“L’Assoluta Virginia Zeani Royal Voice Competition” 2019 și-a desemnat câștigătorii
https://www.ziarulmetropolis.ro/lassoluta-virginia-zeani-royal-voice-competition-2019-si-a-desemnat-castigatorii/

Soprana Paula Iancic, absolventă a Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj Napoca, a câştigat Marele Trofeu “Regele Mihai I” în cadrul celei de-a treia ediţii a prestigioasei L’Assoluta Virginia Zeani Royal Voice Competition.

Un articol de Petre Ivan|4 iunie 2019

Fosta membră a Studioului de Operă de la Bayerischen Staatsoper, Paula Iancic este colaboratoare a operelor din Cluj, Iași și Timișoara, a Orchestrei de Stat București, a Filarmonicii de Stat Arad sau a Filarmonicii din Cluj-Napoca. Paula Iancic a convins juriul cântând È strano, aria Violettei din actul I din La Traviata de Verdi, rolul care i-a adus Virginiei Zeani recunoașterea internațională. Printre laureații ediției s-a numărat soprana Nadia Cerchez, absolventă a Academiei de Muzică, Artele Spectacolului și Arte Plastice din Chișinău (Premiul I), alături de doi absolvenți ai Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, mezzosoprana Florentina Soare  (Premiul II) și tenorul George Ionuț Vârban (Premiul III).

Tinerii artiști laureați ai acestei ediții vor cânta, la Cluj Napoca, alături de una dintre sopranele de referință ale operei internaționale, ovaționată pe toate scenele lumii pentru marile roluri din repertoriul liric. Nelly Miricioiu, un „rar fenomen vocal al acestui secol” – așa cum a numit-o critica internațională -, strălucitoare la Covent Garden Royal Opera House, Metropolitan Opera din New York sau Scala din Milano, a fost aplaudată alături de marile voci ale operei mondiale, de la José Carreras sau José Cura, la Plácido Domingo sau Alfredo Kraus.

Parte din suita manifestărilor culturale prilejuite de cea de-a treia ediție a Festivalului Regal de Operă “Virginia Zeani”, concertul va avea loc joi, 6 iunie, de la ora 19.00, la Opera Maghiară din Cluj-Napoca.

Dirijorul acestei ediții este Vladimir Lungu. Colaborator al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, profesor la Conservatorul de Stat „Dokuz Eylül” din Izmir și colaborator permanent al Operei de Stat din Izmir, muzicianul de origine basarabeană Vladimir Lungu a lucrat, de-a lungul timpului, cu diverse personalităţi de prim rang ale lumii artistice internaționale, de la tenorul și dirijorul argentinian José Cura, la violonistul american de origine rusă Alexander Markov.

Invitațiile pentru concertul din Cluj au valoarea de 100 de lei și au fost puse la dispoziția publicului online, pe site-ul oficial al festivalului, https://virginiazeanifestival.com/. Fondurile obținute în cadrul acestui eveniment vor fi donate pentru amenajarea unui muzeu în casa în care s-a născut soprana Virginia Zeani, în comuna Solovăstru, Județul Mureș.

DESPRE COMPETIȚIE. Tineri artiști din 31 de țări, printre care Israel, Malta, Republica Dominicană, Statele Unite, Canda sau Coreea de Sud au concurat, în cadrul celei de-a treia ediții a prestigiosului “L’Assoluta Virginia Zeani Royal Voice Competition”, pentru Marele Trofeu care, prin bunăvoința Casei Regale a României, poartă sigiliul Regelui Mihai I. Laureații au fost selectați de o comisie internațională din care fac parte directori ai celor mai importante teatre din Europa sau Rusia.

