Metamorfoze la malul mării, la cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Teatru “Miturile cetății”
https://www.ziarulmetropolis.ro/metamorfoze-la-malul-marii-la-cea-de-a-doua-editie-a-festivalului-international-de-teatru-miturile-cetatii/

Anul 2017, anul metamorfozelor Festivalului Internaţional de Teatru „Miturile cetăţii”, coincide cu anul în care se împlinesc 2000 mii de ani de la moartea poetului Ovidiu. Început cu un an în urmă, festivalul continuă periplu prin mitologiile clasice, ajungând în acest an la douăzeci de trupe invitate şi artişti care au performat în şase spaţii de joc, timp de nouă zile, în perioada 19 – 27 iunie.

Un articol de Georgiana Ene|1 august 2017

Organizat la inițiativa directorului Teatrului de Stat Constanța, Dana Dumitrescu, cu sprijinul Consiliulului Local, Festivalul se află de fapt la cea de-a patra ediție, dacă sunt luate în calcul și “Serile de teatru antic” din 1978 și 1981.

Spectacolele au fost găzduite de spațiile tradiționale: Teatrul de Stat Constanța și Sala Elpis a Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare”,  cât și neconvenționale ca Sala pictată şi împrejurimile Edificiului Roman cu Mozaic, pusă la dispoziție de Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie sau Piața Ovidiu.

Miturile și visul hippie al luiShakespeare

Fie că au fost parte din acțiune alături de actori, fie simpli spectatori, copii și adulți ,deopotrivă, au stat cu sufletul la gură la ingenioasa montare“Pericle” a Teatrului Sabac din Serbia. De un real succes s-a bucurat și Teatrul Național din Chișinău „Eugen Ionesco” prin inspirata montare“Falstaff”, precum și“Pyramus & Thisbe 4 You”semnat Alexandru Dabija, spectacol care duce visul Shakespearean în patru ipostaze diferite, alăturându-se astfel, acelora de la malul mării.

Vivladi si anotimpurile – Gigi Caciuleanu

Îndemnând publicul să danseze și să viseze hippie, Teatrul „Fani Tardini” din Galaţi a încântat publicul cu o montare inteligentă, într-o cheie regizorală modernă, o parodie subtilă, deloc vulgară, în regia tânărului regizor Eugen Gyemnat, care nu s-a dezis nici de această data și a încheiat magistral spectacolul.

Ovidiu, file dinpoveste

Respectând tema ediției din acest an a Festivalului, „Metamorfozele” ovidiene în versiunea Teatrului Astragali din Lecce, Italia, a exploatat mitul femeilor care sărbătoresc viața, își ridiculizează torționarii și exaltă valorile omenești, ale compasinuii și solidarității, în fața violenței care dezbină. Trupa italiană a profitat din plin de spațiile de joc și a condus spectatorii într-o impresionantă și minunată călătorie ,într-un spectacol unic. Acesta a fost urmat de două reprezentații a variantei „Metamorfoze” semnată de Silviu Purcărete a Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

De la vis, la Zorba și la muzică

Bulgarii de la Teatrul Dramatic „Jordan Jovkov”, din Dobrici, l-au adus pe scenă pe miticul Zorba, reprezentând aspiraţia spre libertate a omului, completat de un Zorba altfel care trăiește în fiecare din noi, în spectacolul Teatrului Municipal Baia Mare, “Zorba’s Dionysos” regizat de Marcel Țop.

Periplul în mitologie nu ar fi fost cu-adevărat regal dacă nu ar fi fost însoțit de muzică, dans și semnat de Gigi Căciuleanu. Spectacolul coregrafic cu efecte imediate asupra spectatorului a relevat ideea că oamenii au atâtea anotimpuri, câte clipe au. Acesta i-a făcut pe actorii Teatrulu iNaţional din TârguMureş să danseze pe “Anotimpurile lui Vivaldi” potențând dramatismul acțiunii, iar pe spectatori să mediteze la viață și moarte sau la bine și rău.

Mituri contemporane și utopii

Dacă“Fedra, ultimul dans pus” îns cenă de Compania Underground Sugar din Nogent – sur –  Marne, din Franța a adus în fața publicului povestea tragică a femeii care nu rezistă dragostei vinovate, unde actorii și dansatorii francezi au reinventat mitul acesteia, într-un registru contemporan, Teatrul“Trap Door” din Chicago a venit la Constanţa cu o piesă a dramaturgului Matei Vişniec, având-o în distribuţie pe actriţa româncă Simina Contraş, stabilită în SUA de şase ani. O montare inspirată și modernă, cu succes la public, care a pus în discuție delirul uneisocietăți totalitare bazate pe o utopie.

Fedra – Compania Underground Sugar

Rămânând în sfera mitului contemporan, spectacolul“Oleanna” al Teatrului“Jean Bart” din Tulcea a a dus spectatorii într-un cadru real, înintimitatea relației, deloc comodă,profesor-student. Irina și Cristi Naum, într-un recital exceptional semnat Vlad Cristache, reușesc sau nu să dărâme mituls ocietății, dar cu siguranță ridică problem eserioase ale acestei relații.

Momente colaterale

Pe lângă minunatele clipe de teatru trăite intens la malul mării, festivalul a asigurat participanților și momente strâns legate de comemorarea poetului Ovidiu: două lansări de carte – una dedicată actriţei Ileana Ploscaru, cealaltă, un volum de amintiri al regizorului multipremiat Alexander Hausvater, care va monta în curând la Teatrul de Stat Constanţa.

Al treilea eveniment a fost un colocviu dedicat poetului Ovidiu, sărbătorit anul acesta, la 2000 de ani de la moartea sa la Tomis. Colocviul a fost organizat de Teatrul de Stat Constanța în parteneriat cu Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța (care a și găzduit evenimentul), Facultatea de Litere a Universității „Ovidius”, Biblioteca Județeană „I.N. Roman”. Cum întregul festival a fost dedicat acestuia, un moment foarte important fiind coproducţia Teatrului de Stat Constanţa cu Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, recitalul, de o forță creativă surprinzătoare, al actorului Emil Boroghină din poemele scrise la Tomis de poetul exilat.

Festivalul Internațional de Teatru „Miturile cetății” este o celebrare a tradiției teatrale pe aceste meleaguri, făcând arc peste timp cu antichitatea. Este  un fapt dovedit că aici, în Dobrogea, la Pontul Euxin se juca teatru încă de acum două milenii. Dovada este pe frontispiciului: această mască teatrală și altele similare, care erau folosite și ca ornamente în caseleoamenilor, au fost descoperite prin anii 60, la Mangalia, în ruinele unui antic atelier de ceramică, dovadă că exista de acum două mii de ani o industrie în jurul spectacolelorde teatru.  [Dana Dumitrescu, Director Teatrul de Stat Constanța.]

Foto: Miturile cetății – facebook

24
/09
/12

La 24 septembrie 1896 s-a născut scriitorul Francis Scott Fitzgerald (“Marele Gatsby”, “Blândeţea nopţii”) (m. 21 decembrie 1940). 1541    – A încetat din viaţă  Paracelsus (Theophrastus Bombastus von Hohenheim), alchimist, medic şi filosof, una dintre cele mai pitoreşti figuri ale Renaşterii, precursor al iatrochimiei prin folosirea, în tratamentul bolilor, a unor medicamente realizate prin sinteză […]

21
/09
/12

Cel mai recent volum al scriitorului Salman Rushdie, „Joseph Anton. Memorii”, apărut în limba română în colecţia „Biblioteca Polirom”, va fi lansat oficial marţi, la Bucureşti. Cartea „Joseph Anton. Memorii” va fi lansată în cadrul unui eveniment organizat marţi, de la ora 19.00, la Librăria Adevărul din strada Doamnei, numărul 27-29 , potrivit unui comunicat […]

21
/09
/12

Teatrul Naţional din Bucureşti (TNB) anunţă premiera spectacolului „Scrisoarea”, după „O scrisoare pierdută”, de I. L. Caragiale, într-o citire personală, marca Horaţiu Mălăele, informează un comunicat transmis, vineri, de TNB. Această montare este prima premieră a stagiunii 2012-2013 şi face parte din integrala dedicată marelui dramaturg pe care Teatrul Naţional o susţine în cadrul Anului […]

21
/09
/12

Adrian Popovici, Dinu Lazăr şi Ilie Virgil Pascal vor face parte din juriul internaţional al celei de-a opta ediţii a Romania International Film Festival (Ro-IFF), care are loc între 27 septembrie şi 7 octombrie în Bucureşti. Festivalul, care se va desfăşura la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române, Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi […]

21
/09
/12

Două expoziţii de fotografii numite ‘Biserici care plâng, biserici care vor surâde – schimbarea la faţă a bisericilor de lemn din Gheghie şi Hotar’ şi ‘Târgul meşterilor populari – retrospectivă după 19 ediţii’ au fost vernisate vineri, în holul mare al Bibliotecii Judeţene ‘Gheorghe Şincai’ din Oradea, cu ocazia ‘Zilelor Europene ale Patrimoniului’, ediţia a […]

21
/09
/12

Stagiunea 2012-2013 a Teatrului ‘Jean Bart’ din Tulcea va începe duminică, la ora 19.00, cu premiera spectacolului ‘Geometria iubirii’, de Alexandr Ostrovsky, în regia lui Igor Ravytskiy. Regizorul ucrainean Igor Ravytskiy a declarat vineri, în timpul unei conferinţe de presă, că piesa, o adaptare după ‘Logodnicele bogate’, nu este pusă în scenă foarte des de […]

21
/09
/12

Seara de film de la Institutul Cultural Român (ICR) propune joi, 27 septembrie, de la ora 18,00, o retrospectivă cu toate filmele premiate la recenta ediţie a Festivalului Internaţional de Film NexT. Potrivit Biroului de Presă al ICR, vor fi proiectate filmele: „Hello Kitty”, regia: Millo Simulov (Premiul publicului pentru film românesc), „De azi înainte”, […]

21
/09
/12

Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat, vineri, pe campionul paralimpic Carol-Eduard Novak cu Ordinul Meritul Sportiv, precum şi pe artistul plastic Richard Demarco, cu Ordinul Meritul Cultural, pentru promovarea artei româneşti în Marea Britanie.   „În semn de înaltă apreciere pentru rezultatele remarcabile obţinute la Jocurile Paralimpice de la Londra, din perioada 29 august – 9 […]

21
/09
/12

Filmul regizorului român Radu Muntean, „Marţi, după Crăciun”, are vineri premiera în cinematografele spaniole, după ce la Festivalul de Film de la Gijon din 2010 a obţinut cele mai importante premii, pentru cel mai bun film şi pentru cei mai buni actori – Mimi Brănescu, Maria Popistaşu şi Mirela Oprişor – şi a fost proiectat […]

21
/09
/12

România nu-şi mai poate permite cantonarea instituţiei la nivelul secolului al XIX-lea, a afirmat vineri directorul Arhivelor Naţionale, dr. Ioan Drăgan, în deschiderea, la Biblioteca Naţională a României, a unei conferinţe internaţionale dedicate arhivelor, istoriei şi politicii României secolelor XIX-XXI. „România nu-şi mai poate permite cantonarea instituţiei la nivelul secolului al XIX-lea, impunându-se de urgenţă […]

21
/09
/12

Pianistul Lucian Ban şi alte şapte staruri internaţionale vor reinterpreta din perspectiva jazzului compoziţii ale lui George Enescu, pe 8 noiembrie, la Anvers, pe scena complexului DeSingel, cel mai reprezentativ centru dedicat artelor contemporane din Flandra, informează un comunicat al ICR. Muzician de jazz complet pianist, compozitor, aranjor), afirmat rapid în ultimii ani pe scenele […]

21
/09
/12

La data de 21 septembrie 1391 a încetat din viaţă Petru I Muşat, domn al Moldovei (1375-1391). În timpul domniei lui se bat primele monede moldoveneşti, groşii de argint, iar Suceava devine cetate de scaun. 1832    – A încetat din viaţă Walter Scott, poet şi scriitor, creator al romanului istoric englez (“Ivanhoe”, “Rob Roy”)  (n. […]

21
/09
/12

Cea de-a doua ediţie a „Balkanik festival” – primul eveniment de muzică şi cultură balcanică din România, va începe vineri, în Capitală, şi se va desfăşura până duminică. Potrivit organizatorului evenimentului – Asociaţia Culturală Metropolis, festivalul, care se va desfăşura într-unul dintre paradisurile uitate ale Bucureştiului, în str. Uranus 144, lângă Piaţa de flori George […]

20
/09
/12

România a confirmat prezenţa în calitate de invitat de onoare la Salonul Internaţional de Carte de la Paris (Salon du Livre), care se va desfăşura în perioada 22-25 martie 2013. Participarea României la cea de-a 33-a ediţie a Salon du Livre de la Paris, în 2013, care a fost pusă până acum sub semnul întrebării […]

20
/09
/12

Opt dintre cele mai cumpărate 10 titluri din România sunt cărţi care privesc transformarea personală, motivaţia şi resorturile psihologice, potrivit unei analize a datelor generate de librăria www.elefant.ro pentru primele opt luni ale acestui an. Printre titlurile preferate de cei care au achiziţionat cărţi de la librăria Elefant.ro se numără „Cele 50 de vicii ale […]

20
/09
/12

Publicistul şi editorul Alexandru Dobrescu a fost numit, joi, în funcţia de director al Institutului Cultural Român (ICR) de la Paris, înlocuind-o astfel din funcţie pe Katia Dănilă. „În vederea consolidării reţelei de institute din sfera Institutului Cultural Român, conducerea ICR l-a desemnat în funcţia de director al Institutului Cultural Român de la Paris pe […]