CAY Films prezintă pe ecranele din România Flecăreții – Aventuri cu Pettson și Findus!
https://www.ziarulmetropolis.ro/cay-films-prezinta-pe-ecranele-din-romania-flecaretii-aventuri-cu-pettson-si-findus/

În urma succesului seriei Pettson şi Findus difuzată pe canalul TV Minimax şi a cărţilor omonime pentru copii scrise de Sven Nordqvist, regizorii Ali Samadi Ahadi şi Markus Dietrich propun o nouă aventură pentru întreaga familie, de urmărit pe marile ecrane de cinema!

Un articol de Petre Ivan|22 august 2023

În România, animația disponibilă atât în versiunea dublată în română, cât și în maghiară va avea premiera în data de 25 august 2023, distribuită de CAY Films. Flecăreții – Aventuri cu Pettson și Findus este un film potrivit pentru micii, dar și marii biblio-cinefili.

Flecăreții sunt un mic grup de creaturi vesele care iubesc haosul și trăiesc neobservați în băcănia nostalgică a bătrânului negustor dl. Hansson. După moartea subită a acestuia, dezordinea cosmică în care trăiau este spulberată. Trei eroi – Sonia, Tobi și fratele său mai mic, Smarto, trebuie să plece pentru a găsi o nouă casă în care să poată trăi din nou în dezordine. Călătoria este învăluită în pericolele lumii exterioare: cu cât se îndepărtează mai mult de casă, cu atât totul devine mai ordonat și mai îngrijit. Micile creaturi nu renunță la speranța de a găsi pământul făgăduinței pentru ei și semenii lor flecăreți și încep marea aventură!

Regizorii animației, responsabili deja pentru primele trei aventuri de succes cu Pettson și Findus, alături de scenaristul și producătorul filmului, Thomas Springer, ne invită în lumea fascinantă a familiei flecăreților, plină de dragoste, culoare și haos. Tempoul narativ are un ritm balansat, surprins atât în momentele dinamice, cât și în cele liniștite. Chiar și secvențele pline de suspans sunt tratate într-un mod potrivit pentru copii și publicul preșcolar, în timp ce peisajele frumoase acompaniază lumea animată. Sequel-ul a fost realizat sub forma unui film cu acțiune live și personaje animate. Acest amestec se îmbină armonios, actorii „umani” fiind și ei convingători, în special Uwe Ochsenknecht în rolul exterminatorului agasat de micile creaturi și ChrisTine Urspruch în rolul femeii visurilor sale a cărei inimă trebuie cucerită. Bineînțeles, din film nu lipsește nici reîntâlnirea cu Stefan Kurt în rolul lui Pettson, care alături de Findus, pisica lui, formează noul cămin al adorabilelor creaturi.

Pe lângă toată distracția destinată întregii familii, animația Flecăreții – Aventuri cu Pettson și Findus transmite mesaje-cheie pozitive, ideale pentru publicul tânăr: este important să lucreze împreună, chiar dacă sunt fundamental diferiți. Nu trebuie să renunțe niciodată, oricât de dificil ar părea totul la început. De asemenea, filmul vorbește despre necesitatea încrederii în tânăra generație: ei știu exact încotro se îndreaptă lucrurile și viitorul. În aventura lor, flecăreții nu doar că se depășesc pe ei înșiși, ci mai mult: învață ce înseamnă valori precum coeziunea și prietenia, devenind mai puternici. Astfel, ei vă invită să urmați regula numărul 1 a tribului și să vă alăturați peripețiilor de pe ecrane: Niciodată singuri, mereu împreună!

Flecăreții – Aventuri cu Pettson și Findus ajunge în cinematografele din România începând cu 25 august și va putea fi vizionat în Alexandria (Happy Cinema), Bacău (Happy Cinema), Bârlad (Cinema Cityplex Victoria), Bistrița (Cinema Dacia, Happy Cinema), Botoșani (Happy Cinema, Cinema Unirea), Brad (Cinema Zarand), Brăila (Cinema City Brăila), Brașov (Cinema City, Cinema One), București (Cinema Elvire Popesco, CINEMAX Veranda, Movieplex, Hollywood Multiplex, Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Cinema City Park Lake, Cineplexx Băneasa, Cineplexx Titan), Buzău (Happy Cinema), Cluj-Napoca (Cinema Victoria, Cinema Florin Piersic, Cinema City Iulius, Cinema ARTA), Constanța (Cinema City Park, Cityplex Jean Constantin), Focșani (Happy Cinema), Galați (Cinema City), Iași (Cinema City Iulius), Lugoj (Cinema Bela Lugosi), Lupeni (Cinema 3D Lupeni), Oradea (Cinema Palace), Oțelu Roșu (Cinema 3D Oțelu), Petroșani (Cinema Victoria), Pitești (Cinema Trivale), Ploiești (Cinema City Shopping City), Reșița (Cinema Dacia), Satu Mare (Cineplexx, Cinema One), Sfântu Gheorghe (Cityplex Arta Művész Mozi), Sibiu (CineGold, Cineplexx), Sighet (Cinema Mara), Sinaia (Cinema Carpați), Suceava (Cinema Modern, Cinema Arta), Târgoviște (Cinema Independența), Târgu Jiu (Cinema City, Cinema Sergiu Nicolaescu), Târgu Mureș (Cineplexx), Timișoara (Cinema City Shopping City, Cinema Victoria), Toplița (Cityplex Călimani), Vaslui (Happy Cinema) și Vulcan (Cinema Luceafărul).

Filmul este distribuit în România de CAY Films, companie care urmărește două direcții principale: producții contemporane dedicate cinefililor și filme concepute pentru publicul tânăr sau întreaga familie. Filmele pentru copii aduc pe marile ecrane atât titluri mainstream sau îndelung căutate, cât și animații arthouse menite să dezvolte cultura cinematografică și limbajul vizual sau emoțional al celor mici. Printre titlurile distribuite până acum pentru publicul tânăr se numără Aventurile lui Pil, Academia Iepurașilor – Paștele e în Pericol, Icar, Micul Allan – O aventură extraterestră și Bărzoiul Richard se întoarce – Secretul marelui giuvaier.

Ne puteți urmări pe:

Facebook | Instagram | Youtube | TikTok

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.