Marcel Iureş: „Buftea ar putea fi o maşinărie de făcut bani colosală“
https://www.ziarulmetropolis.ro/marcel-iures-buftea-ar-putea-fi-o-masinarie-de-facut-bani-colosala/

Ce le spunea Liviu Ciulei actorilor de la Bulandra? Cum i-au primit englezii pe românii care jucau Shakespeare, în turneu la Londra? De ce sunt trişti creatorii de film români? Sunt câteva dintre întrebările la care a răspuns Marcel Iureş, în cadrul emisiunii ,,Nocturne”, de pe TVR 1.

Un articol de Liliana Matei|18 Decembrie 2013

Marcel Iureș a fost invitatul Marinei Constantinescu la emisiunea „Nocturne“, de pe TVR 1, unde a vorbit despre valoarea în teatru şi despre neajunsurile din lumea filmului.

Actorul a discutat despre România zilelor noastre, despre trecutul Teatrului Bulandra și prezentul Teatrului Act, dar și despre carențele din sistemul cinematografic.

Iată câteva declaraţii pe care le-a făcut Marcel Iureș, în emisiunea „Nocturne“ de pe 17 decembrie. Interviul integral poate fi văzut pe site-ul TVR +:

● Ţin minte când am fost cu Hamlet-ul lui Alexandru Tocilescu la Londra. Era o doamnă, producătoare a acelui turneu, și ne-a spus: „Nu înțeleg, de ce sunteți atât de reticenți… aproape timizi? Nu avem nimic să vă învățăm despre Shakespeare!”

Era unul dintre cele mai mari complimente pe care le-am primit. Noi eram ieșiți din așa-zisa hrubă românească, peștera asta pe care au înjurat-o toți și în care noi ne făcusem treaba, zeci de ani de zile. A fost extrem de șocant. Și cu atât mai șocant cu cât, atunci când ne-am întors acasă, nimeni nu ne-a zis nimic. Nu era „mare chestie”.

● Noi nu ne prețuim cum trebuie. Eventual ne suspectăm, câteodată ne invidiem, în cel mai bun caz ne invidiem cu drag, și-o și spunem – ceea ce poate fi constructiv la un moment dat -, dar are valoarea unui eveniment colosal să mângâi un om în România, să-l îmbrățișezi, să-i dedici ceva, să fii fericit pentru el și să-i arăți asta.

● Ca nație, suntem relativ tineri. Exercițiul de a face lucrurile prin noi înșine a durat puțin și am avut profesori străini. Trebuie să vină de la sine, ca mersul pe bicicletă: să ai grijă de educație, să-ți respecți clasa țărănească, care a făcut sacrificii imense în această țară. L-am și auzit pe președinte, care ne trăgea de mânecă: „Suntem o țară cu un potențial agricol formidabil.” Mi s-a părut ușor ridicol și penibil. Asta e o realitate de vreo 200 de ani, dinainte de a se fi inventat tractorul și îngrășămintele azotate.

● O bună parte din energia care ar trebui să se ducă exact unde trebuie, o consumăm vorbind. Vorbim, vorbim, vorbim; e Caragiale. Și totuși, în anumite țări, lucrurile se rezolvă – mai greu, mai cu bani, mai cu sacrificii, mai cu enuziasm, dar se rezovă. Ei bine, în alte părți… A trebuit să-l mănânce pe un copil câinii ăia, ca să ajungă la creierul primarului, direcțiilor, guvernului, președintelui, problema câinilor maidanezi. E groaznic, din punctul ăsta de vedere. Dacă am putea să vorbim mai puțin și să facem mai mult, ar fi grozav.

Despre Teatrul Bulandra

● La Bulandra m-am născut. Am fost adus de meșterul Cotescu de la Cluj și am intrat în ce era mai mare și mai important la vremea aia; vorbesc aici de actori, de instituție, de fenomen teatral, de politică repertorială. Am intrat de-a dreptul în centrul lumii.

● (Când am plecat de la Bulandra) m-am desprins ca și cum m-aș fi desprins de mama, de nașterea mea, de locul cel mai cald și mai plăcut în care m-am hrănit cu bidoanele, nu cu lingurița! Vorbim de o altă epocă, un alt timp. Felul de a trăi unii cu alții era mult mai de la sine înțeles.

Era limpede că nu aveam voie să trădăm un spectacol, indiferent de cine era scris. Vorba domnului Ciulei: „Copii dragi, dacă tot nu ne plătesc cum trebuie, haide să ne facem treaba!”. Asta însemna un fel de drag de noi, de ce aleseserăm să facem în viață, din respect față de meserie, unii față de ceilalți.

● Gina (n. red. Patrichi), Rodica Tapalagă, Ileana… erau niște creste, n-aveai cum să dai rasoleală acolo, să te faci că exiști pe scenă. Trăiseră zeci de ani înainte, de efort, de putere de creație, de zbatere, de căderi. Toate astea le-am trăit pe parcurs, le-am recunoscut și, din punctul ăsta de vedere, eu sunt foarte definit și stabilit. Când mă scol dimineața, știu ce-i valoarea în teatru: e respect, e responsabilitate, e generozitate, e drag, e un dram – poate mai mult de un dram – de frumos, este efort continuu.

Despre cererea de a rămâne la Hollywood

● Am spus nu pur și simplu. Era ca și cum m-ar fi luat cu pământul, cu cimitirul, să mă pună în America. M-au întrebat „Nu vrei să faci milioane de dolari?” „Ba da, dar nu să mă mut aici.” Și asta a fost, mi-am văzut de treabă și cred că bine am făcut.

Dacă dăm înapoi filmul, dacă ar fi fost să aleg să rămân acolo, n-ar mai fi existat nimic din ceea ce s-a întâmplat în viața mea în România. Nu cred că mai aveam relația pe care o am cu familia mea, cu fiul meu, cu prietenii mei, cu regizorii… Stelele mele sunt aici, nu sunt în America; și nici în Anglia, nici în Germania. Pentru că sunt produsul acestei culturi: cultura românească, limba română, sistemul, școala, maeștrii… Dar pot să mă duc să mai pun un steag; și mai câștig niște parale.

 Despre Teatrul Act

●  Sunt mulți care nici nu mai vor să se ducă în altă parte. Îți dai seama ce cadou formidabil pentru mine, personal, e? „Gata, dom’le, am găsit. Aici găsesc limba română la ea acasă, nu e exhibiționism, nu-mi dă senzația de șușă, de manelizare.”

Despre noile filme românești

●  Am băgat însă de seamă că sunt foarte triști toți creatorii de film care sunt toți plini cu Lei de Aur, gondole, César-uri. N-am înțeles – foarte bizar – de ce sunt triști, de ce sunt nemulțumiți. Nu e un loc, nu e o șosea asfaltată facerea filmului. E un proces îngrozitor. Și aici, nici unul din guvern n-a dat semn că ar avea o listă de priorități în materie de cinema. Infrastructura, așa cum era ea – cu neoane, cu muște, cu scaune de lemn – era. Acum ar costa de opt sau de zece ori mai mult să se refacă rețeaua de cinematografe din România; dacă se mai vrea.

●  Buftea e unul dintre cele mai mari studiouri de film din Europa. Cinecitta e cât pui degetul, prin comparație. Ar putea fi o mașinărie de făcut bani colosală. În primul rând pentru că acolo există o istorie a recuzitei, a obiectelor, a costumelor. A făcut Veroiu, a făcut Sergiu Nicolaescu foarte multe costume istorice. Au lucrat mari scenografi acolo.

●  Eu sunt un actor dependent de regizor, de poveste. Teatrul Act, dacă e în picioare și e ce e acum, e grație lui Alexandru Dabija. Cu inspirația mea, cu efort, cu slalom printre filme, cu comparat traduceri și tăiat texte prin fax – eu la Praga, Sandu aici – și așa mai departe. E un efort foarte mare.

●  E o imensă lipsă în materie de eroine. Femeia, în filmul românesc, aproape că nu există. E inadmisibil pentru un popor care îi datorează supraviețuirea femeii. Are Brâncuși o scrisoare genială despre mama gorjană, aia care merge cu tine până la moarte, până dincolo de greșeală. Despre asta vorbim. Există mari femei, ca modele sociale – în știință, în chimie, în zborul cu avionul -, dar nu interesează pe nimeni.

Foto: TVR

25
/03
/19

Se joacă la Teatrelli spectacolul „Oxygen”, cu Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu, după un text de Ivan Vîrîpaev. „Oxygen” îmbină mai multe arte (e și teatru, e și dans, e și muzică, e și o simfonie de proiecții video) – e un puzzle puternic în fiecare dintre piesele sale.

25
/03
/19

Opera Națională București prezintă sâmbătă, 30 martie 2019, și duminică, 31 martie 2019, premiera spectacolului „Tosca” de Giacomo Puccini. Regia, decorul, costumele și light design-ul poartă semnătura lui Mario De Carlo. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare. Corul Operei Naționale București va fi pregătit de către Daniel Jinga, iar corul de copii de către Smaranda Morgovan. Asistenți de regie Claudia Machedon și Paula Gherghe.  

25
/03
/19

“Între pasiune şi suferinţă asemănarea este atât de mare încât, de-a lungul timpului, oamenii au ajuns să le confunde şi să le boteze cu acelaşi cuvânt: patimă, a pătimi. O ironie filologică.” – Ana Blandiana . Astăzi, de Buna Vestire, una dintre cele mai graţioase şi puternice voci din poezia feminină românească împlineşte 77 de ani.

22
/03
/19

Jim Carrey (57 de ani) este, din toamna trecută, protagonistul serialului de comedie „Kidding“/„Glumeam!“, disponibil pe HBO GO, producţie pentru care actorul a făcut echipă cu regizorul Michel Gondry, alături de care a lucrat la Eternal Sunshine of the Spotless Mind. Puteți vedea, aici, o scurtă privire de ansamblu (epic tribute) asupra carierei lui Jim Carrey, clip realizat de Alexandru Catrina.

21
/03
/19

Trupa britanică The Cure a înregistrat un nou album de studio, primul în decurs de zece ani, potrivit declaraţiilor solistului, Robert Smith. Invitat la emisiunea „The John Maytham Show” pentru a vorbi despre concertul pe care grupul îl va susţine joi, în Capetown, Smith a făcut dezvăluiri despre albumul care urmează „4:13 Dream”, lansat în 2008.

21
/03
/19

Când ați ascultat ultima oară o creație semnată de marele Amadeus? Mozart – considerat geniul muzicii clasice, care a compus peste 600 de lucrări în nenumărate genuri (operă, simfonii, concerte, muzică de cameră etc.) în doar 35 de ani de viață trăiți extrem de intens – este cel căruia îi este dedicat în întregime concertul susținut miercuri, 27 martie (19.00), la Sala Radio, de ORCHESTRA  DE  CAMERĂ RADIO, sub bagheta dirijorului RADU POSTĂVARU.

Page 1 of 78512345...102030...Last »