Lui Gerard Depardieu i s-a propus postul de ministru al Culturii in republica rusa Mordovia
https://www.ziarulmetropolis.ro/lui-gerard-depardieu-i-s-a-propus-postul-de-ministru-al-culturii-in-republica-rusa-mordovia/

Actorul Gérard Depardieu, care a primit cetăţenie rusă, a fost întâmpinat cu elogii în republica rusă Mordovia, unde i s-a propus postul de ministru regional al Culturii şi i s-a oferit o locuinţă.   La coborârea din avion pe aeroportul din Saransk, un oraş de 300.000 de locuitori şi capitala Republicii Mordovia (la 640 de […]

Un articol de Andrada Văsii|7 ianuarie 2013

Actorul Gérard Depardieu, care a primit cetăţenie rusă, a fost întâmpinat cu elogii în republica rusă Mordovia, unde i s-a propus postul de ministru regional al Culturii şi i s-a oferit o locuinţă.

 

La coborârea din avion pe aeroportul din Saransk, un oraş de 300.000 de locuitori şi capitala Republicii Mordovia (la 640 de kilometri est de Moscova), Depardieu a fost întâmpinat cu fanfară de guvernatorul regiunii federale Volga şi de femei îmbrăcate în costume tradiţionale.

„Gérard Depardieu a fost primit ca un erou la Saransk”, a declarat un jurnalist local, precizând că actorul a venit să celebreze Crăciunul rusesc, serbat pe stil ortodox vechi pe 7 ianuarie.

„Sunt foarte mulţumit, este foarte frumos aici”, a declarat Depardieu, conform agenţiei Interfax.

Gérard Depardieu s-a întâlnit sâmbătă, în staţiunea Soci (pe litoralul rus al Mării Negre), cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, ocazie cu care a primit paşaportul rus. „Această scurtă întrevedere a avut loc sâmbătă seara la reşedinţa prezidenţială de la Soci”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Vladimir Putin i-a acordat joi cetăţenia rusă actorului francez Gérard Depardieu, care a decis să plece din Franţa în semn de protest faţă de creşterea impozitelor pentru cetăţenii bogaţi. Gérard Depardieu, un star al cinematografiei franceze, a anunţat că decizia Consiliului Constituţional (CC) francez de anulare a legii privind cota de impozitare de 75% impusă bogaţilor „nu schimbă cu nimic” decizia sa de a se muta în Belgia şi a cere cetăţenie rusă.

Mutarea lui Gérard Depardieu la Néchin, un sat belgian din apropiere de frontiera franceză unde locuiesc emigranţi bogaţi, a provocat polemici vehemente în Franţa.

 

SUrsa: Mediafax

 

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.