„Lacul Lebedelor”, cel mai apreciat balet al tuturor timpurilor, în aprilie pe scena Operei Naționale București
https://www.ziarulmetropolis.ro/lacul-lebedelor-cel-mai-apreciat-balet-al-tuturor-timpurilor-in-aprilie-pe-scena-operei-nationale-bucuresti/

Opera Naţională Bucureşti prezintă miercuri, 3 aprilie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul de balet „Lacul Lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski. Regia şi coregrafia poartă semnătura lui Gheorghe Iancu, scenografia a fost realizată de către Luisa Spinatelli, iar lighting design-ul de către Camilla Piccioni. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.

Un articol de Petre Ivan|3 aprilie 2019

Legenda despre prințese transformate în lebede de un vrăjitor rău, în care vraja lui poate fi spulberată numai prin iubirea unui prinț, rămâne și în zilele de astăzi poate cea mai frumoasă poveste de balet ce a fost lăsată posterității.

Coregraful Gheorghe Iancu, despre spectacolul de pe scena Operei Naționale București: „Am crescut și am visat cu Lacul lebedelor. Nu știu ce mă fascina… poate măiestria coregrafului Oleg Danovski, dansatorii sau toate împreună.

       Cred că tradiția atrage foarte tare publicul fiindcă ce am ales să mențin din versiunea clasică este capodoperă, deci nemuritoare. Am considerat că este foarte bine să plasez spectacolul în epoca în care a trăit Ceaikovski. Este o epocă foarte elegantă, după părerea mea. Am fost foarte interesat de istoria ultimului țar rus și am găsit că este o legătură foarte bună din punct de vedere muzical. Putem să-i spunem balet neoclasic, dar are și zone moderne. Niciodată nu am dorit să pun o ștampilă stilistică. Pentru mine stilul trebuie să fie subjugat ideii. Ideea primează. Stilul se definitivează din mers. Erotismul este ceva ce îmi aparține. Este greu să vorbești despre sine, dar întotdeauna senzualitatea și erotismul au făcut parte din expresia mea artistică, ca om și ca dansator, și au un mare impact în viața mea, în tot ce am făcut, însă cu precădere în teatru.”

Următoarea reprezentație va avea loc joi, 30 mai, începând cu ora 18:30. Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Operei Naționale București sau online, la http://tickets.operanb.ro .

Foto: Lacul Lebedelor – operanb.ro

19
/06
/23

Vineri, 23 iunie 2023, stagiunea de concerte de la Sala Radio se încheie cu un eveniment special: trei dintre ansamblurile instituției - ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, CORUL ACADEMIC RADIO (pregătit de dirijorul CIPRIAN ȚUȚU) și CORUL DE COPII RADIO (pregătit de RĂZVAN RĂDOS) - vor interpreta Simfonia nr. 3 în re minor de MAHLER, cea mai lungă simfonie din repertoriul clasic.

14
/06
/23

Festivalul Internațional de orgă Cantus Ecclesiae, ajuns la cea de-a treia sa ediție, se va desfășura în perioada 3-25 iunie 2023 la cele mai importante orgi din București: Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif, Ateneul Român, Sala Radio, Universitatea Națională de Muzică București, Biserica Evanghelică C.A. București, Biserica Italiană, Biserica Franceză și Biserica Anglicană.

14
/06
/23

A doua ediție a Analogue Festival, cel mai mare eveniment de acest fel din regiunea de sud-centru a României, va avea loc în perioada 25-27 august pe platoul Făget de la Mioveni, aducând pe scenă artiști consacrați din țară și din străinătate - 30 de ore de muzică live - pentru un weekend de evadare, cu muzică și cultură, în mijlocul naturii.

12
/06
/23

Maeștrii Ruxandra Donose, Ramon Vargas și Leontina Văduva au selecționat 20 de viitori cursanți din întreaga lume care vor participa, în perioada 23-27 august, la International Salbek Opera Masterclass, primul curs de măiestrie de acest gen din România, care se va desfăşura într-un cadru de poveste, pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.

30
/05
/23

Miercuri, 31 mai 2023, de la 19.00, copii, părinți, bunici - altfel spus, copiii de toate vârstele! - sunt invitați la Sala Radio la un concert dedicat Zilei Internaționale a Copilului.