MISTIC CIRIC – Poveşti din tabara de creaţie de la Iaşi
https://www.ziarulmetropolis.ro/mistic-ciric-povesti-din-tabara-de-creatie-de-la-iasi/

DanaArtgallery a organizat în vara aceasta în perioada 15-25 august 2014 o tabăra de creaţie la Ciric, Iaşi. picturile realizate în această perioadă sunt expuse în spaţiul Galeriei Odeon, foaierul sălii Studio a Teatrului Odeon până pe 30 noiembrie.

Un articol de Petre Ivan|11 noiembrie 2014

MISTIC CIRIC / Oraş cultural universitar, Iaşul poartă amprenta personalităţilor care au trăit şi creat aici. Noul şi vechiul se întrepătrund într-un oraş atemporal.

Poezia, spiritualitatea , istoria şi natura sunt subiectele care au influenţat creaţia celor şase artiste venite aici să picteze : Daniela Zbarcea (artist vizual şi organizator), Adriana Vasile, Ana Petrovici Popescu, Bogdana Contras, Gabriela Aniţei şi Caroline Andreea Zgortea.

La Ciric, zona unde a fost realizată tabăra de creaţie este practic o pădure traversată de un lac. Spaţiul care ne-a găzduit a avut un efect de relaxare creativă. Ne amintim cu plăcere schimburile de idei, mâncarea buna şi plimbările pe înserat. – Daniela Zbarcea

Proiectul a fost susţinut de Hotel Ciric, Iaşi şi Carand`Ache Romania.

Foto: MISTIC CIRIC – DanaArtgallery

11
/06
/19

A doua ediție a festivalului de artă, știință și tehnologie din București va avea loc în perioada 15-23 iunie și propune publicului o expoziție de artă trans-media, un workshop, un talk performativ și un eveniment de tehnologie si artă dedicat copiilor, Miniliminal.

31
/05
/19

Gorzo ridică la propriu cea mai recentă sculptură a lui în fața Muzeului Național de Artă Contemporană. Se numește GHEORGHE și înainte să ajungă la MNAC a fost o casă. Casa bunicului lui Gorzo din Ieud, Maramureș.

30
/05
/19

"Nu e nevoie de multe cuvinte, ci de donaţii şi fapte. E un proiect curajos iniţiat de oameni curajoşi şi frumoşi. Griviţa 53 e o victorie a unor oameni, împotriva unui sistem." - Oana Pellea, actriţă. OUĂLE GRIVIŢA 53 sunt la Globalworth, între 29 mai si 10 iunie - ultima expoziţie publică a OUĂLOR GRIVIŢA 53 înainte de vânzare. Ouăle sunt expuse în Galeria temporară Globalworth, Barbu Văcărescu 201.

28
/05
/19

În calitate de broadcaster oficial - producător exclusiv al conţinutului audio-video al tuturor evenimentelor şi ceremoniilor prilejuite de vizita în România a Sanctităţii Sale Papa Francisc - TVR oferă cea mai amplă transmisie în direct din istoria televiziunii în România, urmărind îndeaproape toate cele 12 locuri ale vizitei Suveranului Pontif.  

23
/05
/19

Artmark Historical Estate, singura companie de consultanță imobiliară din Româniaspecializată în promovarea și tranzacționarea de proprietăți istorice și artistice, a lansat noulcatalog, ediția Primăvară 2019. Catalogul cuprinde peste 40 de proprietăți istorice șicontemporane și o insulă din Delta Dunării. Cel mai scump imobil este un palat de peste 10 milioane de euro.

21
/05
/19

Evenimentul Noaptea Muzeelor, care a avut loc sâmbătă, a atras peste 1.000.000 de vizitatori la nivel naţional şi a propus publicului expoziţii în diferite muzee, intervenţii şi experienţe artistice, proiecţii, dans, piese de teatru şi concerte. În Bucureşti au fost peste 50 de muzee şi spaţii expoziţionale neconvenţionale, iar în restul ţării numărul acestora a depăşit 150.