Apariţia internetului a făcut accesibilă rapid orice informaţie aflată într-o enciclopedie sau într-un dicţionar. Și totuşi, ansamblul cunoştinţelor acumulate într-o anumită epocă e în continuare de găsit în asemenea instrumente de lucru.
Un articol de Georgeta Filitti|7 octombrie 2018
Ideea a apărut în secolul al V-lea, când Marcianus Capella a adunat documentația despre șapte științe: gramatică, dialectică, retorică, geometrie, astrologie, aritmetică, muzică. L-au urmat Isidor din Sevilla (secolul al VII-lea), Salomon din Constanza (secolul al IX-lea) și, mai aproape de timpurile moderne, Bacon, făcând prima clasificare a cunoștințelor omenești, îl îndeamnă pe englezul Chambers să întocmească un Dicționar de arte și științe. Această lucrare (din 1728) va sluji de model unui grup de erudiți francezi, în frunte cu Denis Diderot, pentru elaborarea Mari enciclopedii franceze. Discursul preliminar al lui D’Alembert privind motivarea operei, a stârnit discuții aprinse, fiind considerat ”o mașină de război filosofică împotriva instituțiilor politice și religioase franceze”. Cartea lui Helvetius, unul din colaboratori, Despre spirit, a pus gaz pe foc discutând moralitatea bazată pe religie. El considera educația a fi cheia tuturor problemelor și cerea ca toți oamenii să aibă acces nediscriminatoriu la învățământ. Conservatorii au obținut suspendarea privilegiului de continuare a editării. Dar iluminismul era în plină efervescență și librarii au mers mai departe cu tipărirea. Până în 1766 apăruseră deja 17 volume in folio, cu 5 suplimente și 11 volume de planșe.
Redactorii principali sunt nume reprezentative pentru gândirea filosofică franceză a secolului al XVIII-lea. Denis Diderot (1713-1784) a studiat funcțiile limbajului în Scrisoare despre surdomuți iar Reflecții despre interpretarea naturii rămâne principala metodă de investigare filosofică pentru epoca sa. A mai scris Eseu asupra picturii romane și două romane, Nepotul lui Rameau și Călugărița.
D’Alembert (1717-1783) era matematician și în 1743 scrisese un tratat de dinamică cu referire la legile mișcării ale lui Newton, dezvoltarea ecuațiilor cu derivate parțiale și făcuse cercetări asupra calculului diferențial. La Enciclopedie a redactat articolele de matematică, știință, muzică și acustică. În 1754 a fost primit în Academia franceză.
Jean Jacques Rousseau (1712-1778), filosof francez de origine elvețiană, a scris articolele despre muzică și economie. El a avansat ideea că înainte de a trăi în societate oamenii erau fericiți, apoi viața le-a fost viciată din cauza apariției proprietății private. Contractul social e fals și acceptă inegalitatea, doar unul real ar însemna libertatea politică și respectarea legilor autoimpuse de voința generală. Afară de romanul Emil sau educația sentimentală, el a lăsat Confesiuni, considerate una dintre cele mai expresive autobiografii scrise vreodată.
Ultimul colaborator remarcabil a fost Voltaire (1694-1778). Scriitor excepțional, el și-a îndreptat atacurile împotriva regalității și a bisericii catolice. Dintre numeroasele lucrări, Candide e o satiră necruțătoare față de optimismul filosofic.
Marea enciclopedie franceză, judecată retrospectiv, e o lucrare de compilație, inegală, cu atacuri virulente împotriva religiei, dar apără teoriile economice noi. Din punct de vedere politic, a excelat printr-un conservatism neașteptat. Modelul ei a fost urmat atât în Franța cât și în alte țări europene. În 1781-1832, de pildă, librarul Panckouck a dat la iveală Enciclopedia methodica, în 16 de volume, plus 40 cu planșe. Anglia, Germania, Spania, Polonia au întreprins lucrări asemănătoare și numărul impresionant al edițiilor completate, adnotate, sporite dovedește interesul constant pentru informația pluridisciplinară.
Să mai spunem că dezvoltarea exponențială a cunoștințelor umane a făcut să apară enciclopedii tematice (de literatură, religie, filozofie, muzică, medicină, agricultură ș.a.), paralel cu dicționare, adică cu articole, ”voci”, așezate alfabetic. Cel mai cunoscut rămâne Larousse-ul, ajuns, prin atâta folosire, substantiv comun!