“Am constatat în acest an – cu mare bucurie – atât nivelul ridicat de pregătire al concurenților, cât și numărul sporit al participanților din România. Au fost concurenți care, în ciuda tinereții lor, s-au dovedit a avea nu numai talentul și pregătirea muzicale cu care au putut convinge juriul – de mare prestanță și competență – al Concursului, ci și tenacitatea și rezistența psihică necesare unei cariere în domeniul teatrului liric:  pentru mulți dintre concurenți, miza acestui concurs fiind, de fapt, oportunitatea de a fi ascultați și apreciați de un juriu cu mare experiență și reprezentând un factor decident în lumea teatrului liric internațional. Cea de-a doua constatare personală, a fost aceea că Școala noastră de Canto este în continuare extrem de competitivă: trei, dintre cei patru premianți ai actualei ediții, fiind – în exclusivitate – absolvenți ai instituțiilor noastre muzicale, iar laureata cu Premiul I, soprana Nadia Cerchez, cu Masterat în țara noastră.  Aș sublinia, aceștia au avut și cele mai bune evoluții în cele două etape de concurs desfășurate la Târgu Mureș: soprana Paula Iancic – Marele Premiu al competiției și Premiul publicului – exemplară în ambele etape, mezzosoprana Florentina Soare – Premiul al II lea – cu o evoluție demnă de orice scenă internațională în finală și tenorul George Ionuț Vârban – Premiul al III lea – de asemeni, foarte, foarte bine pregătit. Prin urmare, nu pot decât să-mi exprim speranța că edițiile viitoare ale Concursului vor păstra același nivel de interes și de pregătire de până acum, și să adresez, o dată în plus organizatorilor cele mai entuziaste felicitări”

Luminița Arvunescu, muzicolog, realizator Radio România Muzical

MEMBRII JURIULUI

“L’Assoluta Virginia Zeani Royal Voice Competition” 2019

Nelly Miricioiu: De la Lady Macbeth la Tosca, de la Handel la Respighi, de la Met la La Scala, Nelly Miricioiu a strălucit, vreme de câteva decenii, pe scena Covent Garden, devenind o divă cult a lumii operei prin spectacole de înaltă ținută și intensitate și printr-un repertoriu vast din catalogul bel canto sau opere rare. Și-a câștigat reputația, atât în ​​Marea Britanie, cât și la nivel internațional, ca unul dintre cei mai respectați profesori de canto. Este mentor al programului Jette Parker Young Artists, un curs săptămânal susținut de Royal Opera House Covent Garden. De asemenea, este profesor cu statut de invitat permanent pentru evenimente sau programe precum London Masterclasses și The Mediterranean Opera Studio & Festival, la Wales International Academy of Voice, Festival y Academia de Musica en Tequila sau London Bel Canto Festival. A predat la Manila (Filipine), Nanjing (China), București (România), Riga (Letonia), Maastricht (Olanda) sau Manchester (Marea Britanie). Nelly Miricioiu este invitată în mod regulat ca membru al juriului în competițiile vocale ale lumii – cel mai recent pentru concursul internațional de voce din China și concursul de voce Grand Opera de la Moscova.

Peter Mario Katona: De mai bine de 20 de ani director de Casting la The Royal Opera House Covent Garden, germanul Peter Mario Katona, unul dintre cei mai experimentați și mai respectați regizori de casting din lume, a pregătit performeri de nivel mondial în colaborare cu nenumărate instituții internaționale și mari festivaluri, de la Operalia Domingo, la alte concursuri importante din Barcelona, ​​Toulouse, Atena sau Varșovia. Este directorul artistic sub conducerea căruia a fost montat la Covent Garden spectacolul „Turandot”, în regia lui Andrei Şerban, și profesionistul care a contribuit la ascensiunea unor mari soprane ale României, ca Ileana Cotrubaș sau Angela Gheorghiu. Peter Mario Katona crează personaje credibile din punct de vedere muzical și dramatic, organizează stagiunile și conținutul acestora, alege artiștii potriviți pentru producțiile de la Covent Garden, negociează distribuţia cu dirijorii şi asigură logistica fiecărui eveniment.

Larisa Gergieva. Decorată pentru merite culturale, artist al poporului în Rusia și consilier al celor mai importante teatre de operă ale lumii, Larisa Gergieva este director artistic al mai multor instituții culturale de prestigiu din Finlanda, Rusia, Ucraina și Republica Osetia de Nord-Alania, printre care și Academia Mariinsky pentru Tinerii Cântăreți de Operă. Este, de asemenea, director al unor faimoase festivaluri internaționale pentru tinerii interpreți, cum ar fi cel dedicat compozitorului rus Rimsky-Korsakov – găzduit în Sankt Petersburg -, sau Concursul Lisitsian de la Moscova. Este director artistic al Teatrului de Operă și Balet Vladikavkaz și al Academiei Internaționale de Vară din Finlanda. A colaborat cu cele mai prestigioase teatre de operă ale lumii, de la Metropolitan Opera și La Scala, la Covent Garden, Tokyo Opera, Festivalul din Salzburg sau teatre din San Francisco, Florența și Paris.

Pal Christian Moe. Consilier artistic al Bayerischen Staatsoper, Pal Christian Moe are o vastă experiență de administrator artistic și consilier, este director de casting pentru numeroase teatre de operă ale lumii, de la Opera Națională din Paris și Chicago sau cea din Munchen. Fost producător și șef de departament vocal la Deutsche Grammophon, a colaborat cu Festivalul Glyndebourne, cu Opera din Lille și cu ansamblul baroc parizian Le Concert d’Astrée, condus de Emmanuelle Haïm. Născut la Oslo, Pal Christian Moe s-a alăturat operei norvegiene în 1978, inițial ca manager de scenă al companiei și mai târziu s-a implicat în dramaturgie și în planificarea artistică a companiei.

Emese Soós. Muzica de operă, alături de viziunea sa excepțională în managementul cultural sunt superlativele pentru care Emese Soós, director al Departamentului de Administrație Artistică din Budapesta, a primit recunoaștere internațională. A făcut parte din echipa de organizare a unor importante festivaluri europene, de la Festivalul Haydn din Fertőd, la Zilele Muzicii Contemporane din Balatonföldvár, a condus vreme de zece ani Festivalului Evreiesc de Vară din Budapesta și a coordonat departamentele de comunicare ale unor instituții culturale de înaltă ținută, cum ar fi Opera de Stat din Ungaria sau Teatrul Național din Miskolc.

Fotografii: Paul Buciuța

25
/08
/22

Zeci de profesioniști din industria muzicală internațională vin la București în perioada 6-8 septembrie, pentru a întâlni artiști la început de drum, trupe consacrate care își doresc să urce pe scena internațională, dar și pentru a schimba idei cu reprezentanții industriei muzicale locale. Structurat în peste 40 de paneluri, workshopuri, studii de caz, prezentări și sesiuni de Q&A, conferința MMB va aduce în prim plan secretele, dar și subiectele tabu din industria muzicală.

25
/08
/22

În perioada 10 – 14 septembrie 2022, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Kaufland România, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Fundația Regală Margareta a României, Muzeul Național George Enescu, Biserica Neagră din Brașov, Vibrate Festival Brașov, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Asociația Autism Transilvania din Cluj-Napoca, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează turneul național „FIORI E COLORI”, turneu susținut de soprana Rodica VICĂ și harpista Maria BÎLDEA.

22
/08
/22

După 28 de ani de activitate neîntreruptă, în perioada 1-4 septembrie, Green Hours va prezenta a 14-a ediție a singurului festival internațional de jazz organizat de un club din România: Green Hours JAZZ Fest. În cunoscutul nucleu cultural din centrul orașului - grădina boemă a hub-ului nostru - vor avea loc, pe parcursul celor patru zile de festival, 9 sesiuni concertistice, reunind muzicieni valoroși din 12 țări de pe continentul european.

22
/08
/22

Orchestra Romanian Sinfonietta – parte a proiectului Orchestrele Naţionale de Tineret ale României – va concerta în cadrul tradiţionalelor festivaluri internaţionale de muzică clasică ale lunii august, mai exact la “Enescu și muzica lumii” – Sinaia pe 23 august, la Sala Casino şi Vara Magică – Bucureşti, pe 24 august, la Ateneul Român.

19
/08
/22

Două evenimente muzicale româneşti în Germania se vor petrece pe 20 şi 22 august, mai precis concertul susţinut de Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea pe 20 august, ora 11, la ElbPhilharmonie Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein şi recitalul de pe 22 august, la ora 19, de la Ambasada României din Berlin, susţinut de violonistul Valentin Şerban şi violoncelistul Ştefan Cazacu – laureate în 2021 ai Concursului Enescu –, împreună cu pianistul Cristian Niculescu.

31
/07
/22

„Nu datorez nimic României, nu am fost susținută de acest stat sau de instituțiile lui niciodată în cariera mea, dimpotrivă eu am susținut muzicieni și colegi români, invitându-i în concertele și spectacolele mele, pe onorarii importante, în toată cariera mea“, scrie soprana Angela Gheorghiu într-o postare pe contul ei de Facebook.