-->

Mikhail Baryshnikov, spectator și participant la FITS 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/mikhail-baryshnikov-spectator-si-participant-la-fits-2017/

Unul dintre invitaţii speciali ai FITS 2017, Mikhail Baryshnikov, a ajuns încă de luni, 12 iunie, în Sibiu, nerăbdător să urmărească o parte dintre spectacolele programate în festival. A aplaudat, odată cu publicul numeros de la sala BRD Scena9, spectacolul „Vertigo 20” creat de coregrafa Noa Wertheim şi s-a întâlnit cu Preşedintele FITS, Constantin Chiriac, pentru o discuţie călduroasă despre detalii din viaţa artistică şi personală, dar şi despre spectacolul pe care artistul îl va susţine la Sibiu.

Un articol de Petre Ivan|14 iunie 2017

„Sunt impresionat de acest festival, e chiar mai mare decât la Edinburgh, am observat că întregul oraș e implicat. Artă pentru oameni și oameni pentru artă, cu atât de mulți artiști tineri, dar și mai în vârstă ca mine. Aștept cu nerăbdare să fiu pe scenă aici, dar și să văd cât mai multe alte spectacole”, a declarat Mikhail Baryshnikov. Cât despre motto-ul ediției XXIV a FITS, artistul a transmis: „Arta e ca o boală, ca jocul de golf. (…) Cred că dragostea și arta sunt cuvinte care se potrivesc mănușă. Nu poți practica arta cu ură”.

Pe 13 iunie a început și secțiunea specială de circ contemporan, cu spectacolul-eveniment „Perfecțiunea imperfecțiunii”, în care vulnerabilitatea unei echipe de acrobați profesioniști a fost pusă în valoare de scenografia minimalistă. Momentele de suspans combinate cu senzațional au făcut deliciul publicului aflat la Sala Thalia.

Sezonul israelian a continuat cu „Yama”, al doilea spectacol pregătit de Vertigo Dance Company, o reprezentație plină de inspirație care a explorat amprenta ecologică umană, dependența și capacitatea de regenerare, prin urmărirea sursei fiecărei mișcări și efectul pe care aceasta o are asupra mediului. Publicul a primit, din nou, cu bucurie și entuziasm echipa de dansatori condusă de Noa Wertheim, răsplătindu-le actul artistic cu aplauze prelungite.

Iubirea a fost la loc de cinste și pe străzile orașului, pe care seara le-a găsit pline de oameni dornici să se bucure alături de artiștii itineranți. „Din ogradă, hai-hui pe stradă!”, „Farmecul carnavalului” sau „Dansul dragonului” au fost reprezentațiile care au adus multe zâmbete pe chipul publicului prezent.

În cea de-a șasea zi de festival, Fanfara de la Cozmești va răsuna pe Pietonala Nicolae Bălcescu, iar Pulcinella, vestitul personaj commedia dell’arte, va fi în paradă în același loc. Circul contemporan, prin „Chiar…fără cuvinte!”, și dansul israelian al companiei Kibbutz Contemporary Dance Company fac parte din seria spectacolelor indoor, alături de reprezentații ca „Taina sufletului”, „Fetele poloneze” sau „Singurătatea lui Dumnezeu în oameni”.

Accesul publicului la evenimentele de stradă programate în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu este gratuit. Pentru spectacolele de interior, accesul se face pe baza tichetelor emise la Agenţia Teatrală din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 17, în următorul interval: zilnic, de la ora 9:00 – 20:00, până în data de 18 iunie, inclusiv. Bilete pot fi achiziționate și online, prin portalul www.eventim.ro, sau din reţeaua naţională a magazinelor Germanos, Orange şi Vodafone, Librăriile Humanitas şi Cărtureşti.

Programul de spectacole al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu poate face obiectul unor modificări, iar varianta actualizată a acestuia va fi disponibilă în timp util pe www.sibfest.ro. Pentru orice informaţii sau neclarităţi, vă rugăm să vă adresaţi pe e-mail la [email protected].

Foto: Maria Ștefănescu

13
/09
/12

Turneul ce are loc în perioada 15-25 septembrie  face parte din protocolul încheiat pe zece ani între Teatrul de Animaţie Ţăndărică, Guangzhou Performance/ Film Co Ltd şi Teatrul Belei, în urma declarării anului 2012 „Anul dialogului intercultural: Uniunea Europeană-China”. Menit să dezvolte o cooperare structurală între poporul chinez şi instituţii culturale ale Uniunii Europene, proiectul […]

13
/09
/12

Google şi-a schimbat, joi, 13 septembrie, logo-ul pentru a o omagia pe Clara Scumann, pianista şi compozitoarea germană, soţia lui Robert Schumann. Noul logo o prezintă pe Clara Schumann cântând la pian, alături de cei opt copii ai ei.   Născută la 13 septembrie 1819, la Leipzig, Clara Schumann a fost crescută de tatăl ei. […]

13
/09
/12

Peste 20 de trupe din şapte ţări vor susţine spectacole, de joi până duminică, de Zilele Bucureştiului, manifestare organizată de Primăria Capitalei prin ArCuB.   Conform comunicatului Primăriei Municipiului Bucureşti, trupe din şapte ţări (Franţa, Olanda, Spania, Elveţia, Belgia, Germania, România) vor susţine spectacole de teatru de stradă în Piaţa Constituţiei, Piaţa George Enescu, Parcul […]

13
/09
/12

În 1913, a încetat din viaţă, prăbuşindu-se cu avionul său, Aurel Vlaicu, inginer şi constructor de avioane, unul dintre pionierii aviaţiei mondiale (n. 1882).   1592    – A încetat din viaţă scriitorul şi moralistul Michel Eyquem de Montaigne, iniţiator al eseului, ca gen filosofico-literar,  prin capodopera “Eseuri”, prima operă filosofică scrisă în limba franceză (n. […]

13
/09
/12

Aproximativ 250 de lucrări de pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă vor fi prezentate la Muzeul Naţional de Artă al României începând de joi, când va avea loc vernisajul expoziţiei „Mitul naţional. Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti (1830-1930)”   Expoziţia include lucrări impresionante realizate de cei mai importanţi artişti români moderni, precum Barbu Iscovescu, […]

13
/09
/12

  Radio România informează că violonistul Alexandru Tomescu îşi va lansa, luni, 17 septembrie, pe terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu, albumul „Stradivari Obsessions”.   Albumul cuprinde integrala sonatelor pentru vioară solo compuse de Eugene Ysaye iar fiecare dintre cele şase sonate a fost dedicată de compozitorul belgian unui mare violonist, a treia dintre ele fiind scrisă […]

10
/08
/12

După succesul de anul trecut al acestei noi creaţii, Shakespeare’s Globe dă startul turneului european al producţiei. Ca în vremurile când trupele de artişti ambulanţi colindau oraşele, cei opt actori vor însufleţi pieţele publice din mai multe oraşe europene cu acest recent succes al companiei londoneze. Seria de reprezentaţii va debuta la Margate (Marea Britanie) […]

10
/08
/12

TEATRUL METROPOLIS şi COCOR vă invită în Piaţa Timpului Joi, 24 mai, ora 12.00.   Doi artiști compleți, doi oameni desăvârșiți, doi actori unici, Marin Moraru și Iurie Darie vor fi celebrați cu mare onoare și recunoștință primind câte o stea pe Aleea Celebrităților, din Piața Timpului. “Să vorbesc despre Marin Moraru și despre Iurie […]

10
/08
/12

Teatrul Independenților Profesioniști, Comunitatea lui Noe și lorgean theatre vor prezenta la Home Matache anti-piesa „Tabloul” adaptată după Eugen Ionescu de Alexandru Robert Nagy. Spectacolul este distins cu 13 premii naționale pentru regie și interpretare, a fost pre zent în 2007 la Bruxelles, iar marți, 12 iunie, ora 20, la Home Matache, va avea loc […]

10
/08
/12

Programul aniversar pregatit reprezinta o încercare de a recrea experienţa cinematografică din România în anul înfiinţării ANF, filmele avand pe generic nume mari ale istoriei cinematografului autohton. Pentru ca un public cât mai larg să se poată bucura de această sărbătoare nu doar a ANF, ci şi a filmului românesc, accesul spectatorilor în sală este […]

10
/08
/12

Festivalul de Film Serile Filmului Minoritar le este propus clujenilor de Funda?ia Tranzit, în cadrul proiectului ”Generarea încrederii prin cultur? într-un mediu multietnic – Generating Trust by Means of Culture in Multi-ethnic Environment”. Proiectul e realizat cu bani de la Uniunea European? ?i const? în construirea unei re?ele de institu?ii culturale europene printr-un proces de […]

16
/06
/12

Teatrul Masca propune două montări inedite cu piesele lui Caragiale, „O scrisoare pierdută“ şi „O noapte furtunoasă“ cu statui vivante   În Bucureştiul începutului de secol 21, cine s-a aventurat în aceste zile pe străduţele din Centrul vechi, în zona Teatrului de Comedie unde se desfăşoară până la sfârşitul săptămânii Festivalul Comediei Româneşti, s-a întâlnit, […]