Lunga noapte a benzii desenate romanesti, la Berlin pe 31 ianuarie
https://www.ziarulmetropolis.ro/lunga-noapte-a-benzii-desenate-romanesti-la-berlin-pe-31-ianuarie/

Evenimentul Lunga noapte a benzii desenate romanesti va fi organizat pe 31 ianuarie, la Institutul Cultural Român (ICR) din Berlin, la manifestare urmând să fie prezenţi artiştii Ciubotariu Alexandru, Maria Surducan şi Sorina Vazelina, informează instituţia.

Un articol de Petre Ivan|8 ianuarie 2014

Evenimentul Lunga noapte a benzii desenate romanesti va fi organizat pe 31 ianuarie, la Institutul Cultural Român (ICR) din Berlin, la manifestare urmând să fie prezenţi artiştii Ciubotariu Alexandru, Maria Surducan şi Sorina Vazelina.

Astfel, în noaptea de 31 ianuarie, vila Walther se va transforma în reşedinţa benzii desenate româneşti.

Câţiva dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai săi – Ciubotariu Alexandru, Maria Surducan, Sorina Vazelina, Cristian Dârstar (Akira), Laurenţiu Alexandrescu (Irlo) şi Nicu Duţă (Kitră) – vor fi prezenţi la sediul ICR Berlin şi vor desena pe pereţi, pe scaune, pe căni şi dulapuri.

Mihai Marcu (Mistik), Moldovan Rareş (Neuro), Cristian Măgureanu, Ileana Surducan, Linda Barkász, Alexandra Gavrilă, Veronica Solomon şi Ana Maria Guguian vor fi reprezentaţi prin lucrările lor la eveniment.

Pe lângă şedinţe de desene live, vor avea loc proiecţii de bandă desenată şi filme de animaţie, DJ-sets, desenarea unor reţete culinare româneşti şi degustări de bucate tradiţionale.

Lunga noapte a benzii desenate romanesti

Lunga noapte a benzii desenate romanesti va găzdui si o expoziţie,

expozitie care va prezenta nu numai lucrări individuale ale artiştilor, dar şi creaţii colective, precum revista Terapie de Basm.

Expoziţia va cuprinde în special lucrările artiştilor români participanţi la proiectul internaţional comiXconnection, care documentează şi promovează banda desenată din cinci ţări europene (Croaţia, Slovenia, România, Ungaria şi Serbia), informează Mediafax.

În cadrul unui program divers şi interactiv, publicul va fi familiarizat cu cele mai recente tendinţe din lumea benzii desenate româneşti, va putea cumpăra cărţi şi va pleca acasă cu cadouri.

Foto cu Lunga noapte a benzii desenate romanesti – ICR

27
/03
/18

În fiecare an, în 27 martie sărbătorim Ziua Mondială a Teatrului. Anul acesta, Centrul de Cultură Arcuș împreună cu Teatrul Andrei Mureșanu, în parteneriat cu proiectul artistic Romanian Actors by Simion Buia, vizibil pe www.romanianactors.com, organizează o expoziție unică de fotografie.

21
/03
/18

14 tineri animatori din România și Republica Moldova au realizat animațiile pentru un scurtmetraj documentar despre Street art-ul bucureștean în cadrul celei de-a zecea ediții ale atelierului intensiv de animație Animation Worksheep, organizat de festivalul Anim’est. Clipurile animate vor fi proiectate sâmbătă, 24 martie, în cadrul petrecerii de închidere a ediției aniversare, ce va avea loc la Club Control. Documentarul integral va fi lansat în cadrul  celei de-a treisprezecea ediții ale festivalului Anim’est, toamna aceasta.

21
/03
/18

Ajunsă anul acesta la cea de-a 14-a ediție, Noaptea Muzeelor, organizată de Rețeaua Națională a Muzeelor din România, se va desfășura pe 19 mai. Un eveniment cultural de amploare dedicat circuitului muzeal și evenimentelor conexe, Noaptea Muzeelor invită publicul să descopere și anul acesta oferta culturală a muzeelor, a organizațiilor culturale, a asociațiilor și a galeriilor de artă din București și din țară.

18
/03
/18

Sărbătorile Pascale și luna aprilie aduc motivație, soare, energie pozitivă, dăruire, ținute colorate și vesele, planuri pentru vacanță şi cȃte şi mai cȃte. La Bounty Fair #33, Ediția de Florii și Paști, vei găsi un tȃrg care reuneşte aproximativ 60 de artişti romȃni și creații lucrate manual, cu design propriu.

13
/03
/18

Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Federația Comunităților Evreiești din România, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (CNR UNESCO), Federația Europeană a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor UNESCO (FEACCU) organizează expoziția „Dăruire”, la un an de la dispariția unuia dintre cele mai importante nume ale artei contemporane - pictoriţa şi graficiana Alma Redlinger.

08
/03
/18

Cea de-a cincea ediție Art Safari București va avea loc în această primăvară, între 11 și 20 mai, în Piața George Enescu din București. Evenimentul va fi conceput sub forma unui muzeu temporar, care va găzdui, drept principale focusuri, o expoziție de artă contemporană organizată de Hervé Mikaeloff (curatorul Louis Vuitton Foundation din Paris) și o expoziție dedicată artei românești importante, curatoriată de Alina Șerban.