-->

Legendara actriță Alexandrina Halic revine pe scenă alături de pianiștii Florian Mitrea și Daria Tudor pe 7 decembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/legendara-actrita-alexandrina-halic-revine-pe-scena-alaturi-de-pianistii-florian-mitrea-si-daria-tudor-pe-7-decembrie/

Scena intimă a Teatrului ACT va găzdui pe 7 decembrie un spectacol dedicat întregii familii, care-i reuneşte pe legendara actriţă Alexandrina Halic şi pianiştii Florian Mitrea şi Daria Tudor. Artiştii vor împleti timp de aproape 100 de minute tâlcurile poveştilor narate live cu acordurile muzicii clasice adusă la viaţă prin intermediul pianului Steinway.

Un articol de Petre Ivan|2 decembrie 2024

Spectacolul Poveste de Decembrie va avea două reprezentații consecutive, de la ora 16:00, respectiv 19:30

Pentru mine, ca muzician aflat într-o căutare continuă de a face auzit mesajul muzicii clasice către toate generațiile, acest spectacol este indispensabil. Aștept cu nerăbdare luna decembrie pentru a cânta din nou această muzică. Aștept cu nerăbdare să retrăiesc alături de spectatori bucuria autentică pe care muzica și basmele reușesc să o aducă la suprafață ori de câte ori se întâlnesc.”, a spus Daria Tudor

Spectacolul Poveste de Decembrie este gândit ca o experiență rotundă, în care muzica de pian se împletește cu poveștile recitate într-o atmosferă caldă și intimă. Programul primei părți este dedicat popularului basm „Frumoasa din pădurea adormită”, pe muzica lui Piotr Ilici Ceaikovski (din suita de concert după baletul „Frumoasa din pădurea adormită”) și Maurice Ravel (selecțiuni din suita „Mama mea, gâsca”), iar libretul este o adaptare a textului original aparținându-i lui Charles Perrault. După pauză publicul se va delecta cu povestea clasică „Spărgătorul de nuci”, pe muzica lui Piotr Ilici Ceaikovski din baletul omonim, cu un libret în adaptare după textul original de E.T.A. Hoffmann.  

În copilăria mea, calea către muzică a fost povestea. Ascultând povești ilustrate muzical mi-am dat seama că marile capodopere muzicale nu sunt altceva decât aventuri împletite în sunet. Prin portretele personajelor făurite sonor, muzica clasică ajunge la inimile celor mici și le sădește în suflet o formă de iubire pentru muzică și literatură pe care o pot purta cu ei toată viața. E ceea ce încercăm să facem prin intermediul acestui spectacol și sperăm ca publicul să fie deschis invitației noastre.”, a spus Florian Mitrea.

Spectatorii vor fi ghidați de timbrul și prezența calde ale actriței Alexandrina Halic, a cărei voce inconfundabilă a ajuns de-a lungul anilor un punct de reper al radiofoniei românești, prin emisiuni ca „Noapte bună, copii” sau „Povestea de seară”. Activitatea sa pe scena teatrului românesc se întinde pe mai bine de 60 de ani și a fost recunoscută prin distincții precum Premiul UNITER pentru întreaga activitate și Ordinul Național „Serviciul Credincios” în Grad de Cavaler. Ea a mai urcat pe scenă anul acesta, alături de Florian Mitrea și Daria Tudor, dar și alți 9 muzicieni internaționali, în cadrul concertului cameral Carnaval, desfășurat la Ateneul Român, în programul celei de-a 7-a ediții a Hoinar Festival. 

Florian Mitrea (dublu laureat la Competițiile Internaționale de Pian de la Glasgow, Hamamatsu și München) și Daria Tudor (Best Young Artist of the Year la Festivalul Internațional de pian Art of the Piano Cincinnati 2019) sunt printre cei mai promițători pianiști români ai momentului și au colaborat împreună în cadrul a numeroase proiecte artistice. Cel mai cunoscut demers al lor de a apropia muzica clasică de publicul de pretutindeni, indiferent de vârstă, este chiar Hoinar Festival care va ajunge anul viitor la ediția cu numărul 8. 

Vârsta minimă recomandată pentru spectatorii care doresc să participe la spectacolul Poveste de Decembrie este de 5 ani. Bilete aici.

03
/03
/23

Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la aderarea României la Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Institutul Francez din Madrid, cu sprijinul Ambasadei României în Regatul Spaniei și al Consulatului General al României la Sevilla, organizează concertele de jazz „Drive” susținute de trio-ul timișorean JazzyBIT, vineri, 3 martie, la Teatrul Institutului Francez din Madrid și sâmbătă, 4 martie, la Muzeul Interactiv al Muzicii MIMMA din Málaga.

02
/03
/23

Miercuri, 8 martie 2023 (de la ora 19.00), Ziua Femeii va fi marcată la Sala Radio printr-un concert prezentat de Big Band-ul Radio și invitatul său special: Connect-R. Evenimentul se va derula cu participarea Orchestrei de Cameră Radio și sub bagheta dirijoarei Simona Strungaru . Concertul se intitulează „Noi ne potrivim”, după piesa compusă de Connect-R, care va și deschide evenimentul de la Sala Radio.

21
/02
/23

Marți, 28 februarie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” susține Spectacolul Extraordinar „Madrigal 60”, dirijat de Anna Ungureanu.

21
/02
/23

În perioada 26 februarie - 4 martie, la Iași va răsuna muzica clasică în cadrul celei de-a patra ediții Classix Festival și sunt așteptați peste 4.500 de spectatori la concertele organizate în cele mai importante clădiri din punct de vedere istoric și arhitectural.

16
/02
/23

Joi, 23 februarie 2023 (de la 19.00) sunteți invitați la Sala Radio la un concert-eveniment ce ne va purta în America începutului de sec. XX, prin cunoscute hit-uri ce compun un repertoriu popularizat, de-a lungul deceniilor, de mari artiști precum Frank Sinatra, Dean Martin, Ella Fitzgerald, Nat King Cole, Billie Holiday, Tony Bennett, Michael Bublé ș.a.