MAIDAN, regia Sergei Loznitsa, a luat Marele Premiu la Astra Film Festival, 2014
https://www.ziarulmetropolis.ro/maidan-regia-sergei-loznitsa-a-luat-marele-premiu-la-astra-film-festival-2014/

Sâmbătă, 11 octombrie, în cadrul Galei de Decernare a Premiilor au fost anunţate filmele câştigătoare ale celei de-a XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Cinema de la Sibiu – Astra Film Festival. Maidan (regia: Sergei Loznitsa), proiectat în premieră în România la Astra Film Festival 2014, a fost laureat cu Marele Premiu.

Un articol de Liliana Matei|12 octombrie 2014

Un juriu prestigios format din profesioniști de top ai cinemaului au evaluat filmele din secțiunile competiționale: Cristi Puiu (RO) Michael Stewart (UK), Darya Bassel (Ucraina), Sorin Botoșeneanu (RO), Cynthia Close (USA), Nicolas Feodoroff (FR), Mona Nicoară (RO/USA), Diana Tabakov (CZ), Eugenia Vodă (RO) și Yang Yonghi (Japonia).

Maidan (regia: Sergei Loznitsa), proiectat în premieră în România la Astra Film Festival 2014, a fost laureat cu Marele Premiu. O funcție fundamentală a cinemaului documentar este cea de martor al istoriei în desfășurare. Un film ca acesta cere mult curaj și o viziune de bisturiu. Încadratura induce o atenție microscopică asupra detaliilor, fără a uita scara monumentală a evenimentelor pe care le consemnează.
Premiul pentru cel mai bun documentar, competiția Internațional a fost acordat filmului Master Of The Universe (regia: Marc Bauder), care oferă spectatorului șansa unei priviri în interiorul lumii financiare prin intermediul călătoriei conduse cu discreție, dar și cu fermitate, de către un personaj care a aparținut odată acestei lumi. Din aceeași secțiune, The Second Game (regia: Corneliu Porumboiu) a fost răsplătit cu o Mențiune Specială din partea juriului.

Blood (regia: Alina Rudnitskaya) a primit premiul pentru cel mai bun documentar, competiția Europa pentru călătoria într-un sistem instituțional în care agonia se amestecă cu pofta de viață; pentru solidaritatea și umanitatea pe care o descoperă într-o lume săracă și în perpetuă tranziție.

Pentru sensibilitatea cu care regizoarea Teodora Ana Mihaia observă viața unei familii prinse în plasa lumii globalizate, filmul Waiting for August a fost distins cu premiul pentru cel mai bun documentar, competiția România. Documentarului Resolutions 2014 (regia: Mihai Cristian Tranca) i-a revenit premiul pentru imagine, secțiunea România, pentru acuratețea imaginii și coerența discursului vizual.

Sunday Lunch (regia: Dorottya Zurbo) a câștigat premiul pentru cel mai bun documentar, competiția Student. Regizoarea a reușit să intre în intimitatea unei relații fără sentimentalism, iar povestea este riguros structurată dramaturgic. O autoare a cărei carieră merită urmărită. Premiul pentru imagine, competiția Student a fost atribuit filmului Mohamed Tomescu (regia: Olesya Bortnyak; director de imagine: Norbert Fodor).

Pentru modul în care Marmato (regia: Mark Grieco) prezintă efectele devastatoare ale goanei după aur și rezistența unei comunități multiseculare în fața ambițiilor corporatiste obscure, filmul a atras premiul EcoCinematogrAFF. Documentarul evidențiază efectele sociale nefaste ale investițiilor care nu țin cont de niciun aspect comunitar. Filmul a atras reacții pozitive din partea criticilor din toată lumea, mulți considerându-l unul dintre cele mai bune documentare din 2014.

Ceva romantic (regia: Alexandru Buzatu și Ariana Toader), film realizat în cadrul atelierului Sibiul văzut de liceeni, organizat de Asociația Vira în parteneriat cu Astra Film, a primit cele mai multe voturi din partea spectatorilor, obținând Premiul Publicului.

31
/07
/23

București, 27 iulie 2023 - Bucharest International Film Festival (BIFF) revine în capitala României pentru a XIX-a ediție care se va desfășura anul aceasta în perioada 15-22 septembrie, aducând în prim plan unele dintre cele mai captivante și inspirate filme din întreaga lume.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

27
/07
/23

A 80-a ediţie a prestigiosului Festival de Film de la Veneţia se anunţă una promiţătoare, cel puţin pe hârtie: nume mari al cinematografiei mondiale concurează pentru Leul de Aur, iar secţiunile necompetiţionale includ la rândul lor cineaşti celebri.

27
/07
/23

August Film este o companie nouă de distribuție a cărei misiune este să aducă publicului din România filme care spun povești personale, filme care au curajul să vorbească despre subiecte incomode, păstrându-și în același timp abordarea umană, plină de emoții autentice, cu care te poți identifica ușor, filme care inspiră - pe scurt, filme pe care cineva le-ar recomanda oamenilor pe care-i iubește.

27
/07
/23

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va fi deschis anul acesta de cel mai nou film al câștigătorului primului trofeu al său. În 2004, la prima ediție, filmul câștigător al competiției de lungmetraj era „Buongiorno, note” în regia lui Marco Bellocchio care revine pe marele ecran de la Sfântu Gheorghe, după douăzeci de ani, cu „Kidnapped” – povestea unui tânăr evreu răpit și convertit la catolicism în 1858.

25
/07
/23

De azi și până duminică, pe 30 iulie, poposește în Parcul Tăbăcăriei din Constanța, lângă Țara Piticilor, caravana Filme în aer liber și aduce publicului constănțean 6 proiecții în aer liber ale unor filme de Oscar, dar și spectacole de magie, percuție și pantomimă la care intrarea este liberă. Mai multe detalii se găsesc pe Facebook și pe https://filminaerliber.ro/.

25
/07
/23

Pe 19 iulie, sute de vedete din România au fost prezente la avanpremiera de gală a filmului Barbie distribuit la nivel național de Vertical Entertainment, producție care a pictat întreaga lume în roz. Evenimentul a avut loc la Cineplexx din Băneasa Shopping City și a adus o mică parte din Lumea Barbie, spre încântarea celor prezenți.

21
/07
/23

Creatrix Fama, organizatorul temerarului Film O’Clock International Festival desfășurat simultan în șapte țări aflate pe meridianul de 25 grade longitudine estică, anunță cu bucurie deschiderea înscrierilor pentru programul de mentorat "Her Story, Her Future". Acest program are ca scop sprijinirea și încurajarea femeilor din industria filmului, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile personale și profesionale într-un mediu sigur și susținător.

19
/07
/23

Festivalul Cinemascop vine agale cu a șasea ediție! Sunteți așteptați din nou în grădina de vară din Eforie Sud, între 1-6 august, cu filme, ateliere de creație pentru copii, dar și surprize, cum ar fi o petrecere silent disco. Ca de obicei, intrarea este liberă, iar grădina se deschide zilnic la ora 18:00.

19
/07
/23

Festivalul Ceau, Cinema! a sărbătorit zece ani alături de public şi invitaţi. Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de cineaşti din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte au făcut parte din programul ediţiei aniversare, care a avut loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara.