Mioara Manea Arvunescu – concert aniversar – 25 de ani de carieră
https://www.ziarulmetropolis.ro/mioara-manea-arvunescu-concert-aniversar-25-de-ani-de-cariera/

Teatrul de Operetă şi Musical „Ion Dacian“ o celebrează în cadrul Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!” pe una dintre cele mai îndrăgite soliste de operetă din România, soprana Mioara Manea Arvunescu, prim-solistă a instituţiei.

Un articol de Corina Vladov|4 noiembrie 2013

Teatrul de Operetă şi Musical „Ion Dacian“ o celebrează în cadrul Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!” pe una dintre cele mai îndrăgite soliste de operetă din România, soprana Mioara Manea Arvunescu, prim-solistă a instituţiei.

Astfel, în data de 9 noiembrie, începând cu ora 19.00, iubitorii de operetă, şi nu numai, sunt invitaţi la concertul aniversar „Mioara Manea Arvunescu – 25 ani de carieră“ desfăşurat la Opera Naţională Bucureşti.

Mioara Manea Arvunescu a absolvit Liceul de Artă „George Enescu“ şi Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, studiind cu celebra profesoară Arta Florescu şi a urmat apoi cursuri de specializare canto la Conservatorul de Muzică din Berlin, clasa prof. Lory Fischer.

De-a lungul anilor, ea a parcurs toate genurile muzicii vocale, inclusiv opera şi liedul, însă genul pe care îl iubeşte cel mai mult este opereta, considerând că aceasta îi oferă posibilitatea unei prezenţe complexe, care îmbină expresivitatea vocii sale calde cu teatralitatea mişcării scenice.

Impunându-se prin frumuseţea glasului, timbrul, muzicalitatea, inteligenţa frazării, participarea emoţională, ţinuta scenică, grija pentru stil, tenacitate şi pasiune, primadona Mioara Manea Arvunescu a fost răsplătită atât cu dragostea publicului cât şi cu numeroase distincţii obţinute în ţară cât şi în străinătate. Printre rolurile memorabile se numără Hana din „Văduva veselă” de Franz Lehár, Silvia sau Maritza din „Silvia“ şi „Contesa Maritza“, celebrele operete compuse de Emmerich Kálmán.

Mari artişti, alături de Mioara Manea Arvunescu

În cadrul concertului aniversar „Mioara Manea Arvunescu – 25 de ani de carieră”, alături de primadona Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian” vor fi prezenţi pe scenă, în calitate de invitaţi, şi tenorii Florin Budnaru şi Anton Zidaru, başii Viorel Ciurdea, Mihnea Lamatic şi Orest Pîslaru, baritonii Cătălin Petrescu şi Stefan Popov, precum şi actorul Valentino Tiron, împreună creionând un spectacol-poveste.

Iubitorii muzicii vor avea astfel ocazia să facă o incursiune prin fascinanta lume a operetei ascultând arii îndrăgite din „Silvia” (Emmerich Kálmán), „Voievodul ţiganilor” (Johann Strauss), „Văduva veselă” (Franz Lehár), „Vânzătorul de păsări” (Carl Zeller), „Victoria şi-al ei husar” (Paul Abraham), „My Fair Lady”, „Secretul lui Marco Polo” (Francis Lopez) şi multe altele.

Concertul aniversar va fi precedat, începând cu ora 18.30, în foaierul Operei Naţionale București, de lansarea volumului „Fascinaţia ca destin al operetei – Mioara Manea Arvunescu”, de jurnalistul Ion Moldovan, un dialog de suflet între autor şi cunoscuta solistă a Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian” despre muzică şi viaţă.

mioara manea arvunescu

Soprana Mioara Manea Arvunescu, pe scenă

„Poate că, dincolo – sau inclusiv – de împlinirile vocale măiestrite, Mioara Manea Arvunescu construieşte pe scenă o prezenţă particulară, în care farmecul comportamental se îmbogăţeşte cu cel al unei înfăţişări inconfundabile, elegante, necesare pentru ca o primadonă să fie, pe drept cuvânt, admirată. Un portret „live” aduce contribuţiile de afecţiune utile pentru a explica de ce Mioara Manea Arvunescu poate fi iubită, aşa cum sunt puţini artişti ai Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian“, spune prof. univ. dr. Grigore Constantinescu.

Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!”, ediţia a VI-a, este organizat de Teatrul de Operetă şi Musical „Ion Dacian” la Bucureşti, în perioada 7-17 noiembrie.

Considerat drept unul dintre evenimentele muzicale majore ale anului 2013, festivalul promovează artele spectacolului muzical, cu precădere genurile operetă şi musical, cărora li se adaugă o selecţie de concerte, spectacole de dans clasic şi contemporan, workshop-uri şi evenimente conexe (lansări de carte, expoziţii, emisiuni radio sau proiecţii de film şi spectacole).

Programul detaliat al festivalului este disponibil pe site-ul www.opereta.ro şi pe pagina oficială de Facebook.

Foto cu Mioara Manea Arvunescu – TNO

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

15
/02
/24

Joi, 22 februarie 2024 (19.00), BIG BAND-UL RADIO ROMÂNIA ne invită la o nouă seară extraordinară de jazz pe scena Sălii Radio! De această dată, invitatul special al evenimentului este renumitul saxofonist TONY LAKATOS, născut într-o familie de muzicieni din Budapesta.

15
/02
/24

După o retragere temporară din sfera publică, DELIA PANN revine în industria muzicală cu single-ul: The WOOP SONG, care asigură ascultătorilor o călătorie auditivă cu totul specială, un drum către SINE, în timp ce se dansează….electro și progresiv.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

12
/02
/24

Școala Academică de balet La Sylphide, alături de Opera Națională București, vă invită, luni, 19 februarie, de la ora 18:30, să sărbătorim împreună un moment special în lumea baletului: Gala de Balet dedicată aniversării a 25 de ani de la înființarea Școlii Academice La Sylphide.