CĂRȚI DE NEOCOLIT Istoria Franţei e plină de fapte în secolul al XVII-lea. Războaie, Fronda, intrigi politice şi mai ales o explozie de saloane literare, ţinute de ”preţioase”.
Un articol de Georgeta Filitti|4 octombrie 2018
Femei de spirit, mondene, abile, acestea știu să facă gloria unui bărbat care cochetează cu scrisul. E și cazul ducelui de La Rochefoucauld (1613-1680). Viața la curtea regală, urmată de răstimpuri când e surghiunit pe proprietățile sale, numeroasele prietenii feminine, frecventarea saloanelor, îi oferă acestui personaj de trufașă obârșie nobilă (familia lui se înrudea de sute de ani cu suveranii țării) un câmp de reflecție uimitor. Își judecă contemporanii detașat, simte o adevărată plăcere să definească stări de spirit, să reducă la adevărata valoare trăiri de multe ori exacerbate. Amorul propriu, vanitatea, virtuțile, viciile, duplicitatea capătă sub pana lui definiții ce își găsesc rezonanța și în societatea contemporană.
A publicat primul volum la Haga, în 1664, cu 188 de maxime, ajungând la ultima ediție, antumă, din 1678, la 504 maxime. Critica de specialitate, salutând această formă concentrată de apreciere asupra societății, a constatat în același timp că ea înseamnă înțepătura care dezumflă balonul idealurilor emfatice și, mai ales, aspirațiile bătrâneții.
De ce rămân maximele actuale? Pentru formularea exactă, nuanțată, rafinată, pentru discernământ și arta conciziei. Acesta calități sunt de natură să pună mintea la lucru, să se aplece asupra unor idei a căror exprimare e prețioasă. În plus, Maximele, adevărat testament literar, rămân un instrument de abstractizare, de generalizare ce pot provoca cititorului din orice epocă dorința de imitare. Din acest ghid de conduită am selectat câteva maxime. Iată-le:
Toți avem destulă forță să îndurăm necazurile altora.
Filosofia înfrânge lesne relele trecute și pe cele viitoare, dar e doborâtă de cele actuale.
La soare și la moarte nu te poți uita cu ochii deschiși.
Dacă n-am avea atâtea păcate, nu ne-am bucura atât să le vedem la alții
Orgoliul e la fel la toți oamenii, diferă doar felul de a-l da la iveală
Adevărul nu face atâta bine în lume pe cât rău fac aparențele lui
Oamenii n-ar putea trăi multă vreme în societate dacă nu s-ar înșela unii pe alții.
Toți se vaită de memorie, nici unul de judecata lui
Bătrânilor le place să dea sfaturi bune spre a se consola că nu mai pot da exemple rele
Adesea un om de spirit nu se simte la îndemână dacă nu se înconjoară de tâmpiți
Cel mai adesea lumea răsplătește aparențele meritului nu meritul în sine
Nu-i atât de primejdios să faci rău majorității oamenilor pe cât este să le faci prea mult bine
Îi iubim totdeauna pe cei care ne admiră, dar nu-i iubim totdeauna pe cei pe care îi admirăm
Recunoștința majorității oamenilor e doar dorința secretă de a căpăta și mai multe binefaceri
Nebunia poate fi vindecată, o minte sucită niciodată
Viciile intră în plămada virtuților, la fel ca otrava în leacuri
Ruina aproapelui place atât prietenilor cât și dușmanilor
Mulți oameni vor să fie credincioși dar nimeni nu vrea să fie umil
Pompa înmormântării privește mai mult vanitatea celor în viață decât onorarea celui mort
Ne mărturisim păcatele doar din vanitate
