MIMAGINABIL Journey. Spectacol de muzică și pantomimă
https://www.ziarulmetropolis.ro/mimaginabil-journey-spectacol-de-muzica-si-pantomima/

MIMAGINABIL Journey, spectacolul de muzică şi pantomimă cu Alexandru Pribeagu (actor mim) si Nidal Stefan (muzician) va avea loc pe 5 decembrie 2017, de la orele 19.30, la Journey PUB.

Un articol de Petre Ivan|1 decembrie 2017

Mimaginabil Journey. Uitându-ne la ce se întâmplă în jurul nostru rămânem des fără cuvinte așa că am ales să ne exprimăm prin sunet și mișcare. Alexandru Pribeagu este corpul ideii, iar Nidal Stefan este haina de sunet cu care se îmbracă.

Ghid de supraviețuire în lumea moderna sau Proverbe și mișcători

Știm cu toții că a fi și-atât a devenit o munca în sine. Uneori ne simțim pierduți sau singuri și n-avem de ce să ne agățăm dar nu vă ingrijorați! Vă oferim soluții temporare pentru probleme veșnice! Sau era invers… Oricum, hai în locul în care în orice clipă te poți bucura de un moment.

Nidal Stefan, chitară

Nidal Ştefan este sound designer şi compozitor. Este intuitiv, autodidact si însetat de cunoastere, mereu în căutare de universuri sonore noi şi forme prin care să le exprime. Dorinţa lui este să cunoască cât mai multe dintre feţele muzicii.

Alexandru Pribeagu, mim

Alexandru Pribeagu este un actor şi artist mim. A studiat, jucat şi predat teatru şi pantomimă la Paris. Întors în Bucureşti, pe meleagurile natale, a creat alături câţiva prieteni Asociaţia Imaginabil. Pe scenele din Bucureşti, Alexandru işi doreste să facă publicul să viseze aşa că ne propune spectacole de pantomimă, un gen teatral în care expresia se realizează prin mişcări corporale şi gesturi.

Asociatia Imaginabil

Imaginabil este o asociaţie culturală care sprijină creaţia artistică şi promovează valorile culturale. Considerăm că imaginaţia este motorul creaţiei şi de aceea prin toate activităţile pe care le realizăm încercăm să stimulăm în publicul nostru gustul creativităţii şi dezvoltării imaginaţiei. Organizăm evenimente culturale, cursuri şi ateliere în domeniile artistice : arte plastice, teatru, film şi animaţie,muzică.

Participarea la eveniment se face in baza unei rezervari telefonice la numarul 0752 285 286 si in limita a 100 de locuri disponibile. Biletul de participare la spectacol: 30 RON. Studentii beneficiaza de reducere 50%.

Foto: MIMAGINABIL Journey – facebook

 

26
/08
/15

Avishai Cohen Trio revine în România pentru două concerte extraordinare în această toamnă. Pe 10 şi 11 Octombrie, Jazz Night Out îl are ca invitat special pe cel care este supranumit ‘’contrabasistul secolului’’.

26
/08
/15

Cea dintâi premieră a stagiunii 2015-2016, opera "Münchhausen – Stăpânul minciunilor", compusă de Dan Dediu și regizată de Cristian Mihăilescu, marchează un moment unic atât în istoria Operei Comice pentru Copii, cât și în istoricul Festivalului Internațional "George Enescu": este pentru prima dată în cele 22 de ediții când un spectacol dedicat copiilor și tinerilor este inclus în repertoriul unei manifestări de o asemenea anvergură.

26
/08
/15

Pentru că anul acesta s-au împlinit 120 de ani de la nașterea scriitorului Lucian Blaga, ediţia din acest an a Ziulei Limbii Române îi este dedicată ilustrului nostru poet şi filozof. Cu acest prilej, Parcul Artelor – Parcul Titan se transformă pentru o zi în spațiu de lectură și relaxare, care va găzdui recitaluri de poezie, expoziții și ateliere de limba română. Seara, Parcul va găzdui, în transmisiune directă de la Sala Palatului, Concertul de deschidere a Festivalului Internațional George Enescu.

25
/08
/15

În fiecare week-end, în perioada 30 august-20 septembrie, începând cu ora 19.30, în Piața Regiunilor de pe Bulevardul Unirii- Bulevardul Artelor, publicul se va putea bucura gratuit de 10 dintre cele mai importante concerte susținute de mari orchestre din întreaga lume, reunite la a XXII-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu.

24
/08
/15

QuartFest este primul festival dedicat în totalitate cvartetelor de coarde din România şi unul dintre foarte puţinele festivaluri de acest gen din Europa Centrală şi de Est. Ediţia de anul trecut a QuartFest s-a bucurat, în cele trei seri de festival, de prezenţa a 9 cvartete româneşti apreciate la nivel naţional şi internaţional: Rua Quartet, Cantabile Quartet, Four Season Quartet, Grazioso Quartet, Napocensis Quartet, Nuages Quartet, Q Quartet, Unique Quartet, Accord Quartet.

24
/08
/15

Cea de-a treia ediție a Concursului Internațional de Canto ,,Le Grand Prix de l’Opéra” s-a încheiat aseară la Opera Națională București, juriul internațional desemnându-i pe câștigătorii competiției din acest an. Premiul întâi a fost câștigat de soprana Deirdre Judith Angenent din Olanda.

22
/08
/15

Cea de-a 25-a ediţie a festivalului internaţional de muzică Forum Gitarre Wien se va desfăşura în perioada 24-30 august la Viena. Concertul de deschidere, ce va avea loc luni, 24 august, la ora 19.30, în Sala Ehrbar a Conservatorului din Viena (Mühlgasse 30, 1040 Viena), va fi susţinut de tânărul chitarist român Alecu Ciapi, acompaniat de chitarista Margarita Escarpa (Spania).

22
/08
/15

Dirijorul Tiberiu Soare, soprana Valentina Nafornița (live prin Skype de la Viena),dirijorul Kristian Järvi (înregistrare prin Skype), dar și Mihaela Oproiu, manager de proiect la Asociația Cultour pornesc “Pe urmele lui George Enescu” duminică, 23 august,de la ora 11, în cadrul ultimei ediții a Duminicilor Muzicale ale Festivalului Enescu la Librăria Humanitas Cișmigiu.

20
/08
/15

Pe 20 august 1980, bărbații din întreaga lume au pierdut un ajutor de nădejde. Au existat vremuri când mulți tineri și mai puțin tineri au reușit să facă mari cuceriri cu ajutorul lui Joe Dassin. Chiar dacă în materie de muzică, la noi, multe erau interzise, Dassin era tolerat, puteai găsi discurile sale și dacă totuși erai ghinionist era imposibil să nu găsești un Cornel Constantiniu care să cânte melodiile lui... Joe Dassin.

20
/08
/15

Cetatea Sibiului se pregăteşte pentru cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Medieval “Cetăţi Transilvane”, eveniment organizat de cincisprezece ani în ultimul sfârşit de săptămână din luna august. Ediţia din acest an va avea loc în perioada 28 – 30 august 2015, în Piaţa Mare din Sibiu.

20
/08
/15

Cea de-a 33-a ediţie a Întâlnirilor SpectActor, un proiect iniţiat în anul 2009 la Teatrul Naţional Marin Sorescu, va beneficia de prezenţa unui oaspete de prim rang al muzicii şi culturii europene, Ioan Holender.

20
/08
/15

Opera Națională București organizează în perioada 19 – 22 august a.c. cea de-a treia ediție a Concursului Internațional de Canto ,,Le Grand Prix de l’Opéra”, competiţie acreditată de Federația Mondială a Concursurilor Internaționale de Muzică.