„Motanul încălțat” și „Albă ca zăpada și cei șapte pitici”, de Ziua Copilului, la Operă
https://www.ziarulmetropolis.ro/motanul-incaltat-si-alba-ca-zapada-si-cei-sapte-pitici-de-ziua-copilului-la-opera/

Opera Naţională Bucureşti dedică prima săptămână a lunii iunie copiilor de pretutindeni. Astfel, în cadrul Seri de Operă Online vor fi transmise spectacolele „Motanul încălţat” şi „Albă ca zăpada şi cei şapte pitici” ambele titluri de Cornel Trăilescu.

Un articol de Petre Ivan|1 iunie 2020

Luni, 1 iunie 2020, ora 18:30, veți putea urmări înregistrarea spectacolului pentru copii „Motanul încălțat” de Cornel Trăilescu, în regia lui Gelu Colceag, reprezentație din 09.02.2019.

Miercuri, 3 iunie, ora 18:30, va avea loc transmisia episodului dedicat spectacolului „Don Quijote” de Ludwig Minkus din cadrul seriei de documentare intitulată „Vocile Operei” realizată de către Digi World. În fiecare zi de miercuri a săptămânii vom difuza online câte un episod din seria de documentare „Vocile Operei”, fiecare dintre cele 8 episoade deschizând publicului culisele unui spectacol din repertoriul primei scene lirice a țării.

Joi, 4 iunie 2020, ora 18:30, vom difuza spectacolul de balet „Albă ca zăpada și cei șapte pitici” de Cornel Trăilescu, în coregrafia lui Francisc Valkay, urmând ca în fiecare săptămână să aducem în casele publicului spectacole din repertoriul Operei Naționale București.

Prima scenă lirică a țării vine în întâmpinarea iubitorilor de operă cu spectacole difuzate online, în fiecare zi de luni, miercuri și joi a săptămânii. Ne dorim pe această cale, ca în această perioadă de grea încercare pentru toată lumea, să fim mai aprope unii de ceilalți prin muzică și cultură, pe care le susținem necondiționat.

Înregistrările vor fi disponibile pe pagina oficială de Facebook a instituției, cât și în link-ul www.operanb.ro/operaonline, fiind accesibile publicului pe durata difuzării spectacolului.

MOTANUL ÎNCĂLȚAT de Cornel Trăilescu

Luni, 1 iunie, ora 18:30, în cadul Seri de Operă Online

Povestea motanului năzdrăvan ce folosește nenumărate trucuri pentru a obține putere, bogăție și mâna unei prințese pentru stăpânul lui, i-a cucerit de-a lungul timpului nu doar pe regizorii de teatru și film, ci și pe compozitori care, pornind de la basmul lui Perrault, au scris lucrări de operă remarcabile.

Așa sunt, spre exemplu, cele semnate de nume precum César Cui (1913), Xavier Montsalvatge (1948), dar și Cornel Trăilescu, care a compus, în 1961, „Motanul încălțat” pe un libret de Tudor Mușatescu și Nina Stoiceva. Jucat pentru prima dată la Opera Română din București, în 1964, cu tenorul Valentin Teodorian în rolul principal, spectacolul a devenit una dintre cele mai longevive creații din repertoriul Operei Naţionale Bucureşti.

După mai bine de 40 de ani de la premieră, în 2006, „Motanul încălțat” a fost din nou pus în scenă la Opera Națională, de data aceasta de către regizorul de teatru Gelu Colceag, care și-a făcut prin acest spectacol debutul în regia de operă.

 

VOCILE OPEREI – un documentar DIGI WORLD

Episodul „Don Quijote” de Ludwig Minkus

Miercuri, 3 iunie, ora 18:30, în cadrul Seri de Operă Online

Episodul din această săptămână deschide culisele spectacolului de balet „Don Quijote” de Ludwig Minkus. Două ore și jumătate de culoare și dans. Un tablou viu apreciat la fiecare reprezentație de publicul Operei Naționale București. Spectacolul prezentat în acest episod nu a fost ales întâmplător. Privim emoțiile și determinarea unei balerine (Lorena Negrea) care se pregătește pentru debutul său în spectacolul „Don Quijote”, la fel de intens cum admirăm eforturile celor mai vechi angajați ai ONB. Toți au în comun marea pasiune pentru munca lor în Operă și respectul față de marii artiști și public.

 

„ALBĂ CA ZĂPADA ȘI CEI ȘAPTE PITICI” de Cornel Trăilescu

Joi, 4 iunie, ora 18:30, în cadrul Seri de Operă Online

Una dintre cele mai cunoscute povești pentru copii, „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” a fraților Grimm a fost publicată, într-o primă versiune, în 1812, iar apoi în 1854, în varianta finală.

Oglinda fermecată, mărul otrăvit, sicriul din sticlă, personaje precum regina cea rea sau cei șapte pitici sunt detalii din poveste care au pătruns, de-a lungul timpului, în imaginarul colectiv, inspirând nenumărate producții artistice așa cum sunt, spre exemplu, spectacolul din 1912, de pe Broadway (unde piticii primesc, pentru prima dată, nume) și filmul „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”, din 1937, al lui Walt Disney, care, precum povestea originală, a stat la baza unui număr impresionant de creații artistice, printre care și producțiile de balet.

19
/06
/23

Vineri, 23 iunie 2023, stagiunea de concerte de la Sala Radio se încheie cu un eveniment special: trei dintre ansamblurile instituției - ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, CORUL ACADEMIC RADIO (pregătit de dirijorul CIPRIAN ȚUȚU) și CORUL DE COPII RADIO (pregătit de RĂZVAN RĂDOS) - vor interpreta Simfonia nr. 3 în re minor de MAHLER, cea mai lungă simfonie din repertoriul clasic.

14
/06
/23

Festivalul Internațional de orgă Cantus Ecclesiae, ajuns la cea de-a treia sa ediție, se va desfășura în perioada 3-25 iunie 2023 la cele mai importante orgi din București: Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif, Ateneul Român, Sala Radio, Universitatea Națională de Muzică București, Biserica Evanghelică C.A. București, Biserica Italiană, Biserica Franceză și Biserica Anglicană.

14
/06
/23

A doua ediție a Analogue Festival, cel mai mare eveniment de acest fel din regiunea de sud-centru a României, va avea loc în perioada 25-27 august pe platoul Făget de la Mioveni, aducând pe scenă artiști consacrați din țară și din străinătate - 30 de ore de muzică live - pentru un weekend de evadare, cu muzică și cultură, în mijlocul naturii.

12
/06
/23

Maeștrii Ruxandra Donose, Ramon Vargas și Leontina Văduva au selecționat 20 de viitori cursanți din întreaga lume care vor participa, în perioada 23-27 august, la International Salbek Opera Masterclass, primul curs de măiestrie de acest gen din România, care se va desfăşura într-un cadru de poveste, pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.

30
/05
/23

Miercuri, 31 mai 2023, de la 19.00, copii, părinți, bunici - altfel spus, copiii de toate vârstele! - sunt invitați la Sala Radio la un concert dedicat Zilei Internaționale a Copilului.