Love Building, pe covorul roșu
https://www.ziarulmetropolis.ro/love-building-pe-covorul-rosu/

Love Building are astăzi o seară cu totul specială. Aceasta reprezintă mult aşteptatul moment al premierei de gală a filmului, care va avea loc de la ora 19.30, la CinemaPRO.

Un articol de Andrada Văsii|13 septembrie 2013

Love Building are astăzi o seară  cu totul specială. Aceasta reprezintă mult așteptatul moment al premierei de gală a filmului, care va avea loc de la ora 19.30, la CinemaPRO.

Dacă Dragoș Bucur, Dorian Bogută și Alexandru Papadopol au mai trecut prin emoțiile unei premiere cinematografice, nu același lucru se poate spune despre cei 31 de actori debutanți, cursanți ai școlii Actoriedefilm.ro, care vor participa pentru prima dată în cariera lor la un eveniment de o asemenea amploare.

Şi pentru echipa din spatele camerei de filmare se anunță o seară importantă.

Iulia Rugină va marca vineri seara debutul său oficial în lungmetraj și îi vor fi alături directorul de imagine Marius Iacob, Laura Lăzărescu, responsabila de sunetul filmului, precum și scenaristele Ana Agopian și Oana Răsuceanu.

Love Building – premieră cu nume mari

Printre celebritățile care vor saluta premiera Love Building se numără nume cu rezonanță din lumea filmului, în frunte cu: maestrul Mircea Albulescu, Dan Chisu, Mirela Oprisor, Mimi Brănescu, Radu Gabrea, Marian Crișan și Radu Muntean.

De la evenimentul de vineri nu vor lipsi nici vedetele tv: Amalia Enache, Dana Rogoz, Adela Popescu, Andreea Raicu, Alina Chivulescu, Elvira Deatcu, Mircea Solcanu și Albertina Ionescu, vor atrage cu siguranță multe priviri la premiera de gală a filmului Love Building.

Tabăra pentru probleme în dragoste

Acțiunea filmului „Love Building” este plasată într-o tabără menită să „repare” relații de cuplu ajunse într-un moment critic. 14 cupluri ajunse în impas, ajutate de trei pshihoterapeuți și traineri ai taberei, încearcă să-și reconstruiască poveștile de dragoste. Pe parcursul a şapte zile, participanții trec prin diverse etape ale reparării relațiilor lor.

Dar cei trei traineri meniți să îi asiste au propriile lor probleme, iar lucrurile scapă încet încet de sub control. Într-o cursă continuă către „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți“, se ridică o singură întrebare: „Poți să repari dragostea în 7 zile?“.

Love Building

Filmul ,,Love Building” va avea premiera de gală astăzi, de la ora 19.30, la CinemaPRO.

O producție cinematografică independentă, realizată doar cu sprijin financiar privat, comedia „Love Building” a fost prezentată până în momentul de față în competiția Festivalului International de Film B’EST și în secțiunea Zilele Filmului Românesc, din cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF 2013), obținând Premiul Publicului și Mențiunea Specială a Juriului la Festivalul B-EST.

Info:

Din 13 septembrie, Love Building va putea fi vizionat în cinematografele din toată țara fiind distribuit de MediaPro Distribution.

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.