Mircea Muresan, la „Duminica filmului românesc”
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-muresan-la-duminica-filmului-romanesc/

În această duminică, TVR 2 a pregătit cinefililor la „Duminica filmului românesc” două dintre producţiile cinematografice semnate de regizorul Mircea Muresan. Este vorba de dramele: „Răscoala” (film nominalizat la Palme d’Or şi deţinător al Premiul pentru debut la Festivalul de Film de la Cannes în 1966), şi „Baltagul” (selectat la Festivalul de la Veneţia, 1969).

Un articol de Petre Ivan|19 ianuarie 2014

În această duminică, TVR 2 a pregătit cinefililor la „Duminica filmului românesc” două dintre producţiile cinematografice semnate de regizorul Mircea Muresan. Este vorba de dramele: „Răscoala” (film nominalizat la Palme d’Or şi deţinător al Premiul pentru debut la Festivalul de Film de la Cannes în 1966), şi „Baltagul” (selectat la Festivalul de la Veneția, 1969).

Aşadar, astăzi, de la ora 14.10, poate fi urmărită drama Răscoala  (1965), cu: Ilarion Ciobanu şi Emil Botta în rolurile principale.

Realizat după romanul omonim scris de Liviu Rebreanu, filmul este o frescă social-istorică a evenimentelor de la 1907 şi a lumii româneşti la începutul secolului XX.

„Grigore soseşte la moşia tatălui său de la Amara, însoţit de avocatul liberal Baloleanu, într-un climat tulbure de violenţă şi mânie abia stăvilite. În vreme ce la conac se sărbătoreşte Crăciunul, ţăranii cer pământ.

Moşierul le răspunde cu arma, iar mulţimea îl ucide pe loc şi incendiază conacul.

Baloleanu va conduce personal represiunea, uitând de liberalismul său”. (Tudor Caranfil – Dicţionar universal de film, 2008)

Mircea Muresan

Răscoala  (1965), regia Mircea Muresan

De la ora 20.30 este programată drama Baltagul (1969), cu: Margarita Lozano, Sidonia Manolache şi Ilarion Ciobanu în rolurile principale.

Ecranizare a romanului omonim de Mihail Sadoveanu.

Când bărbatul ei, cioban, dispare în împrejurări misterioase, Victoria Lipan reface drumul parcurs de el cu turmele de oi şi află adevărul: Nichifor a fost ucis chiar de cei pe care-i credea aproape.

Cu îndârjirea specifică unei femei de la munte, Victoria nu se dă bătută până nu-şi face dreptate.

Foto cu Mircea Muresan , Rascoala : – Cinemagia

22
/04
/21

Pe lângă retrospectiva amplă Ulrike Ottinger, ediția a 14-a a festivalului One World România va cuprinde două focusuri pe colective cinematografice care s-au luptat cu armele specifice mediului pentru a sprijini cauza feministă, ambele învârtindu-se în jurul personalității lui Delphine Seyrig: Focus Delphine Seyrig și Focus Centrul Simone de Beauvoir.

21
/04
/21

CRONICĂ DE FILM Ar fi nedrept să nu i se recunoască regizoarei Chloé Zhao meritul pentru generozitatea faţă de marginali din spatele celui de-al treilea film al ei, „Nomadland” (2020), câştigător al Leului de Aur la Festivalul de la Veneţia şi favorit la Premiile Oscar.

20
/04
/21

Filme selecționate sau premiate în marile festivaluri ale anului trecut - Cannes, Veneția și San Sebastián - dar și noutăți absolute semnate de regizori precum Pedro Almodóvar sau François Ozon vor completa seria de surprize rezervate publicului TIFF, la cea de-a 20-a ediție.

19
/04
/21

87 de filme românești, lansate în cinematografe, festivaluri naționale și internaționale sau pe platforme de video on demand în 2020, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 15-a ediție a Galei Premiilor Gopo, cel mai important eveniment care aduce anual în fața publicului și a industriei realizările cinematografiei românești.

16
/04
/21

Competiția ediției de anul acesta a festivalului One World România, care se va desfășura fizic la București între 21 și 30 mai, și online între 31 mai și 6 iunie, cuprinde cele mai incitante 9 filme din selecția de anul acesta, ce vor fi evaluate de două jurii: unul format din profesioniști din industria internațională de film, și celălalt din liceeni din toată țara. Premiul Juriului Internațional este în valoare de 1000 euro și va fi oferit regizorului câștigător cu sprijinul Institutului Cultural Român.

13
/04
/21

Editura Trei, Târgul de Cariere și Cărturești vă invită joi, 15 aprilie, la ora 19.00, la evenimentul de lansare volumului „Învățăm împărtășind”, coordonat de Gabriela Hum. Vor vorbi: Călin Grigorovici, Răzvan Goga, Zamfira Stan, Mónika Pál și Gabriela Hum Moderator: Victor Popescu Evenimentul va putea fi urmărit live pe paginile de Facebook Cărturești, Târgul de […]

13
/04
/21

CRONICĂ DE FILM E ceva ciudat în legătură cu „Another Round” („Încă un rând, 2020), noul film multipremiat al danezului Thomas Vinterberg. Îi simţi lucrătura la fiecare pas, mai ales pe scenariu, dar până la final, cu ajutorul unui moment muzical salvator şi al jocului mereu la înălţime al lui Mads Mikkelsen, reuşeşte să înfrângă o eventuală rezistenţă.

06
/04
/21

Ce destin! Să te naşti la începutul secolului 20, să fii unul din pionerii documentarului din România, dar şi al dezvoltării instituţionale a cinematografiei, să faci filme în două regimuri autoritare şi în timpul unui război şi să mori la aproape 100 de ani. Regizorul Paul Călinescu poate fi descoperit prin 12 documentare de scurtmetraj disponibile online, gratuit, în cadrul Cineclubului One World Romania.