Lungmetrajul „MO”, selectat în Competiția Oficială a Festivalului Internațional de Film de la Sarajevo
https://www.ziarulmetropolis.ro/lungmetrajul-mo-selectat-in-competitia-oficiala-a-festivalului-international-de-film-de-la-sarajevo/

Debutul regizoral al lui Radu Dragomir, „MO”, va avea premiera internaţională în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Sarajevo, unde a fost selectat în competiţia oficială, alături de alte 8 filme. Din distribuţia filmului fac parte Răzvan Vasilescu, Dana Rogoz şi Mădălina Craiu.

Un articol de Liliana Matei|18 iulie 2019

Prezentat în avanpremieră la TIFF, „Mo” a fost primit cu căldură atât de către public, cât și de către presă și critica de specialitate. Pornind de la un caz real, „Mo” spune povestea a două prietene care sunt prinse copiind de către cel mai sever profesor. După ce îl roagă să mai dea examenul, profesorul le invită la el acasă. Aici, cele două studente vor fi supuse unui examen neaşteptat. Totul pare o glumă, până când Mo îşi pierde controlul.

„Filmul MO a fost selectat anii trecuți la CineLink Sarajevo, în etapa de scenariu și, ulterior, Work in Progress. Am sperat să ajungă și în competiția oficială, așa că acum sunt foarte bucuros că lungmetrajul meu de debut va avea premieră internațională la Sarajevo”, spune regizorul Radu Dragomir.

Festivalul de la Sarajevo e cel mai important festival de film din Europa de Est. Deși un festival relativ tânăr, la ediția cu numărul 25 acum, Festivalul Internațional de Film de la Sarajevo și-a câștigat în ultimii ani un loc între cele mai importante festivaluri din Europa.

Premiera „MO” va avea loc în prezența regizorului Radu Dragomir, a actorilor Răzvan Vasilescu, Dana Rogoz și Mădălina Craiu, a directorului de imagine Liviu Mărghidan și a producătorului Ruxandra Flonta.

Filmările pentru „Mo” au avut loc în 2017 și 2018 la București. O producțuie Scharf Film Production și Strada Film. Director de imagine: Liviu Mărghidan, montaj: Tudor Popescu, sunet: Marius Stănescu, art director: Gabriel Bucur, costume: Adina Bucur. Film realizat cu sprijinul CNC, finanțator: Media Investment și Optimum Media.

Filmul va putea fi văzut pe ecranele din România de pe 4 octombrie, distribuit de Bad Unicorn.

Detalii pe pagina oficială de Facebook.

26
/05
/14

În această noapte, de la ora 23.10, pe TVR 2, cinefilii se pot bucura de un film premiat cu Palme d'Or, la Festivalul de Film de la Cannes, în urmă cu aproape trei decenii. Este vorba despre pelicula franceză Sub soarele lui Satan (SOUS LE SOLEIL DE SATAN, 1987)

24
/05
/14

Filmele de la TIFF se văd la București între 10 și 19 iunie, într-o retrospectivă organizată la Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu și J’ai Bistrot.

22
/05
/14

După ce anul trecut organizatorii festivalului au reușit să readucă, după 16 ani de absență, filmul în orașul Victoria (județul Brașov), la a doua ediție (26 - 29 iunie), au pregătit o selecție variată de lung-metraje.

20
/05
/14

Charlie Chaplin demonstrează, încă o dată, că geniul său este nemuritor. Filmul „Luminile oraşului“, în care el joacă rolul „Micului vagabond”, a înregistrat valori triple ale audienţei comparativ cu săptămânile în care TVR 2 a difuzat alte programe pe acelaşi interval orar.

19
/05
/14

Actriţa americană Debra Winger va primi Premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, ea fiind invitatul special al ediţiei din acest an. Premiul de excelenţă îi va reveni actorului Florin Zamfirescu.

18
/05
/14

CRONICĂ DE FILM Proiectat anul trecut în competiţia oficială de la Cannes, „Borgman”, în regia olandezului Alex van Wardermam, se înscrie în seria fabulelor care au ca ţintă predilectă materialismul societăţii moderne şi acea clasă de mijloc blazată în rutina sa emoţională şi familială.