„Lacul Lebedelor”, cel mai vizionat balet al tuturor timpurilor, pe scena Operei Naționale București
https://www.ziarulmetropolis.ro/lacul-lebedelor-cel-mai-vizionat-balet-al-tuturor-timpurilor-pe-scena-operei-nationale-bucuresti/

Opera Naţională Bucureşti prezintă miercuri, 30 octombrie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul de balet „Lacul Lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski. Regia şi coregrafia poartă semnătura lui Gheorghe Iancu, scenografia a fost realizată de către Luisa Spinatelli, iar lighting design-ul de către Camilla Piccioni. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.

Un articol de Petre Ivan|28 octombrie 2019

Legenda despre prințese transformate în lebede de un vrăjitor rău, în care vraja lui poate fi spulberată numai prin iubirea unui prinț, rămâne și în zilele de astăzi poate cea mai frumoasă poveste de balet ce a fost lăsată posterității. 

Coregraful Gheorghe Iancu, despre spectacolul de pe scena Operei Naționale București: „Am crescut și am visat cu Lacul lebedelor. Nu știu ce mă fascina… poate măiestria coregrafului Oleg Danovski, dansatorii sau toate împreună. 

Cred că tradiția atrage foarte tare publicul fiindcă ce am ales să mențin din versiunea clasică este capodoperă, deci nemuritoare. Am considerat că este foarte bine să plasez spectacolul în epoca în care a trăit Ceaikovski. Este o epocă foarte elegantă, după părerea mea. Am fost foarte interesat de istoria ultimului țar rus și am găsit că este o legătură foarte bună din punct de vedere muzical. Putem să-i spunem balet neoclasic, dar are și zone moderne. Niciodată nu am dorit să pun o ștampilă stilistică. Pentru mine stilul trebuie să fie subjugat ideii. Ideea primează. Stilul se definitivează din mers. Erotismul este ceva ce îmi aparține. Este greu să vorbești despre sine, dar întotdeauna senzualitatea și erotismul au făcut parte din expresia mea artistică, ca om și ca dansator, și au un mare impact în viața mea, în tot ce am făcut, însă cu precădere în teatru.”

Următoarea reprezentație va avea loc duminică, 10 noiembrie, începând cu ora 18:30. 

Biletele se găsesc pe http://tickets.operanb.ro/ și la casa de bilete a Operei Naționale București (program luni – duminică între orele 10:00 – 13:00 și 14:00 – 19:00).

Video: Sebastian Bucur/ Opera Națională București
Foto: Lavinia Huțanu

27
/04
/14

În această seară (27 aprilie), de la ora 19.00, publicul va avea astfel ocazia să urmărească debuturile câtorva dintre tinerii balerini talentaţi ai Companiei de Balet a Operei Naţionale Bucureşti şi totodată să se bucure de muzica lui Adolphe Ch. Adam, sub bagheta lui Ciprian Teodorașcu.

27
/04
/14

Miercuri, 30 aprilie (19.00), îl veţi asculta pe Razvan Suma la Sala Radio, alături de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului britanic William Kunhardt. Răzvan Suma este unul dintre cei mai activi tineri muzicieni români, acesta cucerind publicul din cele mai multe oraşe ale ţării cu turneele sale naţionale „Vă place BACH?” şi „Vă place BRAHMS?”.

14
/04
/14

Un recital extraordinar şi un concert cu Orchestra Naţională Radio vor avea loc la Sala Radio din Bucureşti, pe 23, respectiv 25 aprilie. Sărbătorile Pascale se prelungesc, astfel, cu două sărbători dedicate muzicii şi celui mai mare compozitor al tuturor timpurilor, Mozart.

11
/04
/14

Primăria Sectorului 3 organizează prin Centrul Cultural Casa Artelor primul eveniment în aer liber, de mare amploare din 2014. Cetăţenii sectorului 3 şi nu numai sunt invitaţi, în 13 aprilie, ora 20,00, în Duminica Floriilor, în Parcul Titan - Parcul Artelor la întâlnirea cu muzica sacră pascală.

10
/04
/14

Vineri, 11 aprilie 2014 (19.00), cu exact o săptămână înainte de Vinerea Mare, la Sala Radio, „artileria grea” a instituţiei artistice se reuneşte pe scenă pentru a vă dărui un concert cu Misa în si minor - Orchestra Naţională Radio, Corul Academic Radio şi dirijorul Tiberiu Soare.

09
/04
/14

A fost numită „Sarah Bernhardt a teatrului de operă”. Cu ochi de smarald, trup de felină și un farmec scenic ce radia patos şi rafinament, Virginia Zeani a electrizat publicul de operă de pe patru continente şi n-a uitat niciodată să spună că, la origine, este româncă.

09
/04
/14

Reputaţia sonorităţii inegalabile a viorilor Stradivarius, instrumente muzicale italiene fabricate în urmă cu 300 de ani, este serios afectată de un test realizat de violonişti cu reputaţie mondială, care au preferat, în majoritatea lor, sonoritatea oferită de instrumentele moderne.

09
/04
/14

De la New York la Reghin, de la Sankt Petersburg la Tecuci și Lisabona. Horia Mihail e un pianist călător, gurmand și curios, care n-ar spune nu nici unui loc de pe lume. Zilele astea se află într-un turneu al cărui nume îi vine mănușă: „Pianul călător”.