Mic jurnal din paradisul cărților
https://www.ziarulmetropolis.ro/mic-jurnal-din-paradisul-cartilor/

METROPOLIS SPECIAL Între 3 şi 7 octombrie, păşeai prin Iaşi ca pe tărâmul literaturii. Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi transformase oraşul în spaţiul fermecat în centrul căruia întâlneai la tot pasul scriitori, iar dacă aveai noroc aceştia erau Jón Kalman Stefánsson, Jonathan Franzen, Veronica Roth…

Un articol de Alina Vîlcan|14 Octombrie 2018

Iași, 3 octombrie

În prima zi de FILIT din acest an, aeroportul din Iași pare să fie locul în care și-au dat întâlnire scriitori, jurnaliști, iubitori de carte de tot felul. Orașul își întâmpină oaspeții cu o zi însorită, în care micile tramvaie îl traversează ducând cu ele reclame la vinul Cotnari, la Noaptea Albă a Galeriilor sau la FILIT, acest festival devenit repede cel mai important eveniment de profil din estul Europei. Participanți și voluntari deopotrivă, conștienți că iau parte la ceva ce nu se îndoiesc că e o sărbătoare, aleargă de la un eveniment la altul – de la Casa FILIT din Piața Unirii, unde din zori și până-n noapte discuțiile literare nu mai contenesc, la liceele care găzduiesc întâlniri între elevi și scriitori, la Bojdeuca lui Creangă, dar unde nu, căci festivalul a împânzit întreg orașul, de-ai zice că e o carte uriașă, și fiecare stradă e o pagină, și fiecare adresă e un rând. Seara, toate drumurile duc la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, locul serilor FILIT de șase ani încoace, pe scena căruia au urcat autori de marcă, de Nobel chiar – de la Herta Müller (în 2014) la Gao Xingjian (în 2017). Azi e rândul scriitoarelor Sylvie Germain și Gabriela Adameșteanu. Una dintre cele mai cunoscute scriitoare franceze și una dintre cele mai cunoscute scriitoare din România, ambele publicate de Gallimard (Dimineața pierdută, de Gabriela Adameșteanu, apărea la editura franceză în 2005), stau față în față. Printre discuții despre filosofie și literatură, se citesc fragmente din Întâmplări dintr-o viață, de Sylvie Germain (editura Nemira, 2014):

            De acum înainte se prezintă noilor sale cunoștințe ca Barbara. Barbara Bérégance. Are dreptul, e prenumele ei, înscris ca atare în actele de identitate, așa a numit-o mama ei, e singurul dar pe care i l-a făcut, odată cu viața. Îl poartă ca pe o chemare către fugară, necunoscuta contopită cu apele Mediteranei și deopotrivă ca o evocare a timpului când ei doi, tata și mama, s-au iubit, fiindcă, oricum, trebuie să se fi iubit înainte de despărțire, și mama l-a iubit, măcar un pic, la început.

Sylvie Germain și Gabriela Adameșteanu

Iar Gabriela Adameșteanu citește din cel mai nou roman al său – Fontana di Trevi (editura Polirom, 2018):

           La 21 decembrie 89, a fost o vreme de martie, cer albastru și 20 de grade spre prânz. S-au hotărât să meargă la un film, în centru, dar au așteptat mult până când, în fine, a venit un autobuz neașteptat de gol. În dreptul Conservatorului, șoferul a strigat că circulația e oprită, a coborât în fugă și a luat-o, de nebun, la goană prin Cișmigiu. Pasagerii vorbeau despre un miting, dar ei n-au ascultat ce, au luat-o pe jos.

            Când au ajuns pe Calea Victoriei, lângă Athénée Palace, au înlemnit. Toată curtea Palatului, până la grilaj, era plină de soldați cu armele îndreptate spre clădirea Comitetului Central, iar de la restaurantul Cina, pe strada Onești, până în Magheru, drumul era blocat, dar de cine!? Doar în filmele de pe video mai văzuseră asemenea costume de extratereștri, cu scuturi și căști translucide, masați, rânduri, rânduri.

Iași, 4 octombrie

În a doua zi de festival, ajungi la Bojdeuca lui Creangă (Muzeul „Ion Creangă”), pășești în căsuța cu cerdac și analizezi minute în șir fiecare obiect expus. Afli că locul nu duce deloc lipsă de vizitatori. Apoi asculți aspecte din viața povestitorului în timpul lansării cărții Povestea lui Ion Creangă (editura Muzeelor Literare, colecția Scriitori de poveste), de Andrei Crăciun, parte a unui proiect marca FILIT care și-a propus să realizeze în an centenar scurte biografiile ale scriitorilor care au trăit în Iași, printre care Eminescu, Negruzzi, Topârceanu, Dosoftei, Otilia Cazimir etc., fiecare dintre acestea fiind semnate de un scriitor din zilele noastre. Reconstruite în puțin peste 100 de pagini, viețile scriitorilor readuși astfel în atenția cititorului tânăr sunt pline de farmec. Iată cum se deschide biografia romanțată a lui Creangă:

             E 1 ianuarie 1890 și un zvon negru pleacă din mahalaua Țicăului și începe să cutreiere ulițele Iașului: umblă vorbă că a murit domnul Ion Creangă.

             Și cuvintele acoperă tot dulcele târg, dar târgului nu-i vine a crede, până ce nu bate cum se cuvine clopotul a mort. Că nu era prima oară când a umblat vorba asta, că, așa, din gura oamenilor, se mai prăpădise o dată sărmanul Creangă, pe la 1884, de a ajuns vestea până la fecioru-său Constantin, la București.

             Se miră și flăcăii de-l știau de când îi învățase carte și domnii cei la costum de haine se miră: cum, Doamne apără și păzește, să moară tocmai Popa Smântână? Ca ieri era zdravăn de s-a arătat la șosea, umblând, în prag de Anul Nou, cu niscaiva alișveriș pentru debitul dumisale de tutun de-l ținea acum Zahei, frate-său, pe strada Golia.

Jón Kalman Stefánsson

Zilele curg rapid la FILIT și nici nu știi când se face din nou seară și oare câți scriitori să fi ascultat deja până la întâlnirea care încheie o nouă zi – aceea cu islandezul Jón Kalman Stefánsson, pe care toți îl iubesc pentru Trilogia fiordurilor (Între cer și pământ, Tristețea îngerilor și Inima omului – ed. Polirom). S-a băut whiskey la întâlnirea cu Stefánsson, căci s-a întâmplat să fie chiar de ziua poetului Robert Șerban, cel care l-a luat la întrebări despre literatură, dar și despre vreme sau fotbal. Stefánsson a povestit relaxat despre cum și-a adăugat prenumele de Kalman, pentru că avea un nume banal – Jón, care ca și Ion al nostru e întâlnit în rândul a nenumărați islandezi, și nici Stefánsson nu e chiar rar. Și apoi despre cum înainte să devină celebru a publicat câteva cărți pe care nimeni în afară de el nu pare să le fi citit și chiar când se gândea să renunțe la scris și să facă ceva mai profitabil cu viața lui, s-a întâmplat să înceapă Trilogia fiordurilor, scrisă cu vocea aceea poetică de neconfundat, și nu trebuia să fie o trilogie, dar pe măsură ce scria primul volum știa că va mai scrie unul și pe măsură ce îl scria pe al doilea știa că nici acesta nu va fi ultimul.

Stefánsson lucrează privind aurora boreală și încă nu s-a săturat, fiindcă niciodată nu te saturi de frumusețe. Vede în poezie o adevărată armă pentru islandezi, încă de pe vremea când luptau cu danezii, și își imaginează cum în viitor cărțile de poezie vor fi cele mai citite – pentru că ne plângem că nu avem timp, apoi ne așezăm pe canapea și citim romane lungi. Îți ia un minut să citești o poezie, dar îți poate schimba viața, așa spune Stefánsson, cel mai poet dintre prozatorii invitați la FILIT în acest an. Și nu doar scrisul lui are poezie, ci și viața, căci înainte de a fi scriitor de succes a fost polițist, ba chiar ar fi spălat podele. Dacă nu îl iubeai deja citindu-i cărțile, ceea ce e puțin probabil, e de ajuns să-l vezi ca să-l iubești.

                 Unde se termină visele, unde începe realitatea? Visele vin dinăuntru, sosesc, picătură cu picătură, din lumea pe care fiecare o purtăm în noi, vin cam strâmbe, firește, dar e ceva pe lume care să nu fie strâmb, e ceva care să nu se transforme în altceva, azi te iubesc, mâine te urăsc – cel care nu se schimbă înșală pe toată lumea. (Jón Kalman StefánssonInima omului, editura Polirom, 2018)

Iași, 5 octombrie

E ziua în care ajunge la Iași Jonathan Franzen (foto sus). Trebuie să fi citit cel puțin unul dintre romanele CorecțiiLibertate, Puritate (editura Polirom). Toată lumea l-a citit pe Franzen, scriitorul care, iată, pe scena FILIT, vorbește despre pasiunea sa pentru păsări, despre divorțul său, despre moartea părinților săi, despre cum și-a scris cărțile. Interlocutorul său, criticul literar și scriitorul Marius Chivu, a venit pregătit – poartă șosete colorate cu păsări, ba chiar a trecut și pe la organizația ornitologilor și îi oferă invitatului 5 insigne (căci atâtea romane a scris) cu păsări din Europa care nu pot fi găsite în America. Reții de la Franzen că e mai ușor să scrii despre prezent, pentru că nu trebuie să cauți informații, acestea sunt peste tot în jurul tău. Ai impresia că asiști la un show tv american de calitate, așa cum e bine să fie atunci când în fața ta stă un scriitor american de un asemenea calibru. Franzen nu dezamăgește. Poartă un pulover cu mânecile suflecate, jeanși și bocanci și își cere scuze pentru vestimentația sa, care însă îl face probabil și mai simpatic în rândul tinerilor din sală, sală ce a fost ocupată până sus, la balcon, de atingi cu mâna tavanul frumos ornamentat al teatrului. Două ore și apoi Franzen pleacă în Madagascar. La Iași, începe noaptea albă a poeziei.

Iași, 6 octombrie

E penultima zi din festival și toată lumea o așteaptă pe Veronica Roth. Autoarea seriei Divergent (Divergent, Insurgent, Experiment – ed. Corint) a ținut o conferință de presă cu o zi înainte, în care a vorbit despre perioada petrecută în Cluj-Napoca, orașul în care locuiește un unchi de-al soțului său și unde ea a construit și un limbaj de inspirație maghiară ușor de recunoscut în paginile cărților sale.

Veronica Roth

Acum, în a patra seară FILIT, îmbrăcată în alb, își salută publicul, care a umplut din nou până la refuz sala, spunând bună seara, mulțumesc, cu plăcere. Recunoaște că în primele trei săptămâni la Cluj nu prea a îndrăznit să iasă din casă, mai ales că nu știa limba română. Adevărul e că nici nu a învățat-o, anturajul său din Cluj vorbind mai ales maghiara. Veronica Roth are 30 de ani și s-a născut la New York. Nu face pe modesta și nu ascunde că s-a îmbogățit din literatură. Este, de asemenea, co-producător al filmului Divergent, cu Kate Winslet. Se declară foarte legată de familie – soțul, mama. Întrebată de Iulian Tănase, poet și om de radio, dacă ar trebui să aleagă între a-și scrie cărțile și soțul ei, nu a ezitat: „Aleg întotdeauna oamenii. Lucrurile sunt făcute pentru oameni, altfel n-au niciun rost”. Sunt zile de referendum în România, iar Veronica Roth, ca și Franzen cu o seară înainte, se pronunță împotrivă. „Dacă aș fi român, nu aș vota”, spusese Franzen. Însă dacă Franzen lua drumul Africii după FILIT, Roth urma să meargă, cum altfel, la Cluj-Napoca. Dacă nu știați, vine în România aproape în fiecare an. Bineînțeles, sunt șanse să o întâlniți mai ales la Cluj!

Iași, 7 octombrie

E ultima zi de festival. Vezi cum din Casa FILIT, cortul acela alb uriaș, păzit de omulețul FILIT care flutură-n vânt îndemnând în aceste zile trecătorii să intre, se strâng spre seară cărțile, aparatele de cafea, mesele, scaunele, tot, și nu-ți vine să crezi cât de repede s-a mai încheiat o ediție, a VI-a. Teatrul Național „Vasile Alecsandri” găzduiește o seară a reporterilor, iar publicul are astfel ocazia să-i asculte pe Viorel Ilișoi sau pe Adelin Petrișor. Însă în acest timp, cei mai mulți dintre noi își iau cărțile și amintirile și părăsesc tărâmul literaturii. Încă o dată, sărbătoarea a ajuns la final!

Alina Vîlcan (Ziarul Metropolis)

Pe drumul de întoarcere, citesc Libertate, de Franzen:

Se știa că Patty crescuse în Est, într-o suburbie a New Yorkului, și că primise una dintre primele burse integrale pentru fete ca să joace baschet în Minnesota, acolo unde, în cel de-al doilea an de facultate, potrivit unei plăcuțe agățate pe peretele biroului de acasă al lui Walter, ajunsese până în finalele naționale. Un lucru straniu la Patty, dată fiind puternica ei aplecare spre familie, era faptul că nu avea nicio legătură vizibilă cu rădăcinile ei. Trecea vară, iarnă, fără ca ea să pună piciorul afară din St. Paul – și nu era prea clar dacă cineva din est, poate chiar părinții ei, veniseră vreodată în vizită.

Participanți și voluntari deopotrivă, conștienți că iau parte la ceva ce nu se îndoiesc că e o sărbătoare, aleargă de la un eveniment la altul – de la Casa FILIT din Piața Unirii, unde din zori și până-n noapte discuțiile literare nu mai contenesc, la liceele care găzduiesc întâlniri între elevi și scriitori, la Bojdeuca lui Creangă, dar unde nu, căci festivalul a împânzit întreg orașul, de-ai zice că e o carte uriașă

Foto: FILIT 2018

20
/05
/19

Călătorie în timp, „Melmoth” ne invită să ne întoarcem spre tenebrosul gotic. Ne dezvăluie oameni care ar fi putut fi și istorii născute din istoria pe care o descoperim neîncetat, încercăm să o înțelegem. Noi, cititorii, devenim martori și vedem în fața ochilor scene impresionante din istorii atroce, cum ar fi genocidul armean sau Holocaustul.

17
/05
/19

SEROTONINĂ, al șaptelea roman al scriitorului Michel Houellebecq, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Daniel Nicolescu, este disponibil din 15 mai în librăriile din București și din țară. Cartea va fi lansată la Bookfest 2019 sâmbătă, 1 iunie, de la ora 16.30, la standul Editurii Humanitas.

02
/05
/19

Joi, 9 mai, Librăria Humanitas de la Cișmigiu găzduiește un eveniment dedicat Doinei Cornea și volumului „Puterea fragilității”, apărut recent la editura Humanitas, în ediție de colecție, cu un cuvânt înainte de Gabriel Liiceanu. Vă invităm să parcurgeți un fragment!

24
/04
/19

Pierce Brosnan, în rolul lui Robinson Crusoe, în ecranizarea din 1997 a romanului omonim al scriitorului Daniel Defoe, publicat în urmă cu 300 de ani (25 aprilie 1719) și considerat primul roman scris vreodată în limba engleză. Daniel Defoe a murit într-o zi 24 aprilie (1931).

23
/04
/19

Se obișnuiește să se spună ca Miguel de Cervantes (simbolul literaturii spaniole) și William Shakespeare (cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleză) au decedat in aceeasi zi, 23 aprilie (1616). Acest lucru este însă imposibil, deoarece, chiar dacă au murit in aceeași dată, în Marea Britanie se utiliza calendarul iulian, în timp ce în Spania se adoptase cel gregorian. O interesantă explicație a acestei frumoase ficțiuni calendaristice găsim pe blogul eseistului, filosofului și publicistului Valeriu Gherghel, http://filosofiatis.blogspot.com.

18
/04
/19

Plasat în Mexic, la sfârșitul anilor '60, „Sălbaticul” lui Guillermo Arriaga este un roman pe viață și pe moarte, în care scriitorul își arată din plin măiestria, în 725 de pagini de literatură la cel mai înalt nivel.

12
/04
/19

El este peste tot... La Verona, unde n-a existat niciodată balconul Julietei la care se strecoară adolescentul Romeo. În Italia pe care, se pare, n-a văzut niciodată, ci doar a închis ochii și și-a închipuit-o.

08
/04
/19

Cartea „Istoria lui Mayta”, de Mario Vargas Llosa, traducere din limba spaniolă de Mihai Cantuniari, a fost publicată la Editura Humanitas Fiction în 2019.

04
/04
/19

Editura Humanitas a lansat recent volumul „Memoriile unui pașoptist-model. Amintiri politice și diplomatice, 1848–1903”, de Iancu Bălăceanu (Ediție de Georgeta Filitti), pe care vă invităm să-l descoperiți în colecția „Memorii/Jurnale”.

Page 1 of 9112345...102030...Last »