Maraton cu filme europene pentru liceeni, la Cinema-edu
https://www.ziarulmetropolis.ro/maraton-cu-filme-europene-pentru-liceeni-la-cinema-edu/

Începe Cinema-edu, ediţia a cincea. În perioada februarie-iunie, liceenii sunt invitaţi să participe gratuit la cel mai mare proiect de educaţie cinematografică şi socială din Romania. Până acum, peste 50 de licee din ţară s-au înscris în proiect.

Un articol de Liliana Matei|21 februarie 2015

Cinema-edu își propune să stârnească interesul tinerilor față de filmul de artă, încurajându-i să participe activ la dezbaterile non-formale de la finalul fiecărei vizionări.

Anul acesta, filmele Cinema-edu au ca punct comun prietenia, maturizarea, descoperirea și formarea identității personale, teme abordate din diferite perspective în filmele : Vandal (r. Hélier Cisterne, 2013), Couleur de Peau : Miel / Culoarea pielii : Miere (r. Laurent Boileau, 2012) și La lengua de las mariposas / Limba Fluturilor (r. José Luis Cuerda, 1999), Phoenix (r. Christian Petzold, 2014), Ida (r. Pawel Pawlikowski, 2013), Bekas/În căutarea lui Superman (r. Karzan Kader, 2012), Macondo (r. Sudabeh Mortezai, 2014).

Astfel, liceenii vor avea ocazia să vizioneze o serie de filme lansate și premiate la mai multe festivaluri prestigioase din Europa și din lume (Berlin, Toronto, Dubai, ș.a.)

Primele două filme prezentate la Cinema Elvira Popescu sunt: Vandal, în care Cherif, un adolescent rebel, descoperă pasiunea pentru grafitti și ajunge să se cunoască prin intermediul acestei arte nonconformiste și Culoarea pielii: Miere, povestea biografică a lui Jung, unul dintre cei 200.000 de copii împrăștiați în întreaga lume în urma Războiului din Coreea, redată prin intermediul animației combinate cu imagini de arhivă.

La Institutul Cervantes vor avea loc proiecțiile filmului Limba fluturilor, unde liceenii sunt invitați să vadă lumea prin ochii lui Moncho, un băiețel aflat la vârsta primelor descoperiri în mijlocul tumultosului Război Civil din Spania.

Pentru mai multe informații despre filme, despre temele de discuție propuse și despre concepte de media literacy, elevii și profesorii participanți vor putea descărca ghidurile educative postate pe site-ul cinema-edu.ro.
Pentru primele evenimente, dezbaterile de la finalul proiecțiilor vor fi moderate de criticul de film, Florin Barbu.

INFO
Anul acesta Cinema-edu se desfășoară în următoarele localități : București, Timișoara, Piatra Neamț, Slatina, Corabia, Giugiu, Caracal, Moinești, Slobozia, Moreni, Târgoviște.

Pentru mai multe detalii și programări, profesorii de liceu sunt invitați să scrie pe adresa de mail [email protected] sau să contacteze telefonic organizatorii, la numărul 0723234006.

26
/02
/13

Patru lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film, la Gala Premiilor Gopo:Toată lumea din familia noastră (r. Radu Jude), Despre oameni și melci (regia: Tudor Giurgiu), Visul lui Adalbert (r. Gabriel Achim) și Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete). Autorii celor patru filme – Radu Jude, Tudor Giurgiu, Gabriel Achim și Silviu Purcărete – concurează și pentru statueta care răsplătește Cea […]

26
/02
/13

BRITISH COUNCIL ROMÂNIA și Asociația K’ARTE prezintă cea de a doua ediţie a proiectului “British Documentary” la Targu Mureș, începând cu data de 2 martie 2013. Seria de filme documentare de anul acesta de la  “British Documentary”  include opt proiecții care vor avea loc  în perioada 02-24 martie, în zilele de sâmbătă și duminică, începând cu ora 18.30, la Cinematograful […]

25
/01
/13

Lungmetrajul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost marele câştigător al galei Best Film Fest, care a avut loc joi seară şi în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune producţii cinematografice ale anului trecut, informează un comunicat al organizatorilor, Asociaţia Film România. Premiile au fost acordate în urma voturilor exprimate de jurnaliştii de […]

12
/11
/12

Filmul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a primit premiul publicului, acordat în cadrul secţiunii Balkan Survey de la Festivalul Internaţional de la Salonic (2 – 11 noiembrie), potrivit site-ului evenimentului. The Fischer Audience Award pentru un film din cadrul secţiunii Balkan Survey a fost acordat peliculei „După dealuri”. Distincţia a fost ridicată, în numele regizorului, […]

07
/11
/12

Festivalul Internaţional de la Salonic, care se desfăşoară în perioada 2-11 noiembrie, unul dintre cele mai mari evenimente de gen din regiune, îi dedică o retrospectivă integrală regizorului Cristian Mungiu. La Salonic sunt proiectate toate filmele cineastului român, de la scurtmetrajele de şcoală „Mariana” (1997) şi „Mâna lui Paulista” (1998) până la cel mai nou […]

05
/11
/12

Cineastul român Cristian Mungiu a fost nominalizat la premiile decernate de Academia de Film Europeană (EFA) pe anul 2012, la categoria „cel mai bun scenariu”, cu filmul „După dealuri”, pe care l-a şi regizat, informează site-ul instituţiei. Nominalizările pentru premiile Academiei de Film Europene au fost anunţate, sâmbătă, la Festivalul Filmului European de la Sevilla. Cea de-a […]

23
/10
/12

O mie cinci sute de spectatori entuziaşti au asistat la Bruxelles, Gent şi Liege la avanpremiera belgiană a filmului ‘După dealuri’, de Cristian Mungiu, în prezenţa regizorului român şi a actriţelor principale premiate la Cannes, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, informează luni un comunicat de presă al ICR Bruxelles.  Premiera de la Bruxelles a fost […]