Maxime și reflecții, oglindă a marelui secol francez
https://www.ziarulmetropolis.ro/maxime-%c8%99i-reflec%c8%9bii-oglind%c4%83-a-marelui-secol-francez/

CĂRȚI DE NEOCOLIT Istoria Franţei e plină de fapte în secolul al XVII-lea. Războaie, Fronda, intrigi politice şi mai ales o explozie de saloane literare, ţinute de ”preţioase”.

Un articol de Georgeta Filitti|4 octombrie 2018

Femei de spirit, mondene, abile, acestea știu să facă gloria unui bărbat care cochetează cu scrisul. E și cazul ducelui de La Rochefoucauld (1613-1680). Viața la curtea regală, urmată de răstimpuri când e surghiunit pe proprietățile sale, numeroasele prietenii feminine, frecventarea saloanelor, îi oferă acestui personaj de trufașă obârșie nobilă (familia lui se înrudea de sute de ani cu suveranii țării) un câmp de reflecție uimitor. Își judecă contemporanii detașat, simte o adevărată plăcere să definească stări de spirit, să reducă la adevărata valoare trăiri de multe ori exacerbate. Amorul propriu, vanitatea, virtuțile, viciile, duplicitatea capătă sub pana lui definiții ce își găsesc rezonanța și în societatea contemporană.

A publicat primul volum la Haga, în 1664, cu 188 de maxime, ajungând la ultima ediție, antumă, din 1678, la 504 maxime. Critica de specialitate, salutând această formă concentrată de apreciere asupra societății, a constatat în același timp că ea înseamnă înțepătura care dezumflă balonul idealurilor emfatice și, mai ales, aspirațiile bătrâneții.

De ce rămân maximele actuale? Pentru formularea exactă, nuanțată, rafinată, pentru discernământ și arta conciziei. Acesta calități sunt de natură să pună mintea la lucru, să se aplece asupra unor idei a căror exprimare e prețioasă. În plus, Maximele, adevărat testament literar, rămân un instrument de abstractizare, de generalizare ce pot provoca cititorului din orice epocă dorința de imitare. Din acest ghid de conduită am selectat câteva maxime. Iată-le:

Toți avem destulă forță să îndurăm necazurile altora.

Filosofia înfrânge lesne relele trecute și pe cele viitoare, dar e doborâtă de cele actuale.

La soare și la moarte nu te poți uita cu ochii deschiși.

Dacă n-am avea atâtea păcate, nu ne-am bucura atât să le vedem la alții

Orgoliul e la fel la toți oamenii, diferă doar felul de a-l da la iveală

Adevărul nu face atâta bine în lume pe cât rău fac aparențele lui

Oamenii n-ar putea trăi multă vreme în societate dacă nu s-ar înșela unii pe alții.

Toți se vaită de memorie, nici unul de judecata lui

Bătrânilor le place să dea sfaturi bune spre a se consola că nu mai pot da exemple rele

Adesea un om de spirit nu se simte la îndemână dacă nu se înconjoară de tâmpiți

Cel mai adesea lumea răsplătește aparențele meritului nu meritul în sine

Nu-i atât de primejdios să faci rău majorității oamenilor pe cât este să le faci prea mult bine

Îi iubim totdeauna pe cei care ne admiră, dar nu-i iubim totdeauna pe cei pe care îi admirăm

Recunoștința majorității oamenilor e doar dorința secretă de a căpăta și mai multe binefaceri

Nebunia poate fi vindecată, o minte sucită niciodată

Viciile intră în plămada virtuților, la fel ca otrava în leacuri

Ruina aproapelui place atât prietenilor cât și dușmanilor

Mulți oameni vor să fie credincioși dar nimeni nu vrea să fie umil

Pompa înmormântării privește mai mult vanitatea celor în viață decât onorarea celui mort

Ne mărturisim păcatele doar din vanitate



10
/06
/14

Asociația Ortodoxă pentru o Lume Nouă și Librăria Cărturești (de la Muzeul Țăranului Român) vă invită la o conferință cu tema ECHILIBRU, suținută de criticul literar Dan C. Mihăilescu, pe 12 iunie, de la ora 19:00. Intrarea este liberă.

09
/06
/14

Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate - ARCEN organizează marţi, 10 iunie, de la ora 19.30, în faţa Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR), situat pe Bulevardul Dacia din Capitală, evenimentul "Recviem pentru Muzeu", în contextul în care existenţa instituţiei este pusă în pericol.

03
/06
/14

"Anii romantici", de Gabriela Adameşteanu, "Ce-am făcut când am tăcut", de Andreea Esca, "Un scriitor, doi scriitori", de Alex. Ştefănescu, şi "Fiul cel bun", de Pascal Bruckner, se numără printre volumele cu cele mai mari vânzări la ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte Bookfest.

29
/05
/14

La Bookfest, se lansează duminică, 1 iunie, începând cu orele 15.30, la standul Editurii Humanitas, volumul „Baricadele”, scris de colegul nostru Andrei Crăciun. Vor vorbi, la lansare, publicistul Radu Paraschivescu și actorul Florin Piersic Jr. “Baricadele” adună o mică parte din publicistica autorului din ultimii opt ani.

29
/05
/14

Alex. Ștefănescu publică, la Editura Allfa, din cadrul grupului editorial All, două cărți, care vor fi prezentate publicului la Bookfest. Prima, „Texte care n-au folosit la nimic”, strânge, sub cupola deznădejdii, publicistica risipită a criticului din ultimele două decenii și jumătate. Cealaltă, despre care va fi vorba aici, „Un scriitor, doi scriitori”, se bucură și de caricaturile maestrului Bogdan Petry.

27
/05
/14

La ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, Editurile Polirom şi Cartea Românească vor participa cu peste 1.000 de titluri, toate aflate la reducere (20%). Vizitatorii tîrgului vor putea găsi cele mai recente apariţii (aproximativ 400 de titluri noi de la ediţia anterioară a tîrgului), dar şi peste 100 de titluri la preţul unic de 9,99 lei.

20
/05
/14

În această seară, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va găzdui evenimentul de lansare a romanului „Portocala Mecanica” de Anthony Burgess. La lansare vor participa Marius Chivu, Simona Kessler, Angelo Mitchievici, Andreea Răsuceanu şi Denisa Comănescu.

13
/05
/14

Aproximativ 200 de edituri vor fi prezente la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2014, pregătindu-se să aducă publicului cititor, între 28 mai şi 1 iunie, la Romexpo din Bucureşti, peste un milion de volume, dintre care câteva mii de titluri noi.