Master Class Mariana Nicolesco în memoria legendarei Hariclea Darclée
https://www.ziarulmetropolis.ro/master-class-mariana-nicolesco-in-memoria-legendarei-haricles-darclee/

În perioada 29 iulie-4 august cunoscuta soprană Mariana Nicolesco va susţine cursuri de măiestrie artistică în contextul Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée.

Un articol de Liliana Matei|24 iulie 2019

Manifestările vor avea loc sub Înaltul Patronaj UNESCO și se vor desfășura la Brăila, confirmând interesul de care se bucură acest master class în rândul tinerilor artişti lirici din lumea întreagă. Numărul participanţilor se ridică acum la 2900 de speranţe ale artei cântului din 50 de ţări şi 5 continente, anunță organizatorii într-un comunicat de presă.

Manifestările din această vară au o dublă semnificaţie. Ele sunt prilejul de-a evoca marea personalitate a legendarei Hariclea Darclée la 80 de ani de la moartea sa. Conferinţa susţinută vineri, 2 august, de Stephan Poen, medic foniatru, doctor în muzicologie, o va situa în epoca sa pe artista adorată de public şi venerată de compozitori, prima soprană a lumii timp de peste două decenii. Conferinţa va fi punctată de proiecţii video cu arii în care a triumfat Mariana Nicolesco, arii din opere interpretate cândva şi de Darclée: I Pagliacci de Leoncavallo, Mefistofele de Boito, Carmen de Bizet, Aida de Verdi, Tosca de Puccini.

Serata se va încheia cu un recital al tinerilor artişti cuprinzând pagini din vastul repertoriu al Haricleei Darclée.

De asemenea, manifestările constituie un moment privilegiat de pregătire a ediţiei 2020 a Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée, celebrând 25 de ani de împliniri.

Tinerele talente vor fi aplaudate şi în alte două seri excepţionale, sâmbătă, 3 august, la Concertul Extraordinar de pe Esplanada Dunării al laureaţilor Concursului Darclée, acompaniaţi de Corul Filarmonicii George Enescu, pregătit de Iosif Ion Prunner şi de Orchestra Festivalului Darclée, sub bagheta Maestrului Marco Balderi, concert ce reuneşte dintotdeauna peste zece mii de spectatori iubitori ai muzicii, ai vocii, ai cântului.

Duminică, 4 august, tinerii interpreţi ne vor încânta la Gala Master Class, adevărat maraton liric de mai multe ore, ce are loc pe însăși scena pe care Hariclea Darclée debuta la 1881.

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București

04
/09
/23

În cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu are loc azi de la 17:00 al doilea concert al Orchestrei Cameristi della Scala, sub bagheta dirijorului Wilson Hermato, într-o formulă cu trei soliști: violoncelistul Daniel Müller-Schott și doi laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică.

02
/09
/23

Cum se simte Dora Gaitanovici după un concert bun? Parcă plutește. Mental, rămâne pe scenă multe alte zeci de minute după ce a coborât în lumea reală.

30
/08
/23

Cel mai așteptat spectacol din perioada sărbătorilor se întoarce cu cea mai grandioasă ediție de până acum: instrumentiști de top și soliști de calibru de la Opera de Stat din Viena, Arena din Verona, Opera din Roma sau Teatrul Scala din Milano vor lua parte la turneul REGAL VIENEZ 2023, ce se va derula în perioada 5 decembrie – 29 decembrie și se va opri în 25 de orașe.