1 aprilie în cultură
https://www.ziarulmetropolis.ro/mihai-mereuta-stiati-ca/

Într-o zi de 1 aprilie se stingea din viaţă actorul Mihai Mereuţă. Tot într-o zi de 1 aprilie se înfiinţa Opera Română din Bucureşti, dar şi Societatea Literară Română, care va deveni ulterior Societatea Academică Română, iar apoi Academia Română.

Un articol de Petre Ivan|1 aprilie 2016

Născut în Botoşani, Mihai Mereuţă provenea dintr-o familie de ţărani. O istorioară amuzantă, povestită chiar de acesta, s-a petrecut la puţin timp după ce Mihai Mereuţă  a fost angajat la Teatrul naţional din Iaşi.

Într-o zi, tânărul actor s-a trezit pe cap cu tatăl său, venit să îşi “salveze” băiatul de la dezastru:

„Tata a intrat la director şi i-a spus aşa: Daţi-l afară, el nu are ce căuta în meseria asta. Trebuie să fie profesor, că ăsta a fost gândul meu şi al mamei lui. La care directorul i-a răspuns: Dar ştiţi, el este un băiat talentat, va face meserie frumoasă în teatru. Iar tata: Talentat?! Nu e, aşa e el de când îl ştiu, doar eu l-am crescut. Seara, tata, care nu mai văzuse un spectacol în viaţa lui, a rămas la teatru. Era o comedie despre Revoluţia de la 1848 care a plăcut tatei foarte mult şi a spus: Dacă ăsta e teatrul, e bun. Fă-l în continuare”.

Tot într-o zi de 1 aprilie, de ziua păcălelilor

1778: A fost creat simbolul dolarului american ($), de către designerul Oliver Pollock (New Orleans)

1866: S-a înființat Societatea Literară Română, care, din 1/13 august 1867 s-a transformat în Societatea Academică Română, iar din 30 martie 1879 a devenit Academia RomânăMihai

1891: William Wrigley înființează compania producătoare de gumă de mestecat care-i poartă numele (Wm. Wrigley Jr. Company)

1921: Înființarea Operei Române din București.

1976: Fondarea companiei Apple Computers, în Silicon Valley, de către Steve Jobs și Steve Wozniak, care va lansa în anii ’80 computerul personal Macintosh.

1997: Cometa Hale–Bopp, clasată printre primele opt ale secolului ca mărime și luminozitate, s–a aflat cel mai aproape de Soare, la 138 milioane de km și a atins un maxim de luminozitate.

2002: Scriitorul american Ray Bradbury a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood.

2002: Ministerul Culturii și Cultelor a instituit Premii Naționale Anuale pentru spectacole realizate de teatrele românești în ultimele 12 luni.

S-au născut

1873: Serghei Rahmaninov, compozitor, pianist rus (d. 1943)

1875: Edgar Wallace, scriitor, jurnalist britanic (d. 1932)

1881: Octavian Goga, poet, publicist, om politic român. A fost prim-ministrul României de la 28 decembrie 1937 până la 11 februarie 1938 și Membru al Academiei Române.

1888: Mircea Florian, filosof român (d. 1960)

1920: Toshirō Mifune, actor, regizor japonez (d. 1997)

1929: Milan Kundera, scriitor francez de origine cehă

1978: Anamaria Marinca, actriță româncă. În 2007, Anamaria a jucat în filmul lui Cristian Mungiu “4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, premiat cu Palme d’Or, la Festivalul de la Cannes.

S-au stins din viaţă

1962: Camil Ressu, pictor român (n. 1880)

1988: Augustin Z. N. Pop, folclorist, istoric literar român (n. 1910)

1994: Robert Doisneau, fotograf francez (n. 1912)

2008: Sabin Bălașa, pictor, regizor și scriitor român (n. 1932)

Foto cu Mihai Mereuţă, Anamaria Marinca, Octavian Goga – wikipedia

31
/01
/17

 „Dictatorii sunt întotdeauna dezinformaţi. E rezultatul fricii pe care o sădesc. Cad în propria lor capcană: a terorii. De fapt, mi-e frică - mi-e frică să spun tot ce gândesc. Dacă acest carnet cade în mâna cuiva? La români, stomacul e mai important decât creierul. Chiar şi decât picioarele...", nota în jurnalul său regizorul Alexandru Tatos, pe 20 mai 1973. Într-o zi de 31 ianuarie (1990) Alexandru Tatos înceta din viaţă.

25
/01
/17

În urmă cu 135 de ani să năștea romanciera și eseista britanică Virginia Woolf. Tot într-o  zi de 25 ianuarie (1938) se năştea Vladimir Vysotsky, actor, cantautor, poet și scriitor rus. Ignorant de oficialități, Vîsoțki a exercitat o influență enormă asupra locuitorilor Uniunii Sovietice. în anii '70, rușii își cumpărau casetofoane - achiziție destul de costisitoare pentru acele vremuri - anume pentru a-i putea asculta cântecele.

24
/01
/17

Într-o zi de 24 ianuarie se năștea Grigore Vasiliu Birlic, unul dintre cei mai mari actori români. Numele său de naștere era Grigore Vasiliu, Birlic fiind porecla pe care artistul a primit-o ca urmare rolului de succes din piesa Birlic, jucată la începutul carierei.

23
/01
/17

Într-o zi de 23 ianuarie (1899) se năștea Humphrey Bogart, câștigător al premiului Oscar. Actorul a fost numit de către Institutul American de Fim cel mai mare actor din istoria filmului american. Tot într-o zi de 23 ianuarie (1989) înceta din viaţă celebrul pictor spaniol Salvador Dali, reprezentant de seamă al curentului suprarealist în artă.

05
/12
/16

În urmă cu 115 ani, într-o zi de 5 decembrie (1901) venea pe lume, la Chicago, într-o modestă familie cel de-al patrulea copil din cinci al familei Disney. Puștiul talentat la desen va fi încurajat să continue pe această cale de o mătușă. Nu va termina niciodată liceul, dar va ajunge una dintre marile personalități ale secolului XX.

20
/10
/16

Într-o zi de 20 octombrie se năşteau Arthur Rimbaud, Bela Lugosi și Viggo Mortensen. Rimbaud, copilul teribil al literaturii franceze, a avut parte de unul dintre cele mai spectaculoase destine literare. La 10 ani a început să scrie poezii pentru ca 6 ani mai târziu să publice prima sa scriere "Les étrennes des orphelins". După vârsta de 20 de ani Arthur Rimbaud nu mai scrie nimic în domeniul literar, deși posteritatea îl va considera figură centrală a literaturii moderne și unul dintre precursorii simbolismului.

14
/10
/16

Într-o zi de 14 octombrie se năştea Ciprian Porumbescu, unul dintre cei mai faimoşi compozitori români ai vremii sale. Cuprins de dragostea pentru valorile neamului său, a participat în adolescenţă la sărbătorile organizate de societatea Culturală „Arboroasa“, la Mănăstirea Putna, din anul 1871, unde l-a cunoscut şi s-a împrietenit cu Mihai Eminescu.

07
/10
/16

''Dacă-ți accepți vârsta și aspectul și joci rolurile potrivite, atunci reușești să-ți dai seama că, într-adevăr, fiecare vârstă are frumusețea ei'' - Diana Lupescu. Într-o zi de 7 octombrie se stingea din viaţă scriitorul Edgar Allan Poe şi se năşteau actriţa Diana Lupescu şi muzicianul Thom Yorke, solistul trupei britanice Radiohead.