Madalina Dan, maraton de 8 ore la eXplore dance festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/madalina-dan-maraton-de-8-ore-la-explore-dance-festival/

Mădălina Dan (RO) va prezenta instalaţia Hematopoesis – maraton de 8 ore de mişcare, astăzi, începând cu ora 12:00.

Un articol de Andrada Văsii|12 octombrie 2013

Madalina Dan va prezenta instalaţia Hematopoesis – maraton de 8 ore de mișcare, astăzi, începând cu ora 12.00.

Instalaţia propune un maraton de mişcare, un tur de anduranţă, un cadru în care artista Madalina Dan va încerca să fie în mişcare timp de 8 ore.

Totul într-un format de instalaţie performativă, în care spectatorii vor putea fi din când în când interactivi. La anumite ore, Madalina Dan va deschide cadrul pentru sharing, adică cei care se simt kinestezici pot participa, se pot adăuga instalaţiei.

În 2010, Madalina Dan a participat la programul Moving Dialogue Bucureşti / New York (Movement Research, CNDB, DTW, Gabriela Tudor Foundation) şi a fost artist invitat la Şcoala de Dans din cadrul Arizona State University.

Spectacol cu Madalina Dan şi Willy Prager

Willy Prager (BG) va prezenta, de la ora 20.00, spectacolul The Victory Day. The Victory Day abordează „revoluţia” ca subiect reprezentat pe scenă. Prin însuşirea semnelor, simbolurilor şi accesoriilor tipic revoluţionare, piesa cercetează caracterul performativ al revoluţiei.

Madalina Dan

Mădălina Dan (RO) va prezenta instalaţia Hematopoesis

Spectacolul se foloseşte de imaginea revoluţiei ca un mecanism automatizat şi o pune în acţiune prin redescoperirea binecunoscutelor stratageme şi căi ale mecanismului teatral, evocând efectele entuziasmului şi dezamăgirii revoluţionare.

Spectacolul The Victory Day a fost prezentat la Tanztage – Berlin,  Antistatic festival – Sofia, Ipulstanz – Vienna,  unde a câştigat premiul publicului Jardin dʼEurope 2013.

Citiţi şi: Explore dance festival prezintă atelierul de dans contemporan pentru copii

Willy Prager, artist independent, a fost bursier DanceWeb şi al Teatrului Treffen Berlin şi artist în rezidenţă la Tanzquartier Viena şi WASP Bucuresti, printre altele.

Foto cu Madalina Dan: eXplore dance fest

28
/05
/15

Într-o zi de 28 mai (1999), după 22 de ani de lucrări de restaurare, capodopera lui Leonardo da Vinci, Cina cea de Taină, era expusă din nou publicului. Vizitatorii au obligația de a privi de departe pânza și nu pot rămâne în faţa tabloului mai mult 15 minute.

26
/05
/15

Academia Motanov organizează în perioada 18 iunie – 13 iulie, la București, un atelier de artă video cu mobilul pentru liceenii din familii cu venituri modeste. Atelierul de artă video este susținut de artistul Regele IONESCU și are două întâlniri pe săptămână, luni și joi de la 11:00 la 12:30, timp de 4 săptămâni.

19
/05
/15

Statui vivante și spectacole stradale din 9 țări vor umple străzile Clujului între 22 și 24 mai, la cea de-a 8-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Experimental Man.In.Fest. Printre invitații de top ai festivalului se numără campionii mondiali ai statuilor vivante, olandezii de la Beeldje Living Statues și fostul campion european al performance-urilor de același fel, Damian McKinnon.

07
/05
/15

În perioada 8-17 mai se desfășoară cea de-a cincea ediție a Zilelor Culturii Japoneze, eveniment organizat de Centrul de Studii Româno-Japoneze ”Angela Hondru” (CSRJ-AH), împreună cu Universitatea Româno-Americană din București, Otaku Festival, Cavaler Aikido Club și HaramichiRO.

05
/05
/15

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" din Bucureşti sărbătoreşte 79 de ani de la înfiinţare printr-o serie de evenimente, între care se numără expoziţii, colocvii, recitaluri folclorice, târguri de meşteri populari, dar şi un Festival al culturii thailandeze.