Muzee și spații alternative noi înscrise în Noaptea Muzeelor 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzee-si-spatii-alternative-noi-inscrise-in-noaptea-muzeelor-2019/

Peste 150 de spaţii ale unor muzee şi entităţi culturale publice şi private din Bucureşti şi din ţară vor fi deschise în noaptea de 18 mai pentru expoziţii, intervenţii şi experimente artistice, proiecţii, dans, piese de teatru şi concerte.

Un articol de Petre Ivan|24 aprilie 2019

Inițiat de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor, evenimentul este organizat pe plan național de Rețeaua Națională de Muzeelor din România (RNMR), fiind așteptat cu mare interes în fiecare an.

Anul acesta marchează cea de-a 15-a ediție a Nopții Muzeelor, considerată unul dintre cele mai puternice brand-uri culturale din țară la nivelul consistenței ofertei muzeale și culturale și a interesului publicului.

Până în acest moment, în circuitul muzeal bucureștean s-au înscris peste 50 de muzee și spații expoziționale neconvenționale, alături de alte entități culturale, ce propun evenimente culturale alternative. În țară există deja înscrise peste 100 de muzee și entități culturale diverse, cu reprezentare în 32 de județe.

„Acesta este un record pe care dorim să îl împărtășim, iar per ansamblu, în această ediție se observă o uniformizare a valorii și a calității evenimentelor în toată țara. Putem spune cu siguranță că avem 30 de muzee din București, dintre care 4 sunt private. Printre atracțiile ,,imposibil de ratat” ale acestei ediții putem enumera și cel mai mic muzeu mobil, organizat de Corul Național de Camera ,,Madrigal- Marin Constantin”,  Muzeul Tablourilor în Mișcare, oferit de Qreator, Romanian Design Week-partenerul nostru strategic, și alte 20 de locuri din Capitală care merită să fie vizitate, precum biblioteci, universități, teatre, licee, arhive, spații artistice culturale neconvenționale etc. În 2019 avem un nou muzeu intrat în circuit, Muzeul de Artă Recentă.

De asemenea, în această nouă ediție a fost creat un circuit al muzeelor care fac trimitere la perioada represiunii comuniste: Muzeul Închisoarea Pitești, Memorialul Gherla și Memorialul Rezistenței și Opresiunii Bihor. Unele dintre acestea sunt pentru prima dată incluse în Noaptea Muzeelor, alături de Teatrul de Revistă Constantin Tănase, Muzeul Cineastului Amator Reșița, Ateneul din Iași, Rope Street Brașov, Muzeul Recordurilor din București etc. Iașiul și Clujul ocupă următoarele poziții din punct de vedere al numărului de evenimente” – Dragoș Neamu, managerul Nopții Muzeelor

Organizatorii evenimentului anunță că, până în acest moment, în Capitală s-au înscris Muzeul Național al Țăranului, Muzeul Național de Istorie Naturală ,,Grigore Antipa”, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național de Geologie, Muzeul ,,George Enescu”, Muzeul Municipiului București, Muzeul Băncii Naționale a României, Muzeul Național al Aviației Române, Muzeul Național al Pompierilor, Muzeul de Artă ,,Vasile Grigore”, Muzeul Național Cotroceni, Muzeul Căilor Ferate Române, Muzeul Național de Artă Contemporană, Muzeul de Artă Veche Apuseană ,,Dumitru Furnică Minovici”, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, Muzeul Național al Literaturii Române, Muzeul Universității de Arhitectură și Urbanism ,,Ion Mincu”, Muzeul Universității Politehnica.

Lista completă a tuturor muzeelor și spațiilor participante la Noaptea Muzeelor va fi afișată după 1 mai 2019, pe site-ul www.noapteamuzeelor.org și pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/noapteamuzeelor/

Foto: Noaptea Muzeelor – facebook

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.