Metallica, în concert la Bucureşti în august 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/metallica-in-concert-la-bucuresti-in-august-2019/

Metallica va concerta pe Arena Naţională din Bucureşti, pe 14 august 2019, iar biletele pentru concertul ce face parte din turneul „Worldwired” vor fi puse în vânzare pe 28 septembrie, la ora 10:00, pe metallica.emagic.ro, eventim.ro şi iabilet.ro. În deschidere, vor cânta trupele Ghost şi Bokassa.

Un articol de Petre Ivan|24 Septembrie 2018

Metallica va reveni în Europa şi Marea Britanie între 1 mai si 25 august 2019, cu 25 de show-uri programate în peste 20 de ţări.

Turneul va debuta pe 1 mai 2019, la Lisabona, şi va include oraşe în care Metallica nu a mai concertat de mulţi ani, printre care Milano, Zurich, Dublin, Bruxelles (pentru prima oară din 1988), Berlin, Moscova, Varşovia, Bucureşti, Gothenburg, dar şi locuri unde trupa va cânta în premieră, precum Trondheim (Norvegia), Hämeenlinna (Finlanda) şi Tartu (Estonia).

Fiecare bilet cumpărat va include şi cel de-al 10-lea album Metallica, „Hardwired…To Self-Destruct”, în format digital. Fanii vor primi un mail ulterior achiziţiei de bilet cu instrucţiuni pentru a-şi descărca albumul.

Pentru concertul de pe 14 august, fanii vor avea posibilitatea să achiziţioneze trei pachete VIP, ce includ bilete în zone premium şi alte beneficii, printre care acces cu prioritate, tur prin muzeul itinerant „Memory Remains” şi întâlnire cu trupa. Mai multe detalii vor fi disponibile pe 28 septembrie.

Membrii fanclubului Metallica vor putea achiziţiona bilete începând de marţi, 25 septembrie, mai multe informaţii fiind disponibile pe metallica.com.

Prețuri bilete

Gazon A – 345 lei

Gazon B – 285 lei

Cat 1 – 685 lei

Cat 2 – 505 lei

Cat 3 – 345 lei

Cat 4 – 285 lei

Cat 5 – 235 lei 

Metallica a lansat zece albume de studio, care au fost vândute în peste 100 de milioane de copii în întreaga lume. Trupa a câştigat nouă premii Grammy şi a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.

Foto: Metallica – facebook

04
/04
/13

Filarmonica „George Enescu” deschide marţi, 9 aprilie, ora 19, în Sala Mare a Ateneului Român, seria concertelor organizate cu ocazia Paștelui.

03
/04
/13

Regizorul de film şi muzicianul Hanno Höfer vorbeşte despre întâlnirile lui cu o Românie necivilizată; în rubrica „Cu respect“, a emisiunii Bonton, duminică, de la ora 17.30, pe postul Digi 24.

01
/04
/13

Începând cu data de 15 aprilie 2013, de la ora 10, aproximativ 40.000 de bilete vor fi puse în vânzare pentru Festivalul Internațional George Enescu, pe site-ul www.eventim.ro, prin punctele de vânzare ale Eventim, prin librăriile Humanitas și Cărturești. Prețurile variază între 20 si 80 de lei.

25
/03
/13

Răspundeţi la întrebarea „Care este titlul celui mai recent proiect muzical al lui AG Weinberger?“ şi sunteţi înscrişi automat la tragerea la sorţi pentru două invitaţii a câte două locuri fiecare. Rezultatele vor fi anunţate luni, 1 aprilie, pe www.ziarulmetropolis.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Metropolis.

Page 127 of 128« First...102030...124125126127128