphia/

Pentru prima dată în istoria instituţiei, un spectacol produs de Opera Naţională Bucureşti a fost preluat de către o companie din Statele Unite ale Americii. Este vorba despre spectacolul „La traviata” de Giuseppe Verdi, în regia lui Paul Curran şi scenografia lui Gary McCann, care a avut premiera la Bucureşti în data de 30 octombrie 2014.

Un articol de Petre Ivan|6 octombrie 2015

Printre cei prezenți la premiera acestui spectacol la Opera Națională București s-a aflat și David Levy, vicepreşedinte al Operei Philadelphia şi însărcinat cu managementul artistic al companiei. Impresionat de calitatea spectacolului, acesta și-a exprimat intenția de a prezenta producția și la Opera Philadelphia.

Astfel, imediat după premiera de la Bucureşti au urmat mai multe runde de negocieri între cele două companii și au fost concretizate prin prezentarea pentru prima dată a acestui spectacol în Statele Unite ale Americii, eveniment ce a avut loc  vineri, 2 octombrie a.c.

Premiera americană a producţiei Operei Naţionale Bucureşti a fost sold out şi s-a bucurat de o distribuţie de excepţie care a inclus trio-ul Lisette Oropesa (Violetta), Alek Shrader (Alfredo) şi Stephen Powell (Germont), sub bagheta dirijorului Corrado Rovaris.

Cu o carieră impresionantă, Lisette Oropesa este laureată a numeroase premii, printre acestea numărându-se şi Premiul Grammy pentru ,,Cea mai bună înregistrare de operă ” în anul 2013.  Partenerul Lisettei Oropesa din producţia „La traviata”, Alek Shrader, de asemenea laureat al unui Premiu Grammy, este considerat de către criticii muzicali drept unul dintre cei mai fermecători tineri tenori ai timpurilor noastre.

 Rezultatul este o intersecţie vizuală impresionantă între atunci şi acum, tradiţie şi modernitate, extravaganţă şi conservatorism – criticul  Debra Miller despre producţia Operei Naţionale Bucureşti.

Următoarele reprezentaţii ale spectacolului „La traviata” la Opera Philadelphia sunt programate în 7, 9 şi 11 octombrie, urmând ca, în data de 16 octombrie, spectacolul să fie proiectat în variantă HD în Parcul Naţional al Independenţei.

Și la București, premiera spectacolului „La traviata” – G Verdi, regizat de Paul Curran,  a avut o distribuţie de primă mărime, în rolurile principale evoluând trei artişti în plină ascensiune pe plan internaţional, soprana Aurelia Florian, tenorul Ioan Hotea, și baritonul Ionuţ Pascu, spectacolul bucurându-se de succes în rândul iubitorilor de operă și jucându-se cu casa închisă.

Producţia „La traviata” va reveni în stagiunea 2015-2016 pe scena Operei Naționale București alături de alte spectacole de operă din repertoriul verdian şi nu numai.

La traviata La traviata _Opera Philadelphia 1 La traviata _Opera Philadelphia 2 La traviata _Opera Philadelphia 3

Foto: La traviata – www.operanb.ro

10
/11
/22

Miercuri, 16 noiembrie 2022 (de la 19.00), Sala Radio va fi gazda unui eveniment special: concertul prezentat de Orchestra de Cameră Radio, în parteneriat cu Ambasada Portugaliei la București, este dedicat centenarului scriitorului José Saramago (1922-2010), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1998).

31
/10
/22

Cu ocazia Zilelor Culturii Sinti şi Roma la Bucureşti, Dotschy Reinhardt, Sinteza – descendentă a marei legende de jazz Django Reinhardt, vine sâmbătă, 12 noiembrie 2022, la ARCUB.

25
/10
/22

Miercuri, 26 octombrie 2022, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov, vă invităm la Recitalul de la ora 5. Evenimentul va fi susținut de Mădălina Bourceanu - soprană, Nicoleta Chirilă - soprană, Aurelia Florian - soprană, Valentina Mărgăraș - soprană, Silvia Micu - soprană, Sonia Hazarian - mezzosoprană, Alexandru Aghenie - bariton, Marian Rește – bas-bariton. La pian îi va acompania Simona Patriche. Prezintă: Simona Manole.

25
/10
/22

Publicul este așteptat miercuri, 26 octombrie, la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu la spectacolul de teatru-jazz "Aproape Înger", în cadrul Sibiu Jazz Festival 2022, o reprezentație ce a rezultat din întâlnirea mai multor orizonturi artistice ce au generat o frescă modernă a realităților pe care omul le trăiește într-un cuplu.

25
/10
/22

Ultima săptămână din luna octombrie aduce pe scena Operei Naționale București titluri celebre din repertoriul universal precum „La Bohème”, „Povestirile lui Hoffmann”, „Peer Gynt & Carmina Burana”, „La Traviata”, dar și „Podul”, o seară de operă româno-bulgară, dedicată împlinirii a celor 30 de ani de prietenie, cooperare și bună vecinătate între Republica Bulgaria și România.

24
/10
/22

Artiștii Filarmonicii „George Enescu” doresc să se prezinte în fața publicului în recitaluri și concerte tematice. Demersul se dorește și unul de popularizare a muzicii clasice în rândurile celor interesați să se apropie de un univers sonor fascinant.

24
/10
/22

Luni, 24 octombrie, de la ora 19,00, publicul român are întâlnire cu soprana Laura Tătulescu şi cu pianista şi compozitoarea Ana Giurgiu-Bondue la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Sala „George Enescu”. În deschidere: lansarea oficială a albumului „Silence”, reunind înregistrări realizate de cele două muziciene în studiourile Radio România, în luna august.

21
/10
/22

După reprezentații inedite, la sfarșit de octombrie, pe scena unor festivaluri de jazz cu tradiție, precum Sibiu Jazz Festival și Ploiești Jazz Festival, Orchestra Națională de Jazz a Franței, aflată într-un tuneu național in România, după o absență de aproape 30 de ani, va susține un concert extraordinar la Palatul Bragadiru din București.