Lansare AG WEINBERGER – „Lamentări, observații, studii, poezii și alte texte”
https://www.ziarulmetropolis.ro/lansare-ag-weinberger-lamentari-observatii-studii-poezii-si-alte-texte/

LIBRIS EDITORIAL lansează vineri, 28 aprilie, ora 19.00 în Bucureşti volumul intitulat SINGULAR. Lamentări, observaţii, studii, poezii şi alte texte al artistului AG WEINBERGER. Evenimentul va fi găzduit de librăria Cărtureşti Carusel.

Un articol de Petre Ivan|27 aprilie 2017

Cartea conține eseuri, poezii, studii și articole muzicologice, o selecție de texte într-o formulă originală, având o calitate editorială de excepție și a fost lansată oficial în luna martie a.c. la Târgul Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov.

Portret AG Weinberger- Mr. Blues al Romaniei

Cel mai bun interpret de blues pe care l-a dat România vreodată, inegalabilul AG Weinberger, s-a născut la Oradea în anul 1965. Este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, secţia Compoziţie. Chitarist de excepţie, vocalist, interpret la muzicuţă, producător şi realizator de emisiuni radio şi TV, producător de albume, fiind definit „întâiul misionar al muzicii Blues” și supranumit de cǎtre critica de specialiate Mr. Blues al României.

În mai 2000, pleacă „în exil cultural” în Statele Unite, iar în 2006 albumul „Nashville Calling” este selectat pentru nominalizare la Premiile Grammy pentru 7 categorii. Are 11 albume discografice şi a scris muzica pentru 18 spectacole de teatru.

În 2011 a fost decorat cu „Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler” de cǎtre Preşedinţia României, ca apreciere pentru cariera muzicală deosebită şi pentru eforturile constante de a descoperi şi de a promova noi talente.

În 2016, albumul „Mighty Business” face înconjurul lumii, fiind în Top 40 în S.U.A., la secţia Rock/Blues.

APRECIERI CRITICE:

„Încunoştinţat de sinele său, AG Weinberger poartă în cele două sute de pagini ale volumului de faţă mesajul apologiei izolării. Nu teoretizează, ci, precum existenţialiştii, respiră tema răului din lume, o mestecă la vedere, asumându-şi inevitabila povară a indezirabilităţii mulţimii. Vibraţia puternică a unei existenţe uliseene, curajul asumării, îi conferă lui AG Weinberger privilegiul desenatorului propriei poetici, esenţializând sonoritatea zgomotului diurn în relaţie cu etica individuală.” – Raluca MOISAN, critic

Volumul este expresia forței artistice a lui AG Weinberger surprins într-o altă dimensiune creatoare, aceea de autor de poezii, eseuri și texte diverse. Singular. Lamentări, observații, studii poezii și alte texte este o carte manifest în care îl regăsim pe AG Weinberger în ipostaze pline de sinceritate, cu mărturisiri care reflectă starea sa de spirit în diverse momente ale vieții, așa cum au fost publicate și pe blogul personal.  – Dana ANGHELESCU, Director Libris Editorial

Volumul este disponibil pe librăria online Libris.ro.

Foto: AG WEINBERGER – www.libris.ro

28
/10
/14

Duminică, 26 octombrie, s-a desfășurat prima seară a Festivalului Național de Teatru la Librăria Humanitas București, în cadrul căreia s-au lansat cărțile: "Caragiale după Caragiale. Arcanele interpretării: exagerări, deformări, excese" de Angelo Mitchievici și "În dialog cu anticii" de Alexandra Ciocârlie.

21
/10
/14

Anul acesta Rusia va fi invitat de onoare al Târgului Internațional de Carte „GAUDEAMUS” organizat de Radio România. În premieră absolută, românii vor avea parte de o săptămână a mâncărurilor tradiţionale din Rusia (la unul dintre restaurantele din Centrul Vechi al Bucureştiului) și se vor bucura de colecția de aur MOSFILM pe DVD, pentru că Zilele Filmului Rus, deja tradiționale, vor fi dedicate celor 90 de ani de la înființarea concernului cinematografic Mosfilm.

15
/10
/14

Miercuri, 15 octombrie, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu îi aşteaptă pe pasionaţii de lectură la lansarea celui mai nou roman al scriitorului britanic James Meek, Invaziile inimii, roman finalist la Costa Novel of the Year Award 2012 şi tradus în peste douăzeci de ţări.

11
/10
/14

Filosoful şi matematicianul francez René Descartes, autorul celebrului dicton "Cogito ergo sum" ("Cuget deci exist"), prezenta o excrescenţă osoasă de aproximativ 5,4 centimetri pătraţi în zona sinusurilor, o tumoare benignă care nu a avut însă legătură cu moartea sa, potrivit oamenilor de ştiinţă.

09
/10
/14

Premiul Nobel pentru literatură pe anul 2014 a fost acordat scriitorului francez Patrick Modiano, "pentru arta memoriilor, prin care a evocat cele mai greu de înţeles destine umane şi a dezvăluit universul ţărilor aflate sub ocupaţie", a precizat Comitetul Nobel. Patrick Modiano are 69 de ani şi este cel de-al 11 scriitor de origine franceză care câştigă Premiul Nobel pentru literatură.