Zilele trecute, scriitorul şi scenaristul Florin Lăzărescu a trecut pe la o vulcanizare, de mai multe ori – cum veţi putea citi în povestirea ce urmează -, fapt ce a dat naştere unei „relatări”, o povestire (cinematografică) deprimantă & plină de humor, aşa cum este şi ţara în care continuăm să convieţuim…
Un articol de Petre Ivan|8 august 2018
Mă duc la o vulcanizare din Iași, cu o pană la roata stângă din față.
– O fi intrat vreun cui, zic, dar eu nu-l văd. Altfel, cauciucurile astea îs noi.
Meșterul scoate roata, o bagă în apă, o verifică.
– Nu e cauciucul, spune el. Scapă aer pe lângă jantă. E de la jantă.
– Și-o puteți rezolva?
– Normal. O îndrept.
Îi frige jantei vreo două ciocane, umflă roata, apoi zice:
– Gata-i! Rezolvat!
A doua zi dimineață, roata din nou moale pe jantă. Mă duc la meșter.
– Aaa, n-am îndreptat-o bine.
Mai frige niște ciocane în jantă:
– Gata-i, rezolvat!
A doua zi dimineața, iar roata dezumflată, cu janta pe pământ. Mă duc la altă vulcanizare, spun povestea, întreb dacă se pricep să îndrepte o jantă.
– Normal. E simplu.
Alt meșter care frige alte ciocane în jantă, alt „Gata-i! Rezolvat”. A doua zi dimineață, roata dezumflată. Mă duc la al treilea meșter, îl întreb dacă sigur-sigur o poate repara.
– Sigur-sigur. Nu-i mare problemă.
Frige două-trei ciocane în jantă, „Gata-i! Rezolvat”.
A doua zi dimineață, roata dezumflată. Mă duc din nou la al treilea meșter.
– De ce ai zis că sigur-sigur poți? Uite!
Desface roata, frige multe ciocane în jantă, apoi spune:
– Dom’le, janta asta nu ți-o mai îndreaptă nici dracu. Tre’ să-ți cumperi musai alta. Păcat și de cauciucul nou, că îl strici cu janta asta.
Stau în dubii dacă să-mi iau o jantă second-hand sau una nouă. După două săptămâni de frecuș zilnic, în care roata mă ținea cât bateria de la mobil,după ce am plătit peste 100 de lei pe verificat cauciucul și îndreptat janta, mă hotărăsc să comand o jantă nouă, originală, să închei naibii circul. 250 de lei pentru liniștea mea.
După trei zile vine janta aia nouă, mișto. Mi-o montează meșterul, plec fericit acasă. Dimineață, roata moale, varză, pe janta aia mișto. Adică pana nu era de la jantă.
Acum mi-e și frică să mai merg la vreo vulcanizare. Poate o fi defectă și janta nouă, poate e defect cauciucul de asemenea nou, că altă explicație nu are cum fi. Dar nici nu știu unde să mă opresc, atâta timp cât rezolvarea unei banale pene de roată pare mai dificilă decât o operație pe creier.
Epilog (sper)
M-am dus la ultimul meșter consultat și i-am spus:
– Uite, am luat jantă nouă și tot nu s-a rezolvat. Tre’ să fie de la cauciuc.
– N-are cum. Cauciucul e nou.
Mi-a scos din nou roata, a umflat-o, a băgat-o în apă:
– Vedeți? Nu scapă.
– Păi, e a zecea oară când văd asta la un atelier. Și tot spun. Problema e că, după ce pui roata pe mașină, scapă aer, se dezumflă în câteva ore. Chiar și acum, cu jantă nouă.
– N-are cum.
Dimineață, roata moale pe jantă. După serviciu, mi-am amintit de un mecanic auto la care mi-am schimbat cauciucurile de iarnă, pe care am evitat să-l consult pentru că m-am înțeles cam greu cu el. Adică el zicea multe, dar fiind oleacă peltic, eu înțelegeam destul de puțin și tot îl puneam să repete. O situație destul de aiurea.
– Se problemă? sare el de pe scaun.
Îi spun povestea, mă mai întreabă niște chestii pe care nu le pricep, dar nu-l mai pun să repete.
– Un cauciuc second-hand aveți? îl întreb nu știu de ce cu glas ridicat, stupid, ca și cum omul ar fi fost surd. Că vreau să schimb cauciucul, să văd dacă e de la cauciuc. Pe urmă o să iau unul nou.
Scoate roata, o inspectează din ochi:
– E de la causiuc. Vedesi? Are o boalfă aisi.
Nu văd nimic, nu întreb nimic.
Pleacă în atelier dând roata de-a dura, spunând o frază lungă pe care n-am înțeles-o. Se întoarce doar cu cauciucul de-a dura:
– V-am prins! Dumneavoasră suntes de vină. Asi avut o pană la causiucul ăsta.
– Păi, da, am luat un cui în el, chiar la o lună după ce l-am cumpărat, dar am băgat un șnur și-a mers.
– Da, dar până asi băgat snur, asi mers cu roata moale. Si cuiul era mare, avea cre’ cam sinspe sentimetri, si-a ajuns pe partea ailaltă de roată. Vedesi unghiu’? Aisi a ajuns. Si, cât asi mers cu roata moale, a bătut si-a făcut o boalfă aisi. Si-a stricat causiucul. E mort, nu mai avesi se-i fase!
Mă rog, a zis mai multe. Ideea e că mi-a demonstrat matematic cum problema era cauciucul și că răul era deja produs la pana anterioară. Și că nicio secundă defectul nu a fost de la janta veche, pe care ceilalți meșteri au tot lovit-o cu ciocanul și m-au pus să o schimb. Evident, mi-a vândut și un cauciuc second-hand, care pare foarte bun. Dar mai vorbim mâine dimineață. Deocamdată, costuri totale pentru o pană de cauciuc: peste 500 de lei.
Știu, pare o poveste trasă de păr. Dar n-am făcut altceva decât să relatez pe scurt întreaga pățanie, fix așa cum a fost.
* * *
Născut în 1974 la Iași, prozatorul, publicistul si scenaristul Florin Lăzarescu, devenit cunoscut publicului larg în special după ce filmul Aferim! (2015), în regia lui Radu Jude, a câștigat Ursul de Argint la Berlin, Lăzărescu fiind nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film pentru cel mai bun scenariu.
Florin Lăzărescu a publicat volumele: Cuiburi de vîsc (Editura OuTopos, 2000), Șase moduri de a-ți aminti un cal sau șase povestiri (LiterNet, 2003), Ce se știe despre ursul panda (Polirom, 2003), Trimisul nostru special (Polirom, 2005), Amorțire (Polirom, 2013), Întâmplări și personaje (Polirom, 2015), cărțile sale fiind traduse în zece limbi și a semnat scenariul pentru Lampa cu căciulă (2006, regia lui Radu Jude), O umbră de nor (2014, regia Radu Jude) şi Aferim! (2015, regia Radu Jude).
Foto: Florin Lăzarescu – facebook
