-->

Lansare de carte: „Dragă tată” de Patrick & Ernest Hemingway
https://www.ziarulmetropolis.ro/lansare-de-carte-draga-tata-de-patrick-ernest-hemingway/

Editura Nemira vă invită la evenimentul de lansare a volumului inedit de scrisori „Dragă tată”, scris de Patrick şi Ernest Hemingway, o carte despre iubire şi distanţe, despre părinţi şi fricile lor, despre copii şi capriciile lor, despre un soi de imposibilitate de a mai recupera ceva în plină tranziţie sau în plină degradare, publicată în colecţia Yorick.

Un articol de Liliana Matei|3 mai 2023

Evenimentul va avea loc marți, 9 mai, ora 19:00 la Librăria Humanitas Cișmigiu, alături de Andrei Dósa, scriitor & traducătorul cărții, Bogdan-Alexandru Stănescu, scriitor & editor, Svetlana Cârstean, poetă & editoare, Marius Constantinescu, scriitor & jurnalist cultural.

Discuția va fi moderată de Irina Cerchia, coordonatoarea colecției Yorick.

Dragă tată este un proiect de familie, care ne oferă azi, în premieră, un portret nuanțat al lui Ernest Hemingway, unul dintre cei mai apreciați și mai controversați scriitori ai secolului al-XX-lea. Un clasic prin excelență, Hemingway nu a încetat vreodată să fascineze, însă omul din spatele legendei a rămas, în mare, necunoscut.

Patrick, sau bătrânul Șoricel, așa cum îl alinta Hemingway pe fiul mijlociu, regrupează în acest volum inedit o parte dintre scrisorile pe care le-au schimbat de-a lungul a trei decenii și ne invită astfel în intimitatea seducătoare a relației dintre ei, oferind o perspectivă nouă, sensibilă asupra imaginii tatălui său.

În acest volum, îl vedem pe Hemingway plecat la luptă fără puștile lui preferate, ci doar cu speranța de a putea cuceri sau recuceri un teritoriu inepuizabil: relația cu fiul, cu fiii.

Dragă tată este dovada faptului că din cele mai tenebroase circumstanțe, ca într-un proces alchimic, se poate fabrica metalul pur al frumuseții umane.“ BOGDAN-ALEXANDRU STĂNESCU

Ernest Hemingway a schimbat modul în care se scria proză mai mult decât oricare altă figură marcantă a timpului său. După publicarea romanelor Fiesta și Adio, arme a devenit imediat unul dintre cei mai mari și mai apreciați scriitori ai secolului al XX-lea. Microromanul său clasic, Bătrânul și marea, a câștigat Premiul Pulitzer în 1953, iar în 1954 a primit Premiul Nobel pentru Literatură. Viața și realizările sale sunt explorate în profunzime în filmul documentar PBS, realizat de Ken Burns și Lynn Novick, Hemingway. A rămas cunoscut pentru personalitatea sa explozivă și pasiunea pentru coride, pescuit și vânătoare și a participat la ambele conflagrații mondiale și la Războiul Civil din Spania, unde a fost corespondent de război. A murit în Ketchum, Idaho, pe 2 iulie 19610.

Patrick Hemingway este al doilea copil dintre cei trei fii ai lui Ernest Hemingway. Născut în Kansas City, Missouri, în 1928, a crescut în Key West, Florida. A absolvit Universitatea Harvard și a urmat o carieră de vânător profesionist în Tanzania, Africa, iar mai târziu a devenit instructor la The College of African Wildlife Management, Mweka. Acolo a servit ca ofițer forestier detașat de Food and Agricultural Organization a ONU (FAO). S-a retras în Bozeman, Montana, unde locuiește împreună cu familia sa.

21
/05
/26

Pentru actorul britanic Laurence Olivier, născut într-o zi de 22 mai, privirea spre viitor a fost întotdeauna salvatoare. Aflat la momentul bilanțurilor, odată ce și-a încheiat cariera spectaculoasă, care a inclus și ani complicați de boală, Laurence Olivier îi povestește unui coleg de breaslă experiențe dintr-o viață petrecută pe scenă și pe platoul de filmare sau de televiziune.

13
/05
/26

Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Naţional al Cărţii şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, participarea României cu stand propriu şi un program de evenimente literare la cea de-a 38-a ediţie a Salone Internazionale del Libro, ce se va desfăşura la Torino în perioada 14–18 mai 2026.

17
/02
/26

Scriitorul Mircea Cărtărescu va participa la Stockholm, pe 19 și 20 februarie 2026, la două evenimente de lansare a volumului Theodoros, publicat în limba suedeză, în traducerea lui Inger Johansson, de prestigioasa editură Albert Bonniers Förlag. Volumul în limba suedeză a apărut cu sprijinul Institutului Cultural Român, prin Translation and Publication Support Programme (TPS).

05
/12
/25

Cartea reunește lucrări reprezentative ale unor artiști români activi în anii ’70–’80 și documentează un segment esențial din Colecția de Artă Românească Geoffrey și Frances Tyler, astăzi parte a patrimoniului Universității din Tasmania – una dintre cele mai vaste și valoroase colecții de artă românească din afara granițelor.

14
/11
/25

Cu ocazia aniversării a 80 de ani de la acordarea Premiului Nobel pentru Literatură renumitei poete, diplomate și educatoare chiliene Gabriela Mistral și a centenarului relațiilor diplomatice dintre România și Chile, Ambasada Chile în România, în colaborare cu Institutul Cervantes din București, organizează „Omagiu Gabriela Mistral”, care va avea loc pe 18 noiembrie, ora 18.30, la sediul Institutului Cervantes din București (Bd. Regina Elisabeta, nr. 38).