LAZZARO CEL FERICIT – o poveste captivantă despre bunătate, acum în cinema
https://www.ziarulmetropolis.ro/lazzaro-cel-fericit-o-poveste-captivanta-despre-bunatate-acum-in-cinema/

Lazzaro cel fericit / Lazzaro felice, cel de-al treilea titlu din filmografia regizoarei italiene Alice Rohrwacher, o fabulă seducătoare şi captivantă, care îndeamnă la visare şi bunătate, rulează de astăzi în cinema.

Un articol de Petre Ivan|29 iulie 2019

După Corpo Celeste și Le Meraviglie, Alice Rohrwacher revine pe marile ecrane cu Lazzaro cel fericit, filmul care i-a adus cel de-al doilea premiu din carieră la Cannes 2018, pentru cel mai bun scenariu.

Plecând de la o poveste reală, descoperită de autoarea filmului, cu mulți ani în urmă, într-un ziar, despre o aristocrată din Italia Centrală care a profitat de izolarea terenurilor sale pentru a exploata țăranii ce nu aflaseră încă despre schimbarea legilor privitoare la munca în arendă, Alice Rohrwacher creează „o fabulă seducătoare a Italiei rurale cotropită de modernitate” (The Guardian), în centrul căreia se află Lazzaro, un inocent abuzat de semenii săi. Cu toate acestea, el are un singur țel – acela de a-i ajuta pe ceilalți, uitând de sine.

Lazzaro este un tânăr muncitor pe plantația de tutun a marchizei Alfonsina de Luna, supranumită Regina Țigaretelor. El este atât de bun încât întreaga comunitate din satul Inviolata profită de el. Inclusiv Tancredi, fiul marchizei și totodată prietenul său, care are nevoie de ajutorul lui Lazzaro pentru a-și înscena răpirea. Dar intervenția poliției duce la șocanta descoperire a exploatării sătenilor din Inviolata de către Alfonsina de Luna. Lumea idilică în care aceștia trăiseră este părăsită în favoarea mahalalelor urbane, unde, în ciuda libertății aparente, îndură noi forme de exploatare.

„Am fost profund emoționată de povestea acestor țărani, care au întârziat la întâlnirea cu istoria și care nu au trecut prin întregul proces de transformare al societății moderne, pentru ei rămânând doar resturile unei tranziții” – Alice Rohrwacher.

Impresionant vizual și filmat pe peliculă de 16 mm de către Hélène Louvart, directorul de imagine cu care Alice Rohrwacher a colaborat și la filmul său anterior, Lazzaro cel fericit ne poartă printr-o Italie aridă, dar splendidă și atemporală, filmările având loc lângă Viterbo (regiunea Lazio), la Castel Giorgio, în Terni, Milano, Torino și Civitavecchia.

Distribuit în România de Independența Film, Lazzaro cel fericit / Lazzaro felice rulează din 26 iulie în București (Cinema Elvire Popesco, Cinema Europa, Cineplexx Băneasa și Hollywood Multiplex), Botoșani (Cinema Unirea), Cluj (Cinema Victoria), Craiova (Cinema Modern), Iași (Ateneu), Pitești (Cinema Trivale și Cinema Sebastian Papaiani), Sfântu Gheorghe (Cityplex Arta), Tîrgu Mureș (Cinema Arta).

Independența Film promovează filme independente de referință, de nișă sau câștigătoare ale unor premii internaționale prestigioase. Titlurile pe care Independența Film le va lansa în perioada următoare sunt: Secretul lui Raoul Taburin / Raoul Taburin (r. Pierre Godeau) – 23 august, Un bărbat fidel / L’homme fidèle (r. Louis Garrel) – 20 septembrie, Durere și Glorie / Dolor y gloria (r. Pedro Almodovar) – 18 octombrie, Parasite / Paraziții (r. Joon Ho Bong) – 8 noiembrie.

Foto: LAZZARO CEL FERICIT – facebook

01
/03
/13

Filmul „Toată lumea din familia noastră”, în regia lui Radu Jude, a fost nominalizat la nouă categorii ale Premiilor Gopo, cele care recompensează cele mai bune producții românești din anul precedent. Pelicula concurează pentru trofeul acordat Celui mai bun film, iar Radu Jude este nominalizat la Cel mai bun regizor. Actorul Șerban Pavlu a fost […]

01
/03
/13

Bucureştenii vor avea ocazia sã vizioneze într-o proiecṭie specialã filmele nominalizate la cea de-a şaptea ediṭie a Premiilor Gopo. Astfel, filmele de la Gopo vor poposi la Cinema Union în perioada 2-10 martie. Filmele anului 2012, nominalizate la Gopo vor putea fi revãzute timp de 8 zile alãturi de alte filme nominalizate la categoria Cel […]

26
/02
/13

Patru lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film, la Gala Premiilor Gopo:Toată lumea din familia noastră (r. Radu Jude), Despre oameni și melci (regia: Tudor Giurgiu), Visul lui Adalbert (r. Gabriel Achim) și Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete). Autorii celor patru filme – Radu Jude, Tudor Giurgiu, Gabriel Achim și Silviu Purcărete – concurează și pentru statueta care răsplătește Cea […]

26
/02
/13

BRITISH COUNCIL ROMÂNIA și Asociația K’ARTE prezintă cea de a doua ediţie a proiectului “British Documentary” la Targu Mureș, începând cu data de 2 martie 2013. Seria de filme documentare de anul acesta de la  “British Documentary”  include opt proiecții care vor avea loc  în perioada 02-24 martie, în zilele de sâmbătă și duminică, începând cu ora 18.30, la Cinematograful […]

25
/01
/13

Lungmetrajul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost marele câştigător al galei Best Film Fest, care a avut loc joi seară şi în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune producţii cinematografice ale anului trecut, informează un comunicat al organizatorilor, Asociaţia Film România. Premiile au fost acordate în urma voturilor exprimate de jurnaliştii de […]

12
/11
/12

Filmul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a primit premiul publicului, acordat în cadrul secţiunii Balkan Survey de la Festivalul Internaţional de la Salonic (2 – 11 noiembrie), potrivit site-ului evenimentului. The Fischer Audience Award pentru un film din cadrul secţiunii Balkan Survey a fost acordat peliculei „După dealuri”. Distincţia a fost ridicată, în numele regizorului, […]

07
/11
/12

Festivalul Internaţional de la Salonic, care se desfăşoară în perioada 2-11 noiembrie, unul dintre cele mai mari evenimente de gen din regiune, îi dedică o retrospectivă integrală regizorului Cristian Mungiu. La Salonic sunt proiectate toate filmele cineastului român, de la scurtmetrajele de şcoală „Mariana” (1997) şi „Mâna lui Paulista” (1998) până la cel mai nou […]

05
/11
/12

Cineastul român Cristian Mungiu a fost nominalizat la premiile decernate de Academia de Film Europeană (EFA) pe anul 2012, la categoria „cel mai bun scenariu”, cu filmul „După dealuri”, pe care l-a şi regizat, informează site-ul instituţiei. Nominalizările pentru premiile Academiei de Film Europene au fost anunţate, sâmbătă, la Festivalul Filmului European de la Sevilla. Cea de-a […]

23
/10
/12

O mie cinci sute de spectatori entuziaşti au asistat la Bruxelles, Gent şi Liege la avanpremiera belgiană a filmului ‘După dealuri’, de Cristian Mungiu, în prezenţa regizorului român şi a actriţelor principale premiate la Cannes, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, informează luni un comunicat de presă al ICR Bruxelles.  Premiera de la Bruxelles a fost […]