Marile Întâlniri de la EXCELSIOR – Daniela Zeca Buzura
https://www.ziarulmetropolis.ro/marile-intalniri-de-la-excelsior-daniela-zeca-buzura/

Luni, 12 februarie, de la ora 19.00, bucureştenii sunt invitaţi la o nouă ediţie a Marilor Întâlniri de la EXCELSIOR. Renumita scriitoare Daniela Zeca Buzura se va afla afla în dialog cu jurnalista Eveline Păuna, pe scena Sălii „Ion Lucian” a Teatrului EXCELSIOR.

Un articol de Petre Ivan|8 februarie 2018

Prozator, eseist, critic literar și jurnalist, Daniela Zeca Buzura și-a făcut debutul literar cu aproape 25 de ani în urmă, odată cu volumul de poezii „Orfeea”, iar ulterior s-a făcut remarcată ca romancier, prin titluri precum „Omar cel orb”, „Demonii vântului”, „Istoria romanțată a unui safari”, dar și ca autor a unor volume de specialitate care surprind sfera audiovizualului.

Este cunoscută publicului român și ca realizator și moderator al unor importante emisiuni radio și TV, precum „Didactica magna”, „Față în față cu autorul” sau talkshow-ul cultural „Ceva de citit”, dedicat actualității editoriale autohtone. A fost, de asemenea, director al canalului TVR Cultural din cadrul Televiziunii Române, în perioada 2004-2012. Daniela Zeca Buzura a fost distinsă cu Premiul pentru carte de televiziune

Publicul este invitat să o asculte pe Daniela Zeca Buzura povestind despre acele întâlniri care i-au marcat devenirea umană și profesională. Va fi o seară specială în care Cuvintele Potrivite vor dezvălui amintiri din paginile cărților, momentele fundamentale și călătoriile care i-au fost sursă de inspirație de-a lungul timpului.

Biletele pot fi achiziționate online sau de la casa de bilete a Teatrului EXCELSIOR (Str. Academiei, nr. 28).

Marile Întâlniri de la EXCELSIOR este un eveniment care oferă publicului șansa unor altfel de întâlniri cu personalități marcante din diferite domenii (cultură – teatru, dans, muzică, film –, comunicare, medicină, diplomație, economie ș.a.), care, prin pasiunea și rezultatele remarcabile ale muncii lor desăvârșesc elita profesională a României. Fiecare dintre cei invitați va destăinui momente-cheie din parcursul lor profesional și personal, iar fiecare ediție a Marilor Întâlniri va fi o fereastră deschisă spre acele mari întâlniri fundamentale care i-au ajutat să devină profesioniștii de astăzi.

Foto: Marile Întâlniri de la EXCELSIOR, Daniela Zeca Buzura – facebook

18
/08
/15

Mi-am făcut de multă vreme un obicei din a le scrie lungi scrisori personajelor de care mă îndrăgostesc. Probabil că nu e un obicei foarte sănătos, există chiar posibilitatea ca un astfel de simptom să anunțe o boală psihică minoră sau mai degrabă nu. Cu siguranță, psihologii sau poate chiar psihiatrii știu mai multe. Nu mă interesează. Nu contează.

18
/08
/15

Târgul GAUDEAMUS Litoral care a însoţit turiştii în vacanţa de la malul mării s-­a încheiat. Aproape 9000 de vizitatori veniţi din toate colţurile ţării au răspuns invitaţiei lansate de Radio România, la o cură estivală de lectură.

15
/08
/15

Editura Polirom a lansat în această săptămână cel de-al doilea volum al recentei colecţii „Studii Româneşti”: Purificarea naţiunii. Dislocări forţate de populaţie şi epurări etnice în România lui Ion Antonescu, 1940-1944 de Vladimir Solonari, în traducerea lui Cătălin Drăcşineanu, disponibil în curînd şi în ediţie digitală.

13
/08
/15

Într-o zi de 13 august s-a născut Alfred Hitchcock, considerat unul dintre cei mai influenţi cineaşti din istorie. Șase dintre filme sale au fost nominalizate la Premiile Oscar: Rebecca (1941), Suspicion (1942), Lifeboat (1945), Spellbound (1946), Rear Window (1955) și Psycho (1961).

12
/08
/15

Într-o zi de 12 august (1913) se năştea Clody Bertola, una dintre marile doamne ale teatrului românesc. Actriţă şi femeie, Clody Bertola şi-a construit o viaţă şi o carieră exemplară rămânând în memoria iubitorilor de teatru prin spectacolele: „Cea din urmă”, „Sfânta Ioana”, „Cum vă place”, „Elisabeta I”, „Opera de trei parale”, „Pescăruşul” sau „Un tramvai numit dorinţă”

10
/08
/15

Cea de-a V-a ediţie a evenimentului „Salonul de Carte şi Muzică“ se va desfăşura la Sinaia, în perioada 12-15 august. Invitatul special al evenimentului va fi Departamentul pentru Relaţii Interetnice, care va aduce produse culturale din partea a 16 comunităţi etnice din România - bulgari, croaţi, greci, germani, evrei, italieni, mecedoneni, polonezi, ruteni, romi, ruşi-lipoveni, sârbi, tătari - turco-musulmani, turci, maghiari şi ucraineni.

09
/08
/15

Editura Polirom lansează în această săptămînă pe piaţa de carte o nouă colecţie, „Studii Româneşti/Romanian Studies/Études Roumaines/Rumänische Studien”, un proiect ce se adresează specialiştilor, dar şi publicului larg interesat de istoria şi cultura română.

07
/08
/15

"Viaţa şi dragostea în Belle Epoque" este subiectul unei seri pariziene care va avea loc miercuri, 12 august la librăria Humanitas de la Cişmigiu plecând de la excepţionalul roman semnat de Michelle Gable, "Un apartament la Paris".

05
/08
/15

Scriitorul Lucian Dan Teodorovici a fost selectat printre semifinaliştii prestigiosului Premiu Literar al Europei Centrale „Angelus”, Polonia, ediţia 2015, cu romanul Matei Brunul. Din 66 de romane înscrise în competiţie, juriul a selectat 14 titluri, printre care şi romanul lui Teodorovici, unul dintre cei mai apreciaţi scriitori ai noii generaţii.

01
/08
/15

Humanitas Multimedia vă invită marți, 4 august, la ora 19.00, pe terasa librăriei Humanitas Kretzulescu să descoperiți audiobookul verii: ,,Ferma animalelor” de George Orwell, în lectura lui Victor Rebengiuc. Discuția la care vor participa Victor Rebengiuc, Dan C. Mihăilescu și Lidia Bodea va fi urmată de lectura câtorva fragmente din nuvela lui Orwell.