Lucian Pintilie – program aniversar la TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/lucian-pintilie-program-aniversar-la-tvr2/

În 9 noiembrie, marele regizor Lucian Pintilie a sărbătorit împlinirea a 80 de ani, ocazie cu care TVR 2 îi dedică, astăzi, ciclul „Duminica filmului românesc”.

Un articol de Andrada Văsii|10 noiembrie 2013

În 9 noiembrie, marele regizor Lucian Pintilie a sărbătorit împlinirea a 80 de ani, ocazie cu care TVR 2 îi dedică, astăzi, ciclul „Duminica filmului românesc”.

Astfel, cinefilii români vor putea urmări astăzi, la TVR 2, două dintre cele mai valoroase filme ale sale, dramele „Reconstituirea” (de la ora 14.10) şi „Balanţa” (de la ora 20.10).

„Reconstituirea” (realizat în 1968) a provocat după lansare un imens scandal, care l-a determinat pe dictatorul Nicolae Ceauşescu întâi să interzică filmul, iar apoi să îi impună regizorului emigrarea din România. În 2008, Asociaţia Criticilor Români de Film a desemnat „Reconstituirea” drept cel mai bun film românesc din toate timpurile. Tot critica de specialitate a considerat că actorul George Mihăiţă a făcut în „Reconstituirea” rolul cel mai important al carierei sale.

Filmul, realizat de Lucian Pintilie după nuvela omonimă a lui Horia Pătraşcu, porneşte de la un fapt real petrecut în anii ’50 pe malul Timişului. Vuică şi Ripu, doi elevi de la „seral”, şi-au sărbătorit absolvirea printr-o beţie de pomină, după care s-au încăierat şi au spart capul ospătarului care încerca să-i despartă, dărâmând şi un şopron.

Poveşti marca Lucian Pintilie

Dacă s-ar da curs plângerii, tinerii ar risca doi-trei ani de închisoare. Procurorul preferă o altă pedeapsă: vinovaţii vor reconstitui evenimentele, într-un film educativ, pentru ca publicul să tragă învăţăturile necesare. În loc de asta, „publicul” prezent la reconstituire va fi martorul unui tragic şi stupid accident.

Cel de-al doilea film semnat de Lucian Pintilie programat de TVR 2 esteBalanţa”, realizat în 1991. Având în rolurile principale pe Maia Morgenstern şi Răzvan Vasilescu, Balanţa” este adaptarea romanului omonim al lui Ion Băieşu.

Lucian Pintilie

Actriţa Maia Morgenstern

Nela, fiica unui securist căzut în dizgraţie, pleacă din Bucureşti după incinerarea tatălui ei, încercându-şi norocul în provincie. Dar orăşelul în care este repartizată ca profesoară o întâmpină cu cinism, violenţă şi nepăsare. Medicul Mitică, un etern optimist, îi va deveni prieten şi aliat. Împreună, cei doi trec prin diverse încercări, luptând cu structurile imobile ale societăţii din ultimii ani de comunism din România.

Pentru rolul din Balanţa”, Maia Morgenstern a obţinut trei trofee la categoria «Cea mai bună actriţă » la Festivalul de Film de la Geneva (1992), la Premiile Filmului European (1993) şi din partea Uniunii Cineaştilor din România (1993).

21
/09
/18

Emilia Clarke, actrița care interpretează rolul lui Daenerys Targaryen, Mama Dragonilor, în "Game of Thrones" - câștigătorul ediției din acest an a premiilor Emmy pentru cel mai bun serial dramatic - a postat o fotografie pe Instagram prezentandu-si noul tatuaj cu dragoni zburători. Poza a devenit virală în doar câteva ore.

20
/09
/18

Vineri,  21 septembrie, filmele bune românești fac Noapte Albă în București și Cluj. Într-o singură noapte, spectatorii vor putea urmări 25 de filme de ficțiune și documentare, o parte din ele în premieră sau încă nelansate în cinema.

20
/09
/18

O șansă de a face bani rapid, 3 prieteni dispuși să riște totul, un oraș împânzit de anturaje criminale și alegeri cu mize uriașe, toate în thriller-ul franțuzesc „Banii sunt bani” / „Money’s money”, un film de la regizorul Géla Babluani, care la debutul în cinematografie impresiona cu forța de a crea suspans așa cum unii nu reușesc într-o carieră întreagă.

20
/09
/18

"Există o fântână a tinereţii: este mintea ta, talentele tale, este creativitatea pe care o aduci în viaţa ta şi în vieţile celor pe care îi iubeşti. Dacă înveţi să foloseşti această sursă, atunci poţi învinge într-adevăr vîrsta." - Sophia Loren.  Considerată un „tezaur naţional“ în Italia natală, Sophia Loren împlineşte, astăzi, 84 de ani. 

19
/09
/18

Zilele acestea au loc filmările pentru „Luca”, cel mai nou film al lui Horațiu Mălăele,un thriller psihologic, cu influențe de neo-noir, de la maeștrii acestui gen: Polanski (Chinatown), Coppola(The Conversation), sau Scorsese (Taxi Driver). Protagonistul va fi arhetipul acestui gen cinematografic: damnatul.

19
/09
/18

"Nu vreau să fiu singură; vreau să fiu lăsată în pace" - Greta Garbo, fotografiată de Clarence Sinclair Bull, în anul 1931, pentru filmul Mata Hari.

18
/09
/18

Marlon Brando (Stanley Kowalski) și Vivien Leigh (Blanche DuBois), în anul 1951, în filmul „Un tramvai numit dorință” / „A Streetcar Named Desire”, realizat după piesa omonimă a dramaturgului american Tennessee Williams. Filmul regizat de Elia Kazan a avut premiera în urmă cu 67 de ani, într-o zi de 18 septembrie.

17
/09
/18

„Banii sunt bani” / „Money’s money”, noul thriller al regizorului georgian Géla Babluani, explorează același teritoriu noir cu care ne-a obișnuit de la debutul său premiat la Sundance: lumea ascunsă a violenței, relația oamenilor cu banii și capcanele pe care unii și le pot construi, dacă se lasă ghidați de lăcomie.

15
/09
/18

Am recuperat abia acum, cu nepermisă întârziere, asta și pentru că am vrut să îl văd pe ecran mare, odată cu lansarea în cinematografe, „O creatură delicată” (2017), de Serghei Loznița. Este pur și simplu un film mare!