Marius Florea Vizante, Campania #AvemDreptulLaCultură: peste 12.000 de reacții pe rețelele sociale
https://www.ziarulmetropolis.ro/marius-florea-vizante-campania-avemdreptullacultura-peste-12-000-de-reactii-pe-retelele-sociale/

În mai puţin de 24 de ore de la lansare, campania #AvemDreptulLaCultură, iniţiată de actorul Marius Florea Vizante, a generat peste 12.000 de reacţii şi 1.100 de distribuiri pe reţelele sociale, luând parte la iniţiativă peste 10 nume marcante din industria culturală.

Un articol de Liliana Matei|28 august 2020

Mesajul campaniei a fost preluat pe conturile sociale de numeroși artiști, precum: Ozana Barabancea, Monica Anghel, Cătălina Grama, Paul Ipate, Monica Davidescu, Andi Vasluianu, Alexandra Velniciuc, Alina Teianu-Cocioran, Marius Matache sau Theodora Stanciu.

Actorul Marius Florea Vizante a demarat campania pentru dreptul la cultură și deschiderea sălilor de spectacol, printr-un apel realizat către demnitari și publicul iubitor de artă, ce vizează identificarea soluțiilor pentru reluarea activității în segmentul cultural.

Campania își propune să semnaleze impactul asupra comunității artiștilor, a căror activitate principală rulează în jurul spectacolelor culturale, dar și să exprime public nevoia de cunoaștere a condițiilor în care aceștia își pot relua prestațiile artistice. Astfel, sunt solicitate guvernanților directive și soluții adaptate pentru menținerea activă a acestui segment, precum cele identificate pentru alte domenii de activitate.

Inițiativa a pornit cu o scrisoare deschisă, realizată de Marius Florea Vizante, în care actorul subliniază importanța actului cultural și a prezenței publicului la spectacole, fiind un manifest prin care expune, de asemenea, situația actuală a artiștilor din România și necesitatea unor metode care să permită desfășurarea activității culturale, adaptată noului context și măsurilor de siguranță necesare.

Scrisoare deschisă adresată domnului președinte al României, Klaus Iohannis,
domnului prim-ministru, Ludovic Orban,
domnilor senatori și deputați,
domnilor miniștri, vouă, tuturor.

Salut, dragă spectatorule…

Sunt un artist în România.

Mă adresez ție, dragă spectatorule, pentru că numai cine n-a plâns sau n-a râs niciodată într-o sală de spectacol își poate imagina că actul cultural este doar un lux de care lumea se poate lipsi. El există de mii de ani și este esențial în evoluția civilizației umane.

Mă adresez ție, dragă spectatorule, pentru că fără tine spectacolul nu există.

Mă adresez ție, dragă spectatorule, pentru că trecem împreună printr-o perioadă tulbure, în care societatea riscă să rămână fără cultură, iar o societate fără cultură riscă să se prăbușească.

Mă adresez ție, dragă spectatorule, pentru că cei care conduc îți permit accesul în mall-uri, în biserică, la casino, în mijloacele de transport în comun, în piețe și în multe alte locuri aglomerate, dar nu și în sala de spectacol. Cei care conduc interzic artiștilor dreptul la muncă, iar nouă, tuturor, dreptul la cultură.

Mă adresez ție, dragă spectatorule, să ne unim vocile și să cerem celor care ne conduc să explice aceste decizii dramatice și, mai ales, să redeschidă cât mai curând sălile de spectacol.

Haideți să nu mai fim spectatori la propria noastră viață; noi suntem actorii principali și cerem respect, demnitate, dreptul de a munci și dreptul la educație și cultură.

Avem nevoie de spectacol, avem DREPTUL la cultură!

Agenția de comunicare integrată Kooperativa 2.0 susține campania prin platforma https://avemdreptullacultura.ro/ care unește vocile tuturor artiștilor implicați și care își dorește să inițieze o discuție productivă cu privire la adaptarea activității culturale condițiilor actuale.

Mai mult decât atât, în cadrul acestui demers a fost realizată și o petiție online care își propune să adune cât mai multe semnături pentru deschiderea sălilor de spectacol. Petiția a adunat deja în primele ore peste 700 de semnături și poate fi accesată aici.

Mesajele online promovate în cadrul campaniei pot fi urmărite atât pe site, cât și prin căutarea hashtag-ului #AvemDreptulLaCultură pe rețelele sociale.

24
/10
/14

„- Dacă ai putea să-ţi vezi faţa şi mişcările. Ce lene ţi-e să trăieşti! Doamne, ce lene! [...] - Cred, Ivan Petrovici, că noi suntem atât de buni prieteni, fiindcă amândoi suntem aşa de plictisiţi şi de plicticoşi...” (dialog între Elena Andreevna şi Ivan Petrovici în „Unchiul Vanea” de A. P. Cehov). Unchiul Vanea de A. P. Cehov, în regia lui Yuri Kordonsky; luni, 27 octombrie, la TVR 2, TVR HD şi online pe TVRplus.ro

24
/10
/14

Actrița Jacqueline Bisset, care joacă rolul soției fostului șef al FMI Dominique Strauss-Kahn, în controversatul Welcome to New York, al lui Abel Ferrara, se va întâlni cu spectatorii din București după proiecția specială a filmului din această seară, de la ora 22.00, la Cinema Elvira Popescu.

24
/10
/14

După premiera oficială de la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din 5 octombrie și reprezentaţia specială din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, spectacolul „Oidip”, în regia lui Silviu Purcărete, va avea două reprezentaţii la Teatrul Bulandra (Sala Toma Caragiu): miercuri, 29 octombrie, ora 21:00 şi joi, 30 octombrie, ora 18:00.

23
/10
/14

Miercuri, 22 septembrie, la Sala Radio din Bucureşti, un public entuziast şi călduros a răspuns afirmativ întrebării „VĂ PLACE TANGO ?”, provocare artistică lansată prin turneul său naţional de violoncelistul RĂZVAN SUMA, alături de doi invitaţi argentinieni - ANALIA SELIS (voce) şi JULIO SANTILLAN (chitară). 

23
/10
/14

Iubitorii operei sunt invitați într-o clădire renovată, cu o sală de spectacole cu acustică îmbunătățită, care va permite reprezentații artistice de o calitate superioară. Șase premiere, invitați de marcă, evenimente speciale, spații reamenajate. Stagiunea se deschide cu o nouă premieră a operei „La traviata” de Giuseppe Verdi, într-o montare originală semnată de regizorul britanic Paul Curran

22
/10
/14

Nu-i înțeleg pe cei care nu-l simpatizează pe Woody Allen. Pe cei cărora le este indiferent. Nu trebuie să-l iubești. Însă este unul din marile mistere ale lumii inaderența unora la umorul său. La personajul său, aproape dispărut din filmele, nesfârșite, ale ultimilor ani, dar intrat în panoplia comicilor indispensabili ai cinematografiei.

22
/10
/14

Desenator, gagman, muzician, regizor, scenograf, mim, cineast, om de televiziune, poet, Pierre Étaix debutează pe scenă, pe care nu o va părăsi niciodată. Fascinat însă de marele ecran, la începutul anilor 1960, va începe să regizeze filme, alături de prietenul său Jean-Claude Carriere.

22
/10
/14

De la producătorii comediei de succes ,,Love Building”, vine din 26 decembrie pe marile ecrane Alt Love Building, un film cu Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă în rolurile principale, distribuit în cinematografe de Freeman Entertainment.

22
/10
/14

Actriţa Renee Zellweger, îndrăgită pentru rolurile din "Jerry Maguire" şi "Jurnalul lui Bridget Jones", a apărut complet schimbată la un eveniment dedicat femeilor din cinematografie, fiind greu de recunoscut chiar şi de către fanii săi...

22
/10
/14

Actorul român Marcel Iureş va oferi duminică, la Leicester Square Theatre din West End-ul londonez, o reprezentaţie a spectacolului "Absolut!", o producţie a Teatrului Act din Bucureşti, după "Ivan Turbincă" de Ion Creangă, informează Institutul Cultural Român (ICR) de la Londra.