MELODIA ZILEI. Unchained Melody (și nenumăratele sale versiuni)
https://www.ziarulmetropolis.ro/melodia-zilei-unchained-melody-si-nenumaratele-sale-versiuni/

Pe 2 iulie 2007 înceta din viaţă compozitorul american Hy Zaret, cel care a scris versurile hitului „Unchained Melody”, unul dintre cele mai des înregistrate refrene ale secolului 20, cu peste 500 de versiuni cântate în sute de limbi.

Un articol de Petre Ivan|2 iulie 2018

Printre primele variante apărute s-au numărat cea din 1955, pentru coloana sonoră a unui film intitulat „Unchained”. Cântecul era interpretat de baritonul Todd Duncan.

Les Baxter a înregistrat o variantă instrumentală a piesei care a ajuns pe locul 2 în topuri. L-a urmat Al Hibbler și varianta sa vocală care a urcat până pe locul trei.

Cel care a urcat melodia pe prima poziție a topurilor britanice a fost Jimmy Young.

Harry Belafonte a interpretat-o și el la gala de decernare a premiilor Oscar din 1956, după ce melodia obținuse locul cinci la categoria “Cel mai bun cântec original”.

A revenit în actualitate odată cu versiunea produsă de Phil Spector în 1965, pe care a încredințat-o grupului The Righteous Brothers. A ajuns a patra în topul muzical Bilboard, înregistrând o revenire spectaculoasă pe locul 19, în anul 1990, când a fost inclusă pe coloana sonoră a filmului “Ghost”.

În același an, „Unchained Melody” a fost cel mai bine vândut single din Marea Britanie și Australia.

Peste cinci ani, în 1995, varianta interpretată de Robson Green & Jerome Flynn a fost inclusă pe coloana sonoră a serialului „Soldier Soldier”. Lansată, mai apoi, ca single, melodia a ajuns pe prima poziție în Marea Britanie, devenind una dintre cele mai vândute din toate timpurile.

„Unchained Melody” a fost de patru ori în topurile Marii Britanii, și de fiecare dată interpretată de alți artiști.

LeAnn Rimes se numără și ea printre artiștii care au înregistrat-o, apărând pe albumul din 1997, „Unchained Melody: The Early Years”.

Trupa U2 are, de asemenea, o versiune inclusă pe partea B a single-ului „All I Want Is You” din anul 1989.

Printre numele sonore care au ales să interpreteze la un moment dat acest hit sunt Tom Jones, Kenny Rogers, Joe Dolan, Smokie, Air Supply, Heart.

De amintit și faptul că pe 21 iunie 1977, cu șase săptămâni înainte de moartea sa, Elvis Presley a interpretat „Unchained Melody” în ultima apariție la televiziune

(sursa: romanticfm.ro)

Foto: Elvis Presley cântând  „Unchained Melody” – facebook

06
/10
/23

Peste 1.000.000 de participanți, locuitori ai Capitalei și turiști au participat la a treia ediție a proiectului outdoor „Străzi deschise – București, Promenadă urbană”, organizat de Primăria Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București.

27
/09
/23

Duminică s-a încheiat la București a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu printr-un concert susținut de Orchestra Regală Concertgebouw dirijată de Klaus Mäkelä cu o lucrare enesciană în interpretarea uneia dintre cele mai importante orchestre din lume: Uvertura de concert pe teme populare românești