CRONICĂ DE FILM „Lucruri pentru care merită să plângi” (2021), debutul în lungmetraj al regizoarei româno-maghiare Cristina Groşan, este portretul generaţiei de 30 de ani, cu fricile şi nesiguranţele ei. Cu premiera mondială în competiţia Festivalului de la Sarajevo, filmul poate fi găsit în unele cinematografe din ţară.
Un articol de Ionuţ Mareş|31 ianuarie 2022
Am o slăbiciune pentru filmele care, sub aparenţa unei poveşti simple sau care cel puţin nu se pretinde revoluţionară, au ceva important de zis şi despre lumea în care trăim, fără a face din asta un motiv de bravadă.
Orice generaţie are nevoie de filme care să îi reflecte nesiguranţa şi fricile – deşi asemănătoare de la o perioadă la alta, acestea depind totuşi şi de contextul social al fiecărui moment istoric.
Din categoria asta face parte şi debutul în lungmetraj al regizoarei româno-maghiare Cristina Groşan, „Lucruri pentru care merită să plângi” (ce titlu!), ajuns acum şi în câteva săli de la noi, după premiera mondială din august în competiţia Festivalului de la Sarajevo şi după o şedere prelungită în cinematografele din Ungaria, ţara producătoare.
Pe un ton în care drama nu e lăsată de umor să devină prea apăsătoare, iar comicul degajat e mereu contracarat de o anume gravitate a subiectului, filmul e un portret inspirat şi lipsit de încrâncenare al generaţiei de 30 de ani, prin prisma unei tinere aflate într-un moment de cotitură a vieţii (jucată excelent de actriţa Nóra Rainer-Micsinyei, care a contribuit şi la scrierea scenariului).
Mai exact, Maja este în căutarea unui nou job şi urmează să se mute cu iubitul într-un apartament nou pentru care vor avea de plătit rate la bancă mulţi ani de acum înainte (iată două teme dureroase), numai că o seară petrecută alături de o rudă în vârstă moartă (absurdul e o altă calitate a filmului) şi de o prietenă din copilărie (deja mamă şi soţie, însă nu una foarte fericită), încojurată de mobilă şi obiecte vechi, o face să îşi reconsidere existenţa.
Sigur, am mai auzit cu toţii asta, în forme mai mult sau mai puţin asemănătoare (moartea e un bun catalizator pentru catharsis – cel puţin în scenarii, dacă nu şi în viaţă).
Însă Cristina Groşan are inspiraţia de a nu transforma ideile astea, generoase prin universalitatea lor, într-un pretext de văicăreală, de autocomplezenţă.
Protagonista ei – o tânără care parcă ar vrea să mai amâne traseul obişnuit spre maturizare care ne e rezervat tuturor odată cu trecerea anilor – e descrisă cu un amestec de ironie şi candoare care o face foarte convingătoare şi ne-o apropie ca pe cineva cunoscut.
„Lucruri pentru care merită să plângi” e un film discret, dar care, odată descoperit, poate seduce prin sinceritatea sa.
Filmul este distribuit în România de Asociatia Filmtett şi a intrat la 28 ianuarie în câteva cinematografe.
