Mandela Long Walk to Freedom va avea premiera în Franţa
https://www.ziarulmetropolis.ro/mandela-long-walk-to-freedom-va-avea-premiera-in-franta/

Filmul biografic Mandela: Long Walk to Freedom, o adaptare a autobiografiei fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela, va avea premiera mondială pe 18 decembrie, în Franţa.

Un articol de Andrada Văsii|18 octombrie 2013

Filmul biografic Mandela Long Walk to Freedom, o adaptare a autobiografiei fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela, va avea premiera mondială pe 18 decembrie, în Franţa.

Distribuitorul francez „Pathé va lansa filmul în peste 350 de cinematografe, aceasta fiind prima lansare de această anvergură pentru un film sud-african”, a declarat producătorul Anant Singh, pentru agenţia Sapa. Filmul se bazează pe autobiografia lui Nelson Mandela, publicată după eliberarea din închisoare, în februarie 1990, după 27 de ani de detenţie, în timpul regimului apartheid din Africa de Sud.

Prezentat la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto în septembrie, lungmetrajul de peste două ore şi jumătate a fost realizat de regizorul britanic Justin Chadwick („The Other Boleyn Girl”, 2008), cu actorul britanic Idris Elba în rolul lui Nelson Mandela.

Mandela Long Walk to Freedom – un film autobiografic

Actorul britanic Idris Elba va interpreta în acest film rolul fostului lider sud-african Nelson Mandela. Nelson Mandela a început să îşi scrie memoriile în 1974, în închisoarea Robben Island, şi a terminat să le scrie după eliberarea sa, în 1990, după 27 de ani de detenţie.

Citiţi şi: VIDEO Filmul despre viaţa lui Nelson Mandela va avea premiera la Festivalul de la Toronto 

Destinul lui a fost strâns legat de cel unei naţiuni întregi şi al luptei unui popor. Pelicula urmăreşte perioada în care Mandela era un activist radical, ce lupta pentru libertatea poporului său. Numit Inamicul public nr. 1, vânat de poliţie şi temut de guvern, Nelson a ajuns să fie un simbol al eliberării şi al revoluţiei.

Mandela Long Walk To Freedom

Idris Elba joacă în filmul Mandela Long Walk to Freedom

Filmul, în care au jucat mai mulţi actori sud-africani, a fost turnat în câteva zone din Eastern Cape, provincia în care s-a născut Nelson Mandela, dar şi în Johannesburg şi Cape Town. Nelson Mandela, primul preşedinte de culoare din Africa de Sud (1994 – 1998), are 95 de ani, notează Mediafax.

Spitalizat pe 8 iunie din cauza unei infecţii pulmonare şi a altor complicaţii, acesta s-a refăcut treptat, iar în prezent trăieşte alături de familie în casa din Johannesburg, sub supraveghere medicală.

Foto credit: Cinemagia, filmul Mandela Long Walk to Freedom

15
/04
/13

Scurtmetrajul „Și viii plâng”/ „Os Vivos Tambem Choram” / „The Living Cry Too”, regizat de Basil da Cunha a fost desemnat marele câștigător al celei de-a șaptea ediții a Festivalului Internațional de Film NexT.

05
/04
/13

„O bucată mărunţită de viaţă“, astfel descria „The Hollywood Reporter“ drama regizată de Radu Muntean, „Marţi, după Crăciun“, care va fi difuzată în premieră de Pro Cinema sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 22.00, la „CineTePrinde“, emisiune prezentată de Cristian Tudor Popescu.

04
/04
/13

După un adevărat tur de forță al echipei „Poziția copilului“ în România, un turneu care a numărat peste 20 de orașe și 35 de săli de cinema, cel de-al treilea lungmetraj al regizorului Călin Peter Netzer participă în calitate de invitat de onoare la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri internaționale.