Mihai Constantinescu, în stare gravă! Artistul a suferit al doilea stop cardio-respirator şi este în comă
https://www.ziarulmetropolis.ro/mihai-constantinescu-in-stare-grava-artistul-a-suferit-al-doilea-stop-cardio-respirator-si-este-in-coma/

Cântăreţul Mihai Constantinescu, în vârstă de 73 de ani, este internat în stare foarte gravă după ce a suferit un al doilea stop cardio-respirator. Artistul este în comă, iar medicii sunt rezervaţi.

Un articol de Petre Ivan|14 mai 2019

Medicii de la Spitalul Floreasca, unde Mihai Constantinescu a fost internat luni seară în stare critică, spun că în timpul nopţii starea artistului s-a agravat şi a suferit un al doilea stop cardio-respirator şi hemoragie cerebrală. În momentul de faţă, Mihai Constantinesu este în comă, asistat de aparate, în secţia de terapie intensivă.

Luni seară, 13 mai, Mihai Constantinescu a fost transportat de urgenţă la Spitalul Floreasca în stare gravă, după ce soţia lui l-a găsit în stare de inconştienţă. Din primele informaţii, artistul ar fi fost în stop cardio-respirator aproape 10 minute. Medicii au reuşit să îl resusciteze după alte 20 de minute.

În ultima perioadă, cântăreţul a cerut de mai multe ori ajutorul medicilor. În luna martie a acestui an, Constantinescu a fost nevoit să-şi anuleze toate concertele după ce a ajuns la spital cu probleme respiratorii şi tensiune oscilantă.

În anul 2017, artistul a fost operat pe cord, iar în urmă cu 12 ani i-au fost montate valve biologice.

Foto: Mihai Constantinescu – facebook

24
/01
/23

Luni, 30 ianuarie, de la ora 11:00, la Sala „Ileana Berlogea” din sediul de pe str. Matei Voievod, nr. 75-77, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale va sărbători 73 ani de existență.

18
/01
/23

Din 20 ianuarie spectatorii din București, Bacău, Bistrița, Botoșani, Buzău, Cluj, Oradea, Pitești, Satu Mare, Sibiu, Sinaia și Târgu Mureș vor putea vedea pe marile ecrane controversata poveste a trupei Phoenix, spusă chiar de membrii ei în documentarul „Phoenix. Har/Jar”.

11
/01
/23

The Strizzers sunt o trupă de rock alternativ din București, care își invită ascultătorii să exploreze alături de ei un nou concept – rockul urban.