Lungmetrajul “Ilegitim” învingător la Berlinale 2016
https://www.ziarulmetropolis.ro/lungmetrajul-ilegitim-invingator-la-berlinale-2016/

Prezent în secţiunea Forum a celei de-a 66 ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, lungmetrajul “Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru, a câştigat Premiul C.I.C.A.E  – „Confédération Internationale des Cinémas d’Art et d’Essai” (Confederaţia Internaţională a Cinematografelor de Artă). În România, “Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru, va avea premiera pe 18 martie 2016.

Un articol de Liliana Matei|21 februarie 2016

Trofeul, care reprezintă o importantă „carte de vizită” a peliculei pentru distribuitorii din întreaga lume, a fost ridicat de producătoarea Anamaria Antoci (foto sus).

Juriul format din Michal Matuszewski, Aistė Račaitytė, Lysann Windisch a avut de ales dintr-o listă de 44 de producții participante, din care 34 au fost proiectate în premieră mondială.

Singurul lungmetraj românesc prezent în selecția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, “Ilegitim”, a fost primit cu aplauze furtunoase din partea publicului dar și cu cronici laudative din partea jurnaliștilor internaționali.

Publicația franceză Le Figaro titrează: „Sitaru, susținut de o distribuție remarcabilă, nu alunecă în capcanele unui film tezist, nu își judecă niciunul dintre personaje și semnează un film provocator care poate fi interpretat în mai multe chei. Cel mai probabil, filmul “Ilegitim” va genera multiple dezbateri”, mai scrie Le Figaro.

„Prezentat în secțiunea Forum de la Berlinale, cel de-al patrulea lungmetraj al lui Adrian Sitaru, reprezintă o întoarcere a regizorului la începuturile sale în cinematografia independentă”, constată Cineuropa. “Realizat fără nicio susținere din partea Centrului Național al Cinematografiei (unde a fost ignorat probabil din cauza subiectului său delicat), “Ilegitim” este atât o dramă a unei familii disfuncționale, cât și o analiză a psihologiilor diferite.”

Prestigioasa publicație Screen International a titrat: „Adrian Sitaru (“Pescuit Sportiv”, ”Din dragoste cu cele mai bune intenții) redeschide subiectul avortului în cinematografia românească, și, chiar dacă impactul său nu este atât de puternic și tulburător precum în „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” (regia Cristian Mungiu), este foarte probabil să șocheze câteva minți mai sensibile și să declanșeze dezbateri înverșunate despre moralitate, incest și afecțiune fraternă. De data aceasta, dezbaterea are loc fără un context istoric, deoarece linia narativă se află în prezent”, adaugă Screen International.

“Ilegitim”, unul dintre cele mai provocatoare filme românești din ultimii ani, spune povestea a doi frați (Alina Grigore și Robi Urs) și iubirea lor ilegitimă. Un tată medic (Adrian Titieni) și mai multe denunțuri. O familie în care limita dintre moral și legal nu a existat niciodată. Nici măcar în cazul unui avort.

Din distribuție fac parte Adrian Titieni, Bogdan Albulescu, Alina Grigore dar și actori neprofesioniști din cadrul școlii de actorie InLight – Robi Urs, Cristina Olteanu, Miruna Dumitrescu, Liviu Vizitiu, Mihaela Perianu.

Scenariul a fost scris de Adrian Sitaru și Alina Grigore, imaginea poartă semnătura lui Adrian Silișteanu și Alexandru Lorian Timoșca, montajul a fost realizat de Mircea Olteanu și Theo Lichtenberger în timp ce de sunet s-au ocupat Ioan Filip și Dan-Ștefan Rucăreanu, producător Anamaria Antoci.

“Ilegitim” este o producție Domestic Film, în coproducție cu Film Produkcja Polonia și Damned Films Franța, cu sprijinul Altex și HBO România.

14
/01
/14

"12 ani de sclavie", "Lupul de pe Wall Street" şi "Gravity 3D: Misiune în spaţiu", trei dintre marile filme care s-au impus la Globurile de Aur, ediția cu numărul 71, sunt aduse pe marile ecrane din România de MediaPro Distribution.

12
/01
/14

TVR 2, TVR HD şi TVRplus.ro difuzează luni, 13 ianuarie, de la ora 20.30, producţia „Zi ca-ti place!”, realizată după piesa omonimă a lui Valentin Nicolau, în regia lui Cornel Mihalache. Din distribuţie fac parte Meda Victor, Mircea Albulescu, Radu Amzulescu, George Ivaşcu, Marius Stănescu şi Constantin Cojocaru.

11
/01
/14

Actorul Constantin Chiriac va fi prezent la Londra pentru a marca Ziua Naţională a Culturii Române printr-un recital de poezie extraordinar, prezentat de ICR Londra. Evenimentul va avea loc miercuri, 15 ianuarie, de la ora 19:00, la sediul institutului din capitala Marii Britanii.

11
/01
/14

În această duminică, TVR 2 a pregătit cinefililor la „Duminica filmului românesc” două dintre zecile de producţiile cinematografice ale marelui actor Mircea Albulescu. Este vorba de dramele: „Cursa” (de la ora 14.10) şi „Înghiţitorul de săbii” (de la ora 20.50).

10
/01
/14

Pierre Lescure, fostul director al grupului Canal+, va fi desemnat în mod oficial, marţi, noul preşedinte al Festivalului de Film de la Cannes şi va prelua mandatul de la Gilles Jacob, a declarat joi celălalt candidat la această funcţie, Jérôme Clément, fostul director al postului TV european Arte.

10
/01
/14

Cineastul Andrei Ujica va participa la un simpozion internaţional despre film şi arte vizuale, organizat pe 15-16 ianuarie la Tel Aviv de Muzeul de Artă din Petach Tikva şi Academia de Artă şi Design Bezalel, regizorul fiind invitatul special al evenimentului.

09
/01
/14

Meryl Streep, care i-a înmânat Emmei Thompson premiul pentru cea mai bună actriţă la gala National Board of Review Awards, pentru rolul din "Saving Mr. Banks: În căutarea poveştii", l-a criticat vehement pe Walt Disney pentru vederile sale sexiste şi anti-semite.

09
/01
/14

Primul invitat de anul acesta al Asociației Scenariștilor Români (ASCER) și al lui Gareth Brookes - gazda şi trainer-ul Bucharest Script Lab (BSLab) - va fi, miercurea viitoare, 15 ianuarie, regizorul şi scenaristul Corneliu Porumboiu.

08
/01
/14

O nouă colaborare marca Martin Scorsese și Leonardo DiCaprio, cu două nominalizări la Globurile de Aur, va fi din 10 ianuarie, pe marile ecrane. „Lupul de pe Wall Street“ prezintă odiseea plină de adrenalină, cinism şi extravaganţă a unei perioade în care banii se câştigau extreme de ușor.