Metallica, în concert la Bucureşti în august 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/metallica-in-concert-la-bucuresti-in-august-2019/

Metallica va concerta pe Arena Naţională din Bucureşti, pe 14 august 2019, iar biletele pentru concertul ce face parte din turneul „Worldwired” vor fi puse în vânzare pe 28 septembrie, la ora 10:00, pe metallica.emagic.ro, eventim.ro şi iabilet.ro. În deschidere, vor cânta trupele Ghost şi Bokassa.

Un articol de Petre Ivan|24 septembrie 2018

Metallica va reveni în Europa şi Marea Britanie între 1 mai si 25 august 2019, cu 25 de show-uri programate în peste 20 de ţări.

Turneul va debuta pe 1 mai 2019, la Lisabona, şi va include oraşe în care Metallica nu a mai concertat de mulţi ani, printre care Milano, Zurich, Dublin, Bruxelles (pentru prima oară din 1988), Berlin, Moscova, Varşovia, Bucureşti, Gothenburg, dar şi locuri unde trupa va cânta în premieră, precum Trondheim (Norvegia), Hämeenlinna (Finlanda) şi Tartu (Estonia).

Fiecare bilet cumpărat va include şi cel de-al 10-lea album Metallica, „Hardwired…To Self-Destruct”, în format digital. Fanii vor primi un mail ulterior achiziţiei de bilet cu instrucţiuni pentru a-şi descărca albumul.

Pentru concertul de pe 14 august, fanii vor avea posibilitatea să achiziţioneze trei pachete VIP, ce includ bilete în zone premium şi alte beneficii, printre care acces cu prioritate, tur prin muzeul itinerant „Memory Remains” şi întâlnire cu trupa. Mai multe detalii vor fi disponibile pe 28 septembrie.

Membrii fanclubului Metallica vor putea achiziţiona bilete începând de marţi, 25 septembrie, mai multe informaţii fiind disponibile pe metallica.com.

Prețuri bilete

Gazon A – 345 lei

Gazon B – 285 lei

Cat 1 – 685 lei

Cat 2 – 505 lei

Cat 3 – 345 lei

Cat 4 – 285 lei

Cat 5 – 235 lei 

Metallica a lansat zece albume de studio, care au fost vândute în peste 100 de milioane de copii în întreaga lume. Trupa a câştigat nouă premii Grammy şi a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.

Foto: Metallica – facebook

16
/12
/15

Soprana spaniolă Montserrat Caballe a fost condamnată la şase luni de închisoare cu suspendare, după ce a fost găsită vinovată de evaziune fiscală. Conform procurorilor, renumita interpretă de operă datorează fiscului spaniol suma de 508.468 de euro, reprezentând taxele aferente veniturilor obţinute de artistă.

15
/12
/15

„Tăiam cuvinte, dar nu tăiam niciodată ideea“ - Sanda Manu. „Cenzura mai mult ne-a ajutat, pentru că noi inventasem un mic pachet periculos format din ideile zilelor noastre, din idei care deranjau” - Artan. „Cenzura a avut mai multe etape, dar nu a început în comunism, atunci doar i s-a schimbat semnul şi sensul” - Cristian Tudor Popescu.

14
/12
/15

Sâmbătă, 19 decembrie, începând cu ora 19:00, la sediul Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București (Piața Alexandru Lahovari, nr. 7, Sector 1), va avea loc lansarea calendarului 2016  LEONTINA VĂDUVA 30.

14
/12
/15

Cu un look și o agilitate de spadasin, Ara Malikian (n.1968) este un om-spectacol într-un show de vioară atipic. Susține primul său concert la vârsta de 12 ani, iar astăzi este un maestru excentric care se duelează continuu cu alți mari artiști ale căror lucrări le reinterpretează la fiecare apariție pe scenă. La București ajunge în mai 2016.

13
/12
/15

Două dintre ansamblurile Radio România – Orchestra de Cameră Radio şi Corul Academic Radio (pregătit de Dan Mihai Goia) – sub bagheta dirijorului Cristian Brâncuşi, îi invită pe iubitorii muzicii la Sala Radio miercuri, 16 decembrie (19.00), la un concert de Crăciun cu totul deosebit! Atmosfera catedralelor gotice germane, în care răsună de sărbători cântece sacre, va fi recreată la Sala Radio prin interpretarea unei celebre partituri semnate de BACH: ORATORIUL DE CRĂCIUN

11
/12
/15

Glasurile cristaline ce compun sonoritatea inconfundabilă a Corului de Copii Radio vă vor purta anul acesta în atmosfera de poveste a sărbătorilor de iarnă, către amintirile dragi ale copilăriei, prin magia cântecelor și colindelor de Crăciun. Sâmbătă, 12 decembrie (19.00), ansamblul Radio România, sub bagheta dirijorului VOICU POPESCU, vă invită la Sala Radio la un concert extraordinar de Crăciun.

10
/12
/15

Felicia Filip, Cristi Minculescu & IRIS, Monica Petrică & Răzvan Mazilu, Mihai Mălaimare & Teatrul Masca, Ducu Bertzi & Friends, Luiza Zan & Snaps Vocal Band și Orchestra Simfonică București, dirijată de Ciprian Teodorașcu. Toţi aceştia şi mulţi alţii, vineri, 18 decembrie, începând cu ora 19.00, la Sala Polivalentă, în cel mai mare eveniment de sărbători din București.

09
/12
/15

Unul dintre cei mai proeminenți artişti ai prestigioasei ECM Records se întoarce în România în mai 2016, cu un nou album, “Souvenance”. Maestru al unei acustici unice, numit de critici “clasic subversiv”, Anouar Brahem e întotdeauna contemporan, în ciuda faptului că performează la un instrument tradiţional vechi de secole: oud-ul.

09
/12
/15

Vă este dor de mirosul de cozonac din casa bunicii, de colindatul cu steaua și de obiceiurile și tradițiile din satul românesc? Lumea plină de farmec a Crăciunului tradițional, cu datinile și colindele strămoșești, este adusă la București prin concertul extraordinar „ÎNCEPEM A COLINDA”, prezentat duminică, 13 decembrie (17.00), la Sala Radio de numeroase ansambluri din întreaga țară și de soliști importanți ai scenei folclorice românești.

08
/12
/15

Doi artişti români care au stârnit aprecierea deopotrivă a publicului român, cât şi a celui de peste hotare – dirijorul CRISTIAN MĂCELARU şi pianistul HORIA MIHAIL – se întâlnesc pe scena Sălii Radio, vineri, 11 decembrie (19.00), într-un eveniment în care iubitorii muzicii pot asculta și unul dintre emoționantele concerte semnate de compozitorul rus Serghei Rachmaninov, considerat ultimul mare compozitor romantic.