Asociaţia Culturală Control N organizează pe 30 ianuarie, 6 şi 14 februarie, un Masterclass Nae Caranfil. Reputatul cineast va dezbate în cadrul acestuia statutul şi rolul regizorului în realizarea unei pelicule.Asociaţia Culturală Control N organizează pe 30 ianuarie, 6 şi 14 februarie, un Masterclass Nae Caranfil. Reputatul cineast va dezbate în cadrul acestuia statutul şi rolul regizorului în realizarea unei pelicule.
Un articol de Petre Ivan|7 ianuarie 2014
Asociaţia Culturală Control N organizează pe 30 ianuarie, 6 şi 14 februarie, un Masterclass Nae Caranfil. Reputatul cineast va dezbate în cadrul acestuia statutul şi rolul regizorului în realizarea unei pelicule.
Structura masterclass-ului va fi mulată pe cele trei module. Astfel, pe 30 ianuarie se va desfăşura seminarul „Pledoarie pentru scenarist”.
Teoria scenariului, scenarişti celebri, felul în care stilul regizoral se naşte de multe ori pe pagina de hârtie, mult înainte ca viitorul regizor să se fi implicat în realizarea filmului.
Proiecţia unor secvenţe relevante pentru acest punct de vedere.
Pe 6 februarie va fi susţinut seminarul „Pledoarie pentru regizor”, iar pe 14 ianuarie se va desfăşura masterclassul „Pledoarie pentru autorul total”.
Nae Caranfil este absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L.Caragiale”, promoţia 1984.
Filmul său de student „Frumos e în septembrie la Veneţia” a câştigat premii în ţară şi străinătate. După câţiva ani în care a exersat regia de teatru montând spectacole, a plecat la Bruxelles pentru a urma Programul Scenariştilor Europeni din cadrul FEMI (Flemish European Media Institute) şi a elaborat, de-a lungul anului 1988, scenariul filmului „Restul e tăcere”.
Între 1989 şi 1991, acesta a scris scenarii pentru casa de producţie franceză Compagnie Des Images.
În 1992, a realizat primul său lungmetraj, „E Pericoloso Sporgersi”, o coproducţie franco-română prezentată în secţiunea Quinzaine des Realisateurs la Festivalul de la Cannes în 1993 ‘
Cea mai recentă producţie a sa este „Closer To The Moon”, nelansat încă în România, cu un casting anglo-american condus de Vera Farmiga, Mark Strong şi Harry Lloyd.
„Masterclass Nae Caranfil” este deschis tuturor celor interesaţi de film, profesionişti sau amatori, de orice vârstă.
Cele trei întâlniri din cadrul masterclass-ului cu regizorul Nae Caranfil vor avea loc pe 30 ianuarie, 6 şi 14 februarie, de la ora 19.00 la ora 21.00, la sediul Asociaţiei Culturale Control N. Grupa masterclass-ului va fi alcătuită din minimum şapte şi maximum 30 de participanţi. Costul unui pachet de trei şedinţe este de 400 de lei.
Foto cu Masterclass Nae Caranfil: Nae Caranfil și Closer To The Moon – Cinemagia