”MARIȚA”, cu Adrian Titieni, din 1 decembrie în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/marita-cu-adrian-titieni-din-1-decembrie-in-cinematografe/

„Mariţa”, debutul în lungmetraj al regizorului Cristi Iftime, va avea premiera în cinematografele din România de Ziua Naţională.

Un articol de Petre Ivan|5 august 2017

Producția va fi distribuită în cinematografele din toată țara de microFILM.

„Marița” a câștigat, luna aceasta, la Festivalul Internaţional de Film de la Karlovy Vary, Premiul Juriului FEDEORA pentru cel mai bun lungmetraj din competiţia „East of the West”.

„Marița ” a convins criticii europeni și din zona Mediteranei prin „simplitatea regiei acestei opere de debut, concentrată pe viața de fiecare zi a unei familii ai cărei membri, deși sunt despărțiți după divorțul părinților, atunci când se întâlnesc, se bucură în mod spontan de energia pozitivă care își face loc în viața lor“.

„Provocarea acestui road-movie a fost să reușesc să surprind un moment de trecere din existența fiului, momentul desprinderii de tată, un individ tragicomic care s-a lăsat tot timpul purtat de viață. Miza a fost ca spectatorii să petreacă suficient timp cu tatăl, să se familiarizeze atât de mult cu prezența și cu poveștile lui, încât să li se pară lor înșile greu să se despartă de el”, declară regizorul Cristi Iftime.

Cu o imagine semnată de Luchian Ciobanu, filmul îi are în distribuție pe actorii Alexandru Potocean, Adrian Titieni, Lucian Iftime, Victoria Cociaș, Andrei Huțuleac, Bogdan Dumitrache, Ana Ciontea.

Scenariul a fost scris de Anca Buja și Cristi Iftime, montajul a fost realizat de Dragoș Apetri, designer de costume Alexandra Alma Ungureanu, machiajul Maria Andreescu, scenografia Mălina Ionescu iar sunetul a fost semnat de Dan-Ștefan Rucăreanu, Alexandru Dumitru și Florin Tăbăcaru. Producători Ada Solomon și Radu Stancu.

„Marița” este o producție Hi Film Productions, în coproducție cu deFILM, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Programul MEDIA – EUROPA CREATIVĂ al Uniunii Europene, Băneasa Developments SRL, Zenith Romania, BCR, Bilka Steel, savana, Henkel Romania, Dr. Oetker, Alexandrion Grup România, UNIQA Asigurări, Fashion Days.

Filmul a fost dezvoltat în cadrul Transilvania Pitch Stop, Match Me! Locarno International Film Festival, ScriptTeast (Varșovia).

Distribuitor în România: microFILM

24
/08
/23

Festivalul de Artă „Film în Sat”, cel mai mare eveniment cultural din mediul rural, care la începutul lunii august a strâns peste 10.000 de spectatori în stațiunea turistică Peștișani (Gorj), ajunge pentru prima dată în comuna Cernătești (Dolj), în perioada 25-27 august.

23
/08
/23

Copiii celorlalți/ Les enfants des autres, al cincilea lungmetraj al regizoarei și scenaristei Rebecca Zlotowski, care a avut premiera în competiția Festivalului de Film de la Veneția 2022, aduce în fața publicului, cu sensibilitate și umor franțuzesc, povestea unei femei de 40 de ani, prinsă între ceasul ei biologic care ticăie și povestea de dragostea dulce-amăruie cu un tată singur.

22
/08
/23

Începând de azi și până pe 3 septembrie va debuta ediția aniversară a KINOdiseea – Festivalul Internațional de Film pentru Publicul Tânăr, etapa Open Air, în Parcul Obor din București, cu un program de douăsprezece filme pentru toată familia, ateliere de creație și educație cinematografică, spectacole de jonglerii și magie și un târg de produse handmade, care va avea și o zonă gastronomică.

22
/08
/23

Cinema în aer liber continuă pe Insula Artelor din Parcul Titan cu încă trei săptămâni în care vor rula unele dintre cele mai bune filme ale ultimilor ani, nominalizate și premiate la festivaluri de film internaționale importante: premiile César, Globurile de aur, festivalurile de film de la San Sebastián, Veneția și Cannes și chiar la Oscaruri.

22
/08
/23

Documentarul Nopți albe, un proiect amplu ale cărui filmări sunt în derulare, aduce generațiilor care au trăit acele vremuri, dar și celor care au ocazia să le descopere acum, o poveste complexă a celei mai vii și intense perioade din fotbalul românesc: anii `80-2000 în care Echipa națională a scris nu doar istoria acestui sport, dar și pe cea a unei altfel de Românii, care a știut să iubească la unison și să celebreze performanța, mai presus de rezultate.

22
/08
/23

„Filmul surprinde esența unui moment istoric semnificativ și explorează complexitatea naturii umane în vremuri dificile, oferind, în plus, o imagine fascinantă a istoriei Europei de Est.” Aceasta a fost motivația juriului care a oferit Premiul Confederației Internaționale a Cinematografelor de Artă (CICAE) filmului românesc Libertate, regizat de Tudor Giurgiu, la cea de-a 29-a ediție a Festivalului de Film de la Sarajevo.

21
/08
/23

8 zile pline de întâlniri și revelații, 35 de spectacole, concerte, masterclass-uri și proiecții de film și peste 8.000 de participanți – așa a arătat Ideo Ideis Festivalul la ediția de majorat. Maratonul de evenimente dedicate comunității locale s-a încheiat vineri, pe 18 august, cu o seară de gală încărcată cu emoții și promisiuni. Pentru cei 100 de adolescenți din trupe, experiența începută în Alexandria va continua. Timp de un an de zile, trainerii și mentorii care i-au însoțit în procesele lor de explorare și dezvoltare în zilele de festival vor rămâne alături de ei, oferindu-le îndrumare, susținere, feedback și recomandări care să-i ajute să dea tonul transformărilor în comunitățile din care fac parte.

17
/08
/23

Pantofii de dans, entuziasmul de a-i întâlni pe creatorii care schimbă lumea prin intermediul filmelor de animație și curiozitatea de a urmări cele mai noi și mai promițătoare producții de gen nu trebuie să lipsească din kitul spectatorilor celei de-a 18-a ediții Animest.

16
/08
/23

CULMEA: Film și educație de mediu are loc între 6 și 10 septembrie, la Brașov, și este primul festival de film care își propune să folosească educația cinematografică în sprijinul copiilor și tinerilor care vor să cunoască mai multe despre mediu și criza climatică și să le ofere un instrument pentru dezbatere și implicare în aceste domenii.